 |
| Imagine preluată de pe: http://karrierebibel.de/depression/ |
Ieri mi-am rugat pe Instagram cititorii să îmi propună un subiect
pentru articol. Printre mesajele primite, am citit unul scurt:
„depresia.” Da, punctul era prezent în mesaj. Un punct care mi-a sărit
imediat în ochi, care mi-a strigat că atunci când apare depresia, de
cele mai multe ori nu mai vedem virgula, ci doar punctul. Cred că nu
întâmplător, tot ieri, am urmărit un reportaj despre depresie.
Tot mai mulți oameni sunt afectați de această boală a secolului. Asta
pentru că nu o poți numi o stare, așa cum de multe ori s-a speculat. E o
boală. O condiție care afectează nu doar pe cel în cauză, ci și pe cei
din jur. Am să aleg, ca de obicei, să fiu transparentă în acest articol,
ceea ce poate mi-ar atrage judecata unora. Asta este.
Când specific cuvântul depresie, personal îmi pot aminti cu
exactitate trei momente din viața mea: unul în care am văzut, auzit,
simțit atât de multe într-o perioadă atât de scurtă, încât simțeam cum
mă afectează tot mai mult, dar și că trebuie să fiu puternică pentru cei
din jurul meu. Și am fost. Până în momentul în care, într-o zi, am
intrat în apartamentul meu, mi-am tras draperiile pentru că nu mai
suportam lumina, m-am aruncat în pijamale și m-am pus în pat. Am dormit
și m-am uitat la seriale. Preț de câteva zile, în care telefonul îmi
suna, primeam mesaje, și nici măcar nu mă oboseam să răspund sau să văd
cine ce vrea. Pur și simplu nu mai voiam să știu, nu mai voiam să aud și
nici nu știam ce să spun. Cu fiecare zi cu care trecea simțeam cum
starea devine tot mai acută. Și mai acută. Iar ceea ce simțeam nu era o
mare tristețe, ci o senzație de nimic, de amorțeală. Eram conștientă că e
un început de depresie. Știam simptomele. Citisem despre ele. Făcusem
emisiune despre ele. Scrisesem un întreg proiect despre asta. Dar parcă
nu-mi mai păsa. După 4-5 zile, m-am trezit într-o dimineață la fel de
goală. De nepăsătoare. De amorțită. Mi-am spus că urmează o nouă zi la
fel. Apoi am scuturat din cap. Sosise momentul să lupt cu acea stare. Am
făcut un duș și apoi am început să fac curat în casă. Cu fiecare
colțișor aerisit simțema cum încep și eu să mă aerisesc. Am pus mâna pe
telefon și am răspuns la mesaje. M-am rugat. Am ieșit afară să iau aer.
Și am făcut cel mai important lucru: m-am dus să vizitez la spital un
bolnav. Cea mai bună metodă de a te recupera? Concentrarea pe facerea de
bine. Au urmat zile, săptămâni, în care mă trezeam cu lacrimi în
ochi. În care, dacă cineva ar fi spus ceva ce mi-ar fi părut mie că are
legătură cu motivele pentru care eu sunt supărată, aș fi izbucnit în
plâns. Dar am luptat și-am depășit acea stare.
Probabil unii creștini ar spune că depresia e lipsă de Dumnezeu. Că
dacă L-ai avea pe Dumnezeu, nu ai experimenta nimic din toate acestea.
Permiteți-mi să îi contrazic. Câteodată nu știi cum te ia, nu știi cum
vine. Însă da, Dumnezeu e cel care te poate scoate definitiv din acea
stare.
Nu știu dacă cititoarea care mi-a zis să scriu despre depresie trece
prin asemenea momente. Nu știu dacă cineva apropiat ei experimentează
asta. Însă știu că există virgulă după depresie. Nu punct.
Da, depresia e un vid care te înghite puțin câte puțin. Care îți
amorțește fiecare sentiment pe care-l ai. Care te face să te simți un
inadaptat în această lume. Care izolează totul din jurul tău și
singurătatea e singura care rămâne. Când trecut, prezent sau viitor nu
mai contează atât de mult. E un monstru care te înghite pe tine și lasă
doar corpul. Lasă acea stare care te face uneori să izbești cu pumnii în
pereți, pentru că ai vrea să simți ceva. Măcar ceva. Chiar și durere.
Dar măcar să ai un sentiment. Desigur, ea se poate manifesta diferit.
Unii tot ce pot simți e doar durerea. Suferința. Necazul.
Dacă tu, astăzi, ești în depresie, te încurajez să lupți. Să te
ridici. Să îl cauți pe Dumnezeu, să te rogi, să îi spui tot ce te roade.
Sau nu te roade. Tot ce simți. Sau nu simți. Dar să-i spui. Iar dacă
simți că nu poți trece singur prin asta, apelează la ajutorul cuiva
foarte apropiat. Spune-i că ai nevoie de suport necondiționat. Curaj,
după depresie se pune virgulă, nu punct!
Sursa: blog alinailioi.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu