Ne-ar putea spune PIAROM, dincolo de orice altceva, câte multinaționale prezente în România au legături organice cu firme românești, pe orizontalele sau pe verticalele economice, și câte folosesc teritorial România doar ca o insulă de extracție de profit? Cât din valoarea adăugată a multinaționalelor în România este obținută în legătură cu firme românești și cât în relații de aprovizionare și desfacere cu firme de pe alte piețe? Pentru discriminare este de ajuns desconsiderarea!
Și, în plus, chiar să nu vadă PIAROM care este situația reală de pe piețele din România pe care însăși organizația le studiază?! Pe câte dintre segmentele de piață există lideri cu capital românesc? Și pe câte dintre segmentele unde capitalul românesc are o prezență cât de cât semnificativă situația măcar se păstrează și nu se deteriorează de la an la an, în urma unor măsuri, să le zicem „de piață“, ale principalilor jucători străini și de ce să ne ferim să nu vedem, în urma unor mișcări străine ticluite, cu ținte precise?! Aceste ținte precise sunt, fără înconjur spus, eliminarea cât mai rapidă a unor jucători români cu temporare probleme, dar nu întâmplător mai ales a celor de succes, prin absorbția lor, prin cumpărarea lor, pur și simplu pentru dispariție fără urmă. Ce s-a întâmplat în ultimul timp pe anumite segmente ale industriei alimentare este un măcel multinațional.
Prezența românească pe piața laptelui a fost lichidată, producția a fost acaparată de străini, dar nu cumva pentru a o executa și a o desface ei, ci pentru a o desființa sau pentru a o muta în alte țări. Prin eforturile evident concertate ale mai multor multinaționale, printre care Lactalis (Franța), Friesland (Olanda), Pfeifer und Langen (Germania) au fost închise pe bandă rulantă fabrici după fabrici de lactate, zahăr și dulciuri în Ardeal, Constanța, Suceava, punându-se la pământ întreg lanțul de clienți ai acestor industrii, bineînțeles, toți români. Marele producător român de înghețată Betty Ice a fost preluat dintr-o înghițitură, așa, rece, rece, pe nemestecate de către trustul anglo-olandez Unilever! Între 2008 și 2016, industria alimentară a pierdut, după calculele Ziarului Financiar, 83 de fabrici, prin grija multinaționalelor. Și, pe cale de consecință, s-a umflat inevitabil deficitul agroalimentar al țării, ajuns acum la 2,5 miliarde euro. Între primii zece producători din țară nu mai există niciun român pe următoarele principale piețe: lapte, ciocolată, mezeluri și pâine!
Realitatea, stimați investitori de la PIAROM, este mult mai complicată. Pe fondul presiunilor constante și copleșitoare ale multinaționalelor, acțiunile permanente ale justiției împotriva antreprenorilor români și exercițiile aproape grotești ale reprezentanților ANAF, care se dau lei în fața acestora, dar bieți mielușei în fața străinilor, foarte mulți, mereu mai mulți oameni de afaceri români, cu realizări, unele remarcabile, și dorință de muncă antreprenorială devin sătui să se mai agite și să mai încerce marea cu sarea, renunțând la luptă și vânzând business după business, pe capete. Antreprenorul Agricost, cea mai mare fermă de cereale și oleaginoase, care lucrează în arendă o însemnată parte din Insula Mare a Brăilei, a scos afacerea în vânzare! Crede cumva PIAROM că o va cumpăra vreun alt român? Sau, de fapt, vreo multinațională? Aveți dreptate, domnilor investitori de la PIAROM, multinaționalele nu discriminează, pentru că nu se încurcă cu așa ceva, ele desființează pur și simplu antreprenoriatele naționale! Să mai amintim de măcelul – căci altfel nu poate fi denumit – făcut de multinaționale în comerțul agroalimentar zis românesc?! Comerțul internațional cu cereale a fost practic confiscat de cinci mari traderi multinaționali, iar comerțul alimentar cu amănuntul a fost rechiziționat de câteva lanțuri transnaționale, după ce au fost masacrați, prin mijloace „de piață“, peste 80.000 chioșcari români!
Desigur, în fața unor asemenea campanii și acțiuni, statul ar fi trebuit să-și reglementeze replici în rol de înger păzitor, rezervându-și, înainte de toate în sectoare strategice, precum agricultura, exploatarea resurselor naturale ori industria alimentară, dreptul de preemțiune la cumpărare de către el însuși, în caz că antreprenorii privați români vor să vândă, pentru a nu ajunge totul, chiar totul la cheremul multinaționalelor. Prin țările considerate pe la București „mântuitoare“, țări de origine ale multinaționalelor, de fapt, monumente de ipocrizie și demagogie, statul stabilește reguli și proceduri spre a-și proteja companiile strategice naționale de valul de preluări externe, îndeosebi chineze, și măsuri și mai dure sunt prevăzute. Pe aici, însă, pe la proști, colonialiștii „mântuitori“ nu promovează aceleași reguli, nemaiîncăpând de internaționalism. De aceea, încă de la început, au pus să fie desființat pe aici statul, ca să nu le poată da nimeni vreo replică! Desființare la care cu onor au participat și businessmenii români, unii chiar cu fapta, și cei mai mulți uniți în cuget și simțiri cu demolatorii.
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu