Oameni fericiți

Căutați oameni pasionați, puternici, fericiți. Ei sunt ca stelele, până când nu veți ridica capul, nu-i veți vedea. Când veți cufunda capul în acel cerc lăptos din stele, veți înțelege că ei sunt mulți. Da, ei sunt puțin stranii, puțin diferiți de restul lumii. Ei luminează cu o intensitate mai mare ca restul. Ei, dacă e să fiți atent, puteți observa cum emană și căldură. Puteți observa în ochii și zâmbetele lor cum se scurge infinitul. Căutații pe oamenii voștri. Ei cum și voi de fapt, sunt speriați și le este dureros pe alocuri. Ei tot au zile negre, comit greșeli și au eșecuri. Ei însă, sunt dispuși să treacă peste frica pe care au, ei influențează direct cursul lucrurilor și al evenimentelor care derulează în viața lor, ei oferă tempou vieții. Ei sunt undeva mai buni și undeva mai puțin buni decât noi, dar nu invidiază pe nimeni și nu se plâng pe nimic. Ei cu recunoștință întâmpină toate cadourile sorții și se iubesc anume pentru faptul că norocul le zâmbește atunci când ei au nevoie cel mai mult de el.

Căutații pe cei fideli și sinceri. Acei oameni care nu vor ascunde niciodată mânia și lacrimile după fățărnicie. Ei sunt oamenii care de obicei spun lucrurilor pe nume, chiar dacă uneori nu e ceva foarte plăcut, iar alteori te împung direct în inimă cu sinceritatea lor, dar măcar sunt ei, adevărați. Și nu cu rău, dar din iubire o fac. Oameni care se bucură sincer, zâmbesc tare și liber, melodios și contagios, oameni care nu ascund și nu se rușinează de bucuria lor.

Căutații pe acei care îi veți putea iubi veșnic. Anume acei oameni care costă și merită toată dragostea voastră, oameni cu care veți îmbina două lacuri și veți primi marea. Căutații pe acei în care există multă viață, acei în care veți putea trăi. Și tot căutați și căutați, anume pe acei sonori și colorați, pe acei cu riduri și zâmbete-n priviri. Căutații prin parcuri și pe scene, pe acei veseli și triști, pe acei mici și mari. Ei sunt cu toții copii în suflet, ei încă mai pășesc prin viața aceasta cu credință în bine și frumos și observă tot, desigur că și culorile alb-negru, dar preferă să trăiască pentru roșu, galben și albastru. Căutații anume pe ei, trebuie doar să ridicați un pic mai sus capul. Atât parcă. Punct.

Sursa: sufletdinboabedecafea.wordpress.com

Dor de casă

       Se făcuse dimineaţă şi ora plecării mele în Anglia sosea. Mergeam la mama mea, deoarece părinţii mei erau divorţaţi.
       Niciodată nu am mai simţit o aşa durere. Era prima dată când plecam, cu gândul că nu mă voi mai întoarce acasă. Tatăl meu suferea de cancer. Zilele îi erau numărate, iar eu urmam să intru în custodia mamei. În acel moment când trebuia să plec în Anglia m-am simțit ca și cum ceva s-a rupt în mine și nimic parcă nu mă marcase mai tare decât dorul de casă. Când îl vedeam pe tata zâmbind, spunând că nimic nu ne va despărți, îmi venea să plâng de durere, mai ales că ajunsesem să spun „la revedere” copilăriei mele petrecute în ogradă, şi firelor de iarbă ce-mi mângâiau picioarele în zilele de vară călduroase. Imaginea cu mine și cu tata zâmbind însemna acasă, însemna iubire, siguranță și atenție. Ținând cont că și acolo mă voi duce la școală, mă gândeam că urmează să-mi părăsesc colegii și prietenii, care erau ca a doua familie pentru mine. Vedeam cum toată lumea mea se prăbușește, zi de zi, din ce în ce mai mult, și nu pricepeam de ce nu putea veni mama în România. Ea oricum nu m-a înțeles și a făcut cum a vrut ea mereu.
      Motanul meu nu putea să se mai despartă de mine. Câinele meu a venit și a început să mă lingă pe mâini și pe față, de parcă știa că nu mă va mai vedea. Îmi aminteam de momentele în care le dădeam câte ceva din porția mea de mâncare, iar ei se bucurau atât de mult… Chiar și pietrele din curte strigau: „Nu pleca!”. Mi-am dat seama atunci că nu pot pleca. Să-mi las amintirile când mă jucam cu copiii vecinilor prin grădină? Toate momentele și clipele frumoase nu trebuiau uitate. Plecarea din țară însemna să mă rup de amintiri, de prieteni, de colegi, de casa părintească și de tatăl meu, într-un cuvânt să părăsesc tot ce iubesc. Nu puteam să-l las pe tatăl meu la greu, după atâtea momente când el mi-a fost alături mereu. Ar însemna să-l părăsesc, iar o adevărată fiică care își iubește tatăl nu ar face asta. Am ajuns cine sunt datorită lui și mamei, dar tata m-a susținut în cele mai dificile momente din viața mea și nu merita să moară singur. Dacă va muri, eu voi fi la căpătâiul lui, pentru că el era acea persoană specială care mă făcea să mă simt acasă, oriunde m-aș fi dus.
      Acolo, în Anglia, ar trebui să încep o viață nouă, să mă integrez în școală și în societate, lucru prea complicat pentru mine. Cel mai tare mă doare privirea celor ce mă iubesc, simt că mă sfâșie. Sper doar ca cei dragi să nu mă uite și să rămână cu un gust plăcut când își amintesc de mine. Eu nu îi pot uita oricum, nu pot uita ceea ce iubesc. Atâtea momente, atâtea cuvinte, atâtea amintiri plăcute am împărțit cu cei mai dragi prieteni… Nu știu ce însemn eu pentru ei, dar eu îi apreciez, cu toate că au existat și momente în care ne-am înțeles mai puțin bine, fiindcă ei fac parte din viața și inima mea, iar această parte este extrem de sensibilă. Ei înseamnă, împreună cu tata, acasă – cel mai sfânt și cel mai scump loc de pe pământ.

Mădălina Furdui, 13 ani
Baia de Criş, Hunedoara

Locul I la concursul de eseuri
al lunii mai 2018

Mărturie publicată în numărul din mai 2018 al revistei „Familia Ortodoxă”

 

Sursa: familiaortodoxa.ro

„Popoarele care nu sunt bine conduse pier încet”

Prof. Univ. Dr. Ioan-Aurel Pop,
Președintele Academiei Române

Cuvântul Profesorului Ioan-Aurel Pop este încurajator, pentru că în el vedem chipul lucid al cărturarului român care-şi iubeşte ţara, conştient de tarele acesteia, dar mai ales de valorile ei. Este românul care vorbeşte cu durere despre trădările şi vânzările la care am fost şi suntem supuşi, care înţelege perfect profunzimile şi potenţialul extraordinar al neamului românesc. Avem aici o radiografie extrem de precisă a situaţiei naţiunii române, la o sută de ani de la Marea Unire. Nu mai suntem uniţi între noi pentru că nu ne mai iubim şi nu mai avem încredere în neamul nostru, și asta nu numai din pricina globalizării induse de noile tehnologii mediatice, ci mai ales din pricină că, atât din afară, cât şi din interior, s-a luptat ca noi să devenim „un aluat moale”, uşor de modelat de cei ce ar vrea ca românii să piară de pe acest pământ.
Dar mesajul este, totuşi, optimist – dacă vom avea conducători buni, spune noul Preşedinte al Academiei Române, şi nu vânzători de ţară, adăugăm noi. (G.F.)
– Domnule Ioan-Aurel Pop, prăznuim Centenarul Unirii. Cum ne găsește acest Centenar ca neam? Suntem mai uniți decât înaintașii?
– Noi nu prea știm să prăznuim așa cum s-ar cuveni întotdeauna. Simțul de ceremonie este un atribut al popoarelor civilizate, așezate, prospere. Noi nu am avut vreme de ceremonii, pentru că ne-am străduit mereu mai mult să supraviețuim decât să viețuim, aici, „în calea răutăților”.
Aparent, Centenarul ne găsește bine, pentru că existăm într-o țară aproape la fel de întinsă ca Marea Britanie; pentru că suntem membri ai UE și NATO, adică facem parte din clubul selecților și nu din „blocul comunist”, cum se întâmpla acum trei decenii; pentru că trăim, respirăm, călătorim (cel puțin o parte dintre noi), în vreme ce alte neamuri au dispărut din lume, s-au topit în alte popoare etc. Înaintașii de acum 100 de ani și de mai înainte au trăit o apoteoză a unirii, au avut o obsesie a unirii și au avut conștiința că făuresc o Românie nouă pentru eternitate. Noi ne-am cam blazat și credem că toate ni se cuvin fără eforturi mari. Romanii, din care ne tragem, cel puțin în parte, aveau o vorbă: Nihil homini natura sine magno labore dat, adică „Natura nu dă nimic omului fără mare stăruință”. O țară și o națiune nu se fac o dată pentru totdeauna, ci se construiesc și se primenesc mereu.
Poate că suntem mai uniți decât acum un secol, dar adesea doar prin declarații bombastice, uitând de unirea cotidiană, de binele zilnic pe care se cuvine să-l facem în numele unirii, de credință, de adevăr și de dreptate. Mulți dintre noi, în loc să facem binele aici, la noi, prin profesionalism, prin zbateri continue, prin luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experiența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”.
În concluzie, Centenarul nu ne găsește așezați și mulțumiți și nici țara nu o găsește întreagă, așa cum au făcut-o liderii luminați în 1918…
„Identitatea popoarelor – o realitate foarte puternică astăzi”
– Ce este identitatea națională și de ce avem nevoie de identitate națională?
– De mii de ani trăiesc oameni la Dunăre și la Carpați, pe Olt și pe Mureș, pe Siret și pe Nistru, și asemenea oameni, chiar dacă s-au perindat mereu, nu au lăsat vreodată acest pământ nelocuit și nechivernisit. De peste o mie de ani, românii s-au aflat, alături de alții, între truditorii gliei de pe aceste locuri. Nu este de prisos să le cunoaștem originile, taina limbii vorbite, credințele, dorurile și jalea, nuntirile și prohodurile, trecerile și petrecerile. Așa, vom înțelege mai bine, poate, de ce „lacul codrilor albastru” este încărcat de „nuferi galbeni”, sau cum au reușit arhitecții de la 1500 să facă minunea de Mănăstire a Argeșului, înveșnicită, în credința populară, prin sacrificiul Anei și al Meșterului Manole, sau cum ajunge un om matur ca Ion al Glanetașului să se închine și să sărute pământul reavăn, descoperindu-se ca la rugăciunea de dinaintea icoanei. Gesturi similare fac toți oamenii, de oriunde și de oricând, dar aura care le însoțește pe cele mai sus evocate se-arată numai la acest popor și numai pe acest pământ, semn că românii și România au un fel al lor de a fi. Secolul trecut de la Marea Unire este un bun prilej de a-i face și pe alții – prieteni, neprieteni sau indiferenți – să ne vadă, să ne cunoască și să ne înțeleagă, cu identitatea noastră de români.
Simplu spus, identitatea românească este felul de a te simți român, iar această simțire vine prin limbă, credință, origine, nume, tradiție, obicei, strai, pământ și cer etc. Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui. La unele popoare, naționalitatea se confundă cu cetățenia și nu te poți bucura de nimic pe lumea asta dacă nu ai identitate națională.
– Cum se raportează alte popoare la identitatea lor?
– Toate popoarele se raportează la identitatea lor, iar unele o fac chiar în mod ostentativ, atrăgându-ți atenția că ele există, că au un mesaj de dat lumii, că nu se lasă în voia sorții. Americanii se laudă de multe ori că ei sunt universaliști și nu naționaliști. Este însă de ajuns să vezi anumite manifestări ale vieții cotidiene și să te convingi de contrariu. Astfel, circulă lozinci de genul Buy only American! („Cumpără numai ceea ce este american”), la școală se vorbește zilnic despre „părinții patriei”, toate sărbătorile sunt americane, de la Columbus Day până la Thanksgiving etc. Polonezii se caracterizează prin Biserică și prin Chopin, sârbii prin sacrificiul de la Kossovopolje (1389), italienii prin Risorgimento etc.
Am întâlnit mereu intelectuali străini care să vorbească despre identitatea proprie, care să critice „naționalismul” altora, dar nu am întâlnit niciodată polonezi, unguri, americani, francezi ori germani care să se critice pe sine în felul în care o fac românii. În rest, identitatea popoarelor este o realitate foarte puternică astăzi, chiar și atunci când acest lucru este negat sau nu este recunoscut pe față.
„A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine”
– Noile mass-media – mă refer la Internet, mai ales – ne-au introdus în ceea ce McLuhan numea „sat global”. Care credeţi că sunt efectele acestui fenomen asupra modului de a fiinţa al românilor, a aşezării, a statusului mental al noilor generaţii?
-„Satul global”, despre care scria McLuhan, ne-a apropiat, dar ne-a și îndepărtat unii de alții în același timp. Suntem mai vecini și mai străini concomitent, mai aproape și mai departe… Ne ducem să ne vedem rudele și prietenii în Australia sau în America, dar nu ne vedem cu vecinii de scară și nu vorbim cu colegii de grupă. Sau vorbim – dar pe net, prin Facebook!
Românii sunt și ei prinși în acest vârtej. Generația mea, care a prins și alte vremuri, încearcă să redeștepte anumite cutume, anumite valori ale tradiției, dar se lovește uneori de un zid dur. Dacă, de exemplu, încerc să le explic adolescenților, tinerilor, taina muncii tăcute la câmp, la seceră și la coasă, a țăranilor de odinioară, horele din sat, doina și jalea, nuntitul și prohoditul etc. îmi dau seama că ei nu au cum să înțeleagă toate astea. Motivele sunt legate, firește, de globalizare, de accelerarea ritmului Planetei, de modernizare. Sunt însă și motive mai profunde. Generația mea, chiar dacă nu a fost toată rurală, a avut șansa să mai miroasă pământul reavăn, să simtă fânul proaspăt cosit, să vadă curgând sudoarea muncii fizice, sub soare dogoritor ori sub vânt și viscol.
În plus, a mai avut o șansă, anume aceea de a se împărtăși din toată experiența universală prin lecturi solide și prin dascăli de excepție, dăruiți școlii și națiunii. Azi toate acestea s-au pierdut. Zestrea omenirii zace în cărți, pe care nu le mai citește nimeni. Necazul este că nu se citesc integral nici e-book-urile sau cărțile electronice. Prin urmare, dacă nu luăm măsuri, riscăm să devenim toți otova, cu mințile odihnite și goale, instrumente bune de manipulat de către forțe malefice, care stăpânesc comunicarea și care au puterea să ne îndrepte pe calea dorită de ele.
Din păcate, întâlnim foarte des un sentiment de respingere față de țară, mai ales atunci când vorbim de civilizație. Este justificat acest sentiment?
Sentimentul despre care vorbiți este rezultatul acelorași manipulări. Legarea solidă de țară, sentimentul apartenenței la familie, la comunitate, la națiune și la credința oamenilor țării este primejdios pentru globaliști, pentru că îi face pe oameni profunzi, critici, circumspecți, fideli. Românii sunt un popor deschis și primitor și s-au lăsat ușor antrenați în acest proces dirijat, de „deschidere” fără limite.
Pe de altă parte, noi am trecut prin mai bine de patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe bună dreptate și care ne-a făcut să ne simțim vinovați, înjosiți, victime etc. Nu-i vorbă, nici în trecut nu am dus-o foarte bine, aici, ca „enclavă latină la porțile Orientului”, bântuită de inamici, jefuită de regate și imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și teritorii. Țara nu a prea fost a noastră, pentru că ne-o luaseră alții demult și ne-am refăcut-o cu greu. Pentru că nu am fost în rând cu marile puteri și nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lăsat ușor amăgiți și ne-am dezgustat de noi înșine. A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, pentru că ce este țara fără oameni, fără români? Or, noi nu găsim nimic mai bun să facem decât să hulim România așa de mult cum nici un inamic străin nu reușește! Firește, ne apucă uneori remușcările și dorul, ne ceartă parcă părinții și bunicii deveniți țărână, ne mustră icoanele din „casa dinainte” sau de pe tâmpla bisericii, dar ne „revenim” repede și nu facem nimic ca să îndreptăm situația.
Dimpotrivă, în loc să ne purtăm crucea și să spunem străinilor cine suntem și de ce vorbim românește, de ce credem în Dumnezeu colindând și de ce mai strângem fânul doinind, ne declarăm altceva decât români și trecem mai departe. Sunt neamuri mult mai oropsite și mai umilite de soartă decât al nostru, dar nu-și declină identitatea, originea, tradiția.

Material realizat de

Mihaela Raluca Tănăseanu

Articolul integral poate fi citit în numărul din mai 2018 al revistei „Familia Ortodoxă”

Sursa: familiaortodoxa.ro

Împreună mereu

Foto: Simona Andrusca

Nu cred că este o scriere prea grozavă, pentru că, din pricina emoțiilor provocate de valul de amintiri, parcă mi se bulucesc toate în cap, parcă toate vor să iasă…
Scriu pentru că astfel parcă readuc la viață copilul care-am fost…
Și mă reîntâlnesc cu dragii mei bunici.
Nici nu știu cu ce să încep.
Să vă povestesc despre diminețile sau despre serile copilăriei mele?…
Trezitul sau culcatul?
Nu îmi amintesc să mă fi trezit bunicii, și nici la culcare să fie nevoiți să mă adune așa, cu japca de pe-afară… Atât diminețile, cât și serile aveau farmec și bucurie mare pentru sufletul meu de copil.
Diminețile.
Nu simțeam când bunica se dădea jos din pat, sau bunicul. Îmi împărțeam serile și dormeam și cu unul, și cu celălalt, să nu fie cu supărare.
În cameră erau două paturi. Patul bunicului era privilegiat, pentru că era la fereastră și, atunci când dormeam cu el, vedeam cerul și luna și stelele, căutam bine la Carul mare, să-l deosebesc de Carul mic prin ferestrele mari, care se întindeau de-a lungul patului…
Iarna preferam patul bunicii, pentru că unul din capete dădea în prichiciul sobei, și veneau și mâțele, și eram o fericită!
În toate diminețile copilăriei mele, abia mijită în viață, aflasem despre Rai, aflasem despre moarte și despre posibilitatea de-a mă întâlni cu bunicii în viața de apoi.
Și făceam ochii mari, și săream ca arsă din pat:
– Oare-i mai prind ștergându-și fețele pe ștergar?
Fuga-fuguța să mă spăl și eu pe fățucă și să mă șterg cu ei în același moment pe ștergar!
Cum să pierd garanția reîntâlnirii cu ei, dragii mei bunei?
Nu știu când mi-a zis bunica că așa ne vom putea întâlni, dar eu credeam tare, și dacă ratam vreo dimineață, tare necăjită mai eram.
– Hai lasă, fată, că ne ștergem mâine, nu fi supărată…
Tot diminețile îl vedeam pe bunicul, drept, în picioare, în fața icoanei Sfântului Nicolae.
El se închina în gândul lui. Și-apoi tot vorbea cu Dumnezeu! Că în mintea mea de copil mi-a rămas așa, până în ziua de astăzi, întrebarea:
– Daʼ oare ce i-o spune bunicul atâta lui Dumnezeu?
Bunica spunea toate cu voce tare.
Acum, când mă făcusem mai măricică, prinsesem eu gustul de-a vedea răsăritul.
Și erau la noi niște răsărituri de soare! O minunăție, nu alta!
Casa noastră era chiar cu fața către răsărit, pe deal. La poalele dealului nostru era Lunca Berheciului, lăsând în fața ochilor o deschidere destul de mare până în celălalt deal. Care deal se unea cu orizontul. Și de acolo răsărea magnific soarele! Vedeai primele raze, parcă veneau in cercetare, una câte una, se ițeau de după dealul lipit de orizont.
Așteptam pe prispa casei până când îl vedeam pe el, soarele, în toată splendoarea lui, deasupra dealului… De multe ori îmi spuneam că, dacă aș merge până acolo, poate că aș putea atinge și cerul sângeriu, și soarele…
Într-un târziu am înțeles eu că orizontul nu prea ai cum să-l atingi.
Mai am în suflet diminețile când mergeam la biserică, cu bunicul. La o vreme mergem la Înviere doar noi amândoi. Bunica nu mai putea merge cei 4 kilometri pe jos până la biserică.
O singură dată bunicilor le-a fost milă să mă trezească în noaptea de Înviere, pentru că dormeam profund, și m-am trezit după plecarea bunicului.
Doamne, ce m-am supărat, că și-acum mai simt amărăciunea din ziua aceea…
Diminețile, când se mergea la moară… Era o moară pe apă; roata uriașă mă fascina. Și-apoi, drumul până la moară, faptul că ședeam pe capră, lângă bunicul meu. Că mă lăsa să țin hățurile și-mi deslușea cum e cu „cea” și „hăis”. Era o adevărată aventură, care nu-mi dădea ochii-n gene, ca nu cumva să scap pe bunicul și să plece fără mine. Și atunci, de unde să mai fie nevoie de trezit?
Până la vreo cinci ani, aveau bunicii și câteva oi, și când le venea rândul să le scoată la pășune, se trezeau cu noaptea în cap și erau tot-o-fugă prin gospodărie, că erau multe de aranjat, și mai eram și eu…
Dacă închid ochii nu văd cum mă trezeau; mă văd îmbrăcată, într-o mână țin boțul cu mămăligă și cu brânză și într-alta am nuielușa de alun, frumos crestată de bunicul, cu briceagul lui cel minunat, cu care, de altfel, îmi confecționase și-un fluierel dintr-o țeavă uscată de cucută (tijele de cucută cresc foarte înalte, cam de doi metri. Și sunt goale pe dinăuntru. Bunicul tăia și avea întotdeauna niște tije din acestea la grindă, pe beci. Din ele făcea bunicii țevile pentru suveica de la războiul de țesut pe care bunica punea ață și lână).
Aveam un ilicel de lână și, în buzunarul lui, aveam neprețuitul fluieraș…
Păi cum să dai ochi în gene, când ciobăniță eram?
Mă văd în altă dimineață, eram cam la 13 ani. Bunicul nu era acasă, și bunica se tot mira că nu mai vine sora ei să mulgă vaca. Bunica mea toate le făcea, dar nu putea mulge vaca. Avea ea o frică. Și iată-mă că iau eu găleata și cana și scăunelul, și musai îi explic bunicii că, gata, de azi eu mulg vaca!
Bunica, nu și nu. Eu, da și da. Până la urmă a fost ca mine, m-a lăsat, și în ziua aceea am băut laptele cu satisfacția lucrului bine făcut și cu mândria care-mi crescuse cât casa, că, de, și bunica nu mai contenea cu lăudatul!
Sau dimineața, când bunicul a hotărât că trebuie să punem cocoșul și pe nevestele lui în saci și să-i ducem pe coastă, să culeagă grâu din urma secerișului… Eheeei, ce bucurie pe mine, mai că n-am dormit în noaptea aceea, și-am fost la poiata păsărilor înaintea bunicilor.
Și mă duc eu cu bunicul. Și ducem orătăniile pe miriște. Și bunicul, mucalit cum era, îi zice cocoșului:
– Treaba ta, măi, puturosule! Apăi eu nu-ți mai dau să mănânci din podul meu. D-apăi, ce, găinile și cocoșul Niculinei (sora bunicii, care era gard în gard cu noi) sunt mai deștepte, bre? Ele cum au nimerit miriștea? Cum?
Și ne-ntoarcem noi către casă. Și nu durează mult, poate doar ce-am stat la masă, că-l și aud pe bunicul strigând și ocărând cocoșul, de mamă-mamă!
Și urmarea:
A pus embargou pe pod. Că biata bunica, o vreme, le dădea pe furiș să mănânce, că bunicul o ținea pe-a lui:
– Daʼ cocoșul Niculinei ce-are de-a nimerit miriștea, și-al tău, că l-am dus eu acolo, nu vrea să-și culeagă! E grea munca, nu?
Doamne! Râd și-acum când scriu… Și bunicul, ce-a putut gândi! Săracul cocoș, până a fost băgat la borș n-a mai scăpat de gura bunicului (mai rău ca-n „Punguța cu doi bani”!).
Că era tare greu cu boabele, că tot ce era lua colhozul, și bunicul drămuia bine podul, ca să aibă de la un seceriș la altul, și le dădea cu rația. Că mai ciuguleau și iarbă și ce mai era de prin grădină (îmi amintesc că la curci suplineam vreo două mese pe zi cu mere pădurețe. După ce se coceau, le tăiam cubulețe, cât să le înghită). Mai era sfecla, dovlecii. Bunicii erau chibzuiți și, vorba Părintelui: „Eram săraci, dar nu ne lipsea nimic”. Iar dragostea curgea din inimile bunicilor mei, și toate păreau frumoase, și toate păreau bune și ușoare! Doamne, ce bunici am mai avut! Coborâseră cred direct din Rai.
Peste ani, au venit și dimineți triste. Dimineața în care am sosit la căpătâiele lor, la priveghi. Bunicul a plecat primul. I-am mângâiat fruntea și-am tot crezut că poate nu-i adevărat. Cum să plece bunicul! Bunicul meu. Și nu m-a așteptat să vin, să-mi mai spună măcar o vorbă. Mi-au dăruit briceagul lui, cel cu care îmi făcea fluierele, cel cu care îmi desfăcea nucile, când abia se urziseră miejii în ele. Briceagul cu care îmi tăia harbuzii, direct acolo, în păpușoi, feliile micuțe, numa’ cât să pot mușca din ele… Și erau harbuzii mititei, că nu erau udați decât de Dumnezeu, Care ploua din mare mila Lui ploile la timp și ploi curate. Stau acum cu ochii minții și caut să văd: oare bunicul gusta și el măcar o feliuță din pumnul acela de harbuz? Nu văd să fi gustat vreodată. Că erau prea mici, și abia-i ajungeau la fată…
Când a plecat și bunica, am simțit dintr-odată că, gata!, nu mai copilăresc. Cu ea a plecat Copilăria mea, a plecat dragostea aceea dezinteresată, pe care doar părinții ți-o pot da. Am înțeles că nimeni nu-mi va mai purta așa de grijă.
„Tu, fată! Te-ai îmbrăcat și tu mai gros, că-i frig? Vezi că femeia-i gingașă și repede răcește…”.
„Daʼ la serviciu ți-ai luat de mâncare?”.
„Of! Draga mamii, că te-am crescut de-o lingură de carne. Atât erai. Că numa nu te-am făcut, atâta doară”.
„Uite, mamă, vezi mâna asta! Am cinci degete la ea, păi dacă mă tai la unul, apăi mă doare toată mâna, mamă! Și-apoi mă doare până-n inimă, că ești copchilul meu…”.
Așa era bunica…
Acuma
Așa mă simt și
Eu!
Bunicii mi-au lăsat amintirile și omul care sunt.
…Căsuța dintre dealuri încă ne mai așteaptă. Privește prin ochii ferestrelor prin care altădată priveam cerul în nopțile cu lună plină, uneori străduindu-mă să deslușesc Carul Mare direct de la mine din pat. Prispa nemăturată și chiar dărăpănată mai așteaptă încă pașii mei voioși și plăsmuirile mele, că de-aș ajunge pe celălalt deal, doar trecând șesul cu sălciile lui plângătoare, oare aș putea mângâia mănunchiul de raze lucitoare ce se ițesc din buza orizontului sângeriu al cerului, pe alocuri cum îi sineala?…
Și grădinița, și masa de sub gutuiul unde diminețile de vară ne băteam care să răzuie coaja de mămăligă din ceaunul în care mai rămăsese fix o strachină de lapte aburind…
Sper ca bunica să fi avut dreptate și să fie adevărat ce-mi spunea, că, dacă ne-am șters fețele ude pe același prosop în toate diminețile copilăriei mele, înseamnă că, la sfârșitul călătoriei mele pe pământ, când voi merge Sus, o să-i găsesc ușor pe dragii mei bunici…

Gina Antonela Dan

Joița, Giurgiu

Locul I la concursul de eseuri al lunii decembrie 2017

Eseu publicat in numarul 111 aprilie 28 al revistei Familia Ortodoxa

Fumatul – sau despre un adevărat genocid (II)

Probabilitatea să faci cancer fumând frunze de tutun – tutunul cultivat în timpul bunicilor noştri – era mult prea mică pentru a îndreptăţi anunţul actual de pe pachetele de ţigări. Atunci cum se justifică reclama negativă făcută astăzi fumatului? Oare nu cumva avem de-a face cu o strategie extrem de perfidă de a acoperi legal intoxicarea populaţiei cu ajutorul ţigărilor actuale, ce conţin adevărate otrăvuri extrem de nocive pentru sănătatea umană? Odată ce eşti anunţat că fumatul poate provoca cancer, nu mai poţi să ataci în justiţie companiile care vând ţigări. Însă astfel este eludată cea mai importantă problemă: aceea a otrăvirii conştiente a conţinutului ţigărilor de către producătorii de tutun. Căci, atenţie, ţigările actuale conţin substanţe care, în mod foarte probabil, vă vor provoca în timp nu numai cancer, ci şi o mulţime de alte boli.
Metalele grele din țigări
Pe lângă aditivii folosiţi în producerea ţigărilor, un pericol la fel de mare îl constituie nivelul ridicat de metale grele conţinute astăzi în ţigări, din cauza fertilizărilor sau a altor tratamente aplicate tutunului, pentru a-i creşte productivitatea la hectar. Aşadar, studiile relevă că, prin fumat, multe din metalele grele identificate în fumul de tutun – cuprul (Cu), cadmiul (Cd), cromul (Cr), plumbul (Pb), nichelul (Ni), Arseniul (As), Mercurul (Hg), Poloniul radioactiv (Po-210), manganul (Mn) etc. – se acumulează în cantităţi semnificative în țesuturile și fluidele organismului^2-4. Iar această creștere a concentrației metalelor grele în organism poate provoca diverse probleme de sănătate, printre care se numără cancerul, leziunile cerebrale, paralizia ș.a.m.d.^5-7.
Cuprul este un metal care, în concentrațiile mici atinse prin alimentație, este necesar pentru funcționarea normală a organismului. Când însă cuprul este inhalat, el este un iritant al căilor respiratorii, determinând migrarea macrofagelor, eozinofilelor la nivel alveolar și, mai departe, formarea de granuloame histocitare pulmonare⁸. Observațiile clinice au arătat că, în sângele fumătorilor, concentrația de cupru este mai ridicată decât în cazul nefumătorilor⁹.
Cadmiul, prezent în cantitate mare în fumul de țigară, este unul din cei mai puternici carcinogeni, din cauza capacității sale foarte rapide de a trece în stare gazoasă, inhalabilă¹⁰. Fumul de tutun este cea mai importantă sursă de expunere la cadmiu în populația generală¹⁸. Cantitățile mici de cadmiu se pot acumula în corp de-a lungul timpului, determinând afecțiuni ale funcției renale, ale sistemului osos și hepatic, datorită tendinței de acumulare a acestui metal la nivelul oaselor, ficatului și rinichilor¹⁹. Mai mult, cadmiul poate cauza iritații la nivelul stomacului, vomă și diaree, și poate contribui, alături de alte metale precum plumbul, la creșterea considerabilă a riscului apariției cancerului^20-22.
Concentrațiile medii ale cadmiu din fumul de țigară sunt cuprinse între 1000 și 3000 μg/kg²³. Fumatul unui singur pachet de țigări (20 de țigări) determină depunerea la nivelul plămânilor fumătorului a aproximativ 2–4 μg, în timp ce în fumul de țigară din aer se găsește până la un microgram de cadmiu²⁴. Rezultatele unui studiu finlandez au raportat că nivelurile medii de cadmiu și plumb în țigările cu filtru din Finlanda sunt cuprinse între 1,7 și 2,4 μg^−1 25.
Nichelul și cromul sunt clasificate de Agenția Internațională pentru Cercetare în domeniul Cancerului (International Agency for Research on Cancer – IARC) drept carcinogeni cu risc crescut (grupurile 1 și 2B)¹¹. Deoarece cromul este un carcinogen extrem de toxic, el naște îngrijorări extrem de importante, deoarece influențează cauzele imunologice ale apariției sensibilizării (alergiilor) la metale^12-14. În cazul creșterii concentrației nichelului, au fost identificate și raportate numeroase afecțiuni, inclusiv cancere de piele, pulmonare și nazale¹⁵.
Plumbul este un metal extrem de toxic, ce poate cauza efecte grave la nivelul creierului, al sistemul nervos și al celulelor roșii din sânge^26,27. Încă din anii 1980, studiile arătau că acumulările de plumb din organism sunt asociate cu o scădere a valorii coeficientului de inteligență (IQ) și potențiale probleme comportamentale^28,29, dar și cu riscul de avort spontan, afectarea creșterii fătului și dezvoltarea lui cerebrală^30-32. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) arată într-un raport că fumatul a 20 de țigări pe zi determină inhalarea a 1–5 μg plumb³³. Tot OMS estimează că între 2-6% a plumbului din țigări este inhalat de către fumător. Totodată, Agenția IARC clasifică plumbul drept element carcinogen cu risc ridicat (grup 2A) în baza dovezilor clinice, care au arătat că el determină anemie, leziuni renale cronice și boli funcționale ale sistemului nervos, având efecte negative cu precădere asupra neurodezvoltării la copii^16,17.
Cele de mai sus sunt doar câteva dintre miile de referinţe privind efectele grave pe care metalele grele conţinute în tutun –  în consecinţă, și în fumul de ţigară – le vor avea asupra organismului. Însă ne aflăm abia la început de drum în acest spațiu de cercetare, căci mecanismele prin care acţionează aceste metale grele nu sunt încă înţelese deplin.
Ţigările electronice
Apariția țigărilor electronice părea să fi rezolvat problema efectelor toxice, carcinogene, ale ţigărilor clasice. Dar oare este adevărat? Chiar poate fi produsă o astfel de țigară? Cel mai simplu răspuns la această întrebare ar fi următorul: cea mai sigură, din punct de vedere al efectelor asupra sănătății umane, ar fi o țigară care să nu poată fi aprinsă. Și aceasta deoarece, în primul rând, ar fi evitată scăderea pH-ului în domeniul acid. La ora actuală, fumul de țigară are un pH de 6,5, ceea ce îl face foarte uşor inhalabil. Prin comparație, înainte de secolul al XIX-lea, fumul avea un pH de 8 sau și mai mult, ceea ce făcea imposibilă inhalarea fumului și, prin urmare, riscul apariției cancerului pulmonar.
Se susține că noile țigări electronice, prin nivelul mai redus de nicotină inhalat, „sunt mai sănătoase” pentru fumători și că ceea ce se expiră sunt doar vapori de apă și glicerină, nicotina rămânând în plămâni. Însă cantitatea de nicotină consumată este aceeași, dacă nu chiar mai mare, prin urmare acestea pot provoca o şi mai mare adicţie decât țigările clasice.
În ceea ce privește metalele grele din fumul de țigară generat de țigările electronice, un studiu publicat în acest an a raportat niveluri toxice ale metalelor grele din aerosoli, ridicând încă o dată îndoieli cu privire la cât de sigure sunt, în realitate, aceste dispozitive³⁴.
Cercetători de la Școala de Sănătate Publică Johns Hopkins Bloomberg au analizat vaporizatoarele de țigări electronice folosite zilnic de 56 de subiecți, și au descoperit că mulți dintre ei erau expuși la niveluri potențial toxice de crom, nichel, plumb, mangan și zinc. Cercetarea lor are la bază un studiu preliminar efectuat în 2017, și care a detectat niveluri ridicate de nichel și crom în urina și saliva utilizatorilor de țigări electronice³⁵. Cercetătorii au analizat conținutul lichidului și al aerosolilor produși de dispozitiv. A fost analizată prezența a peste 15 metale, printre care: aluminiu, antimoniu, arsenic, cadmiu, crom, cupru, fier, plumb, mangan, nichel, staniu, titan, uraniu, zinc. În peste jumătate din dispozitivele analizate, aerosolii produși conțineau concentrații ale plumbului, nichelului, cromului și manganului mai mari decât limitele admise oficial^36,37. Se pare că metale precum nichelul au fost identificate în aerosolii țigărilor electronice în concentrații de 2 până la 100 de ori mai mari decât în fumul de țigară³⁸.
Totuși, autorii consideră aceste estimări ca fiind mai mici decât cele reale, deoarece ele au fost făcute plecând de la presupoziția că expunerea zilnică este echivalentă cu 50 de pufuri/inhalări zilnice, în timp ce studii recente au arătat că media este undeva la 150-200 inhalări pe zi.
După cum am menționat și mai sus, concentrațiile ridicate ale acestor metale grele au fost asociate cu un număr de afecțiuni, inclusiv boli cardiovasculare, leziuni ale creierului și diverse forme de cancer. Deși aceste studii nu demonstrează direct asocierea dintre țigările electronice și apariția acestor probleme de sănătate, cercetările fiind încă la început, este foarte logic ca aceste consecinţe să fie foarte probabile, folosirea acestor dispozitive crescând riscul apariţiei unor astfel de boli.
La ora actuală, în SUA nu există nicio agenție federală care să supervizeze această industrie a e-cigarettelor. Prin urmare, nu există nici un fel de standarde în ceea ce privește compoziția și producția acestora. Etichetele pot descrie în mod eronat ingredientele, existând diferențe semnificative între produsele a două companii diferite.
Rezultatele unui raport FDA ce a comparat cartușele a 18 țigări electronice diferite au indicat prezența de compuși toxici și carcinogeni în unele dintre acestea, însă nu în toate³⁹. Din produsele care aveau eticheta „fără nicotină”, toate, mai puțin unul, conțineau de fapt nicotină.
După cum arată rezultatele unui studiu realizat în cadrul Facultății de Medicină a Universității California, atunci când lichidul din țigara electronică este încălzit și se produc aerosolii inhalați de fumător, se formează concomitent și compuși chimici toxici⁴⁰. Parte din aceste substanțe pot determina inflamații și afectarea vaselor de sânge. Deși se pare că ei se găsesc în proporții mai mici decât în cazul țigărilor clasice, efectele lor sunt aceleași, mai ales că fumătorii unor astfel de țigări apelează mai des la astfel de dispozitive decât cei care fumează țigări clasice⁴¹.
Dintre compușii cu risc carcinogen identificați sunt: formaldehida, acetaldehida și acroleina (apare în urma expunerii glicerinei la temperaturi ridicate și afectează țesutul pulmonar, contribuind la apariția bolilor cardiovasculare la fumători). Pe măsură ce temperatura lichidului crește, crește și cantitatea acestor compuși, dar și cantitatea de nicotină^37,40. Este foarte posibil ca aromele să acopere gustul neplăcut ce apare ca urmare a creșterii temperaturii și producerii de formaldehidă (formaldehida este un gaz incolor, foarte reactiv, toxic, format prin oxidarea sau arderea incompletă a hidrocarburilor; e folosită ca antiseptic, dezinfectant, conservant. Fiziologic, are efecte de creștere a eliberării de histamină și în imunitatea mediată celular. Este clasificată ca și alergen)⁴².
Particulele din aerosolii degajați de țigările electronice pot fi, de asemenea, dăunătoare, ca și în cazul fumului de țigară sau al poluanților din mediu, determinând probleme cardiovasculare, inflamații și afectarea funcțiilor sistemului nervos^37,40,42.
Eu nu fumez!…
Un studiu realizat de prof. Sioutas, Fondazione IRCCS Instituto Nazionale dei Tumori, Milan, Italia, a măsurat nivelul de expunere la substanțe dăunătoare a fumătorilor pasivi de țigări electronice⁴³.
El a descoperit că fumul din țigările electronice conține crom (un element toxic care nu este prezent în țigările tradiționale) și nichel la concentrații de patru ori mai mari decât în țigările obișnuite. Au mai fost măsurate, deși în cantități mai mici decât în cazul țigărilor clasice, și alte metale toxice precum plumbul și zincul.
Aceste rezultate arată că, deși țigările electronice par, în general, mai puțin nocive decât cele clasice, totuși concentrația mare de metale toxice, precum nichelul, cromul, plumbul și zincul ridică mari semne de întrebare în ceea ce privește impactul lor asupra stării generale de sănătate a populaţiei. Efectele pe termen lung asupra organismului nu sunt încă cunoscute, studiile în această direcție fiind abia la început.
Efectele nicotinei și ale aditivilor asupra creierului
Între 80% și 90% dintre fumători regretă că s-au apucat de fumat. Se știe că nicotina reprezintă substanța responsabilă de comportamentul de adicție al fumătorilor, însă ea are efecte slabe de consolidare a comportamentului atunci când este administrată singură. Producătorii de țigări, prin designul produselor, sporesc riscul creșterii consumului prin: (1) optimizarea eliberării dinamice a nicotinei la nivelul receptorilor sistemului nervos central și afectarea simptomelor de sevraj ale fumătorilor, a dispoziției și comportamentului acestora, și (2) eficientizarea învățării condiționate, prin stimuli senzoriali precum aroma, stimularea vizuală și tactilă, în vederea creării de percepții ale recompensei imediate a nicotinei ⁴⁴.
De ce fumătorii se simt bine când fumează? Nicotina inhalată ajunge extrem de rapid la creier, determinând eliberarea de dopamină și, drept urmare, apare senzația de plăcere, concomitent cu energizarea organismului, creșterea atenției și a rezistenței la efort. Se știe că dorim să repetăm orice comportament sau eveniment plăcut. Însă aceste comportamente plăcute sunt determinate de substanțe ce deturnează în mod direct sistemul neurologic de la paradigma firească de funcționare, creând un „pretext” pentru persoana respectivă de a evada, cu proxima ocazie, cu foarte mare ușurință din mundanul trist, gri, dureros.
Nicotina activează receptorii nicotinici care, la rândul lor, vor stimula celulele producătoare de dopamină. Când acestea sunt activate, fumătorul percepe mediul în care se află și interacțiunile ca fiind mai vii, mai frapante, mai captivante. Iar acest lucru crește riscul condiționării – adică al memorării la nivel inconștient al asocierii dintre nicotină și starea de bine resimțită. Acest lucru este declanșat inițial de stimularea receptorilor de nicotină, ce determină modificări la nivelul celulelor de dopamină, declanșând, mai departe, o cascadă de reacții între neuroni, cu afectarea circuitelor din creier specifice.
Principalele efecte adverse ale fumatului nu sunt determinate în mod direct de nicotină, ci de toate substanțele inhalate în timpul fumatului. Dependența este determinată de nicotină, însă consecințele de ordin medical – precum bolile pulmonare, bolile cardiovasculare, cancerele, afecțiunile dermatologice – sunt asociate cu aditivii și substanțele chimice adăugate.
După cum am semnalat anterior, unii aditivi dilatează căile respiratorii (cacao, lemn dulce), permițând inhalarea unei cantități mai mari de fum. Acest lucru crește expunerea la nicotină și determină depunerea unei concentrații mai mari de gudron în plămâni. Alți aditivi pot determina ei înșiși apariția adicției sau pot crește riscul de adicție la nicotină; alți aditivi pot încetini metabolismul nicotinei, crescând expunerea fumătorului la aceasta; alți aditivi au proprietăți anestezice (mentolul) și scad disconfortul determinat de fum la nivelul gâtului; alți aditivi maschează mirosul neplăcut și efectul iritant al fumului de țigară, sau pot chiar masca simptomele bolilor asociate fumatului.
Deși am amintit mai sus că nicotina nu este cea care determină afectarea stării de sănătate a fumătorului, nu același lucru este valabil și în cazul femeilor însărcinate^45-47. Nicotina este foarte dăunătoare pentru făt. Și atunci când mama fumează (sau ia nicotină prin alte mijloace), nicotina ajunge la creierul fătului și produce schimbări extrem de dăunătoare nou-născutului^48,49.
Fumatul este fundamental diferit de consumul de alcool, în ceea ce privește dependența. Doar aproximativ 5% dintre persoanele care beau sunt alcoolice, în timp ce aproximativ 80-90% dintre cei care fumează sunt, de fapt, dependenți de fumat. Acest lucru oferă fumatului o cu totul altă greutate în termeni etici sau politici, în comparație cu consumul de alcool. Alcoolul este în esență un mijloc recreațional, în timp ce fumatul nu. Este în mod evident o dependenţă.
Cum renunțăm la fumat? 
De cele mai multe ori, rețetele „magice” care descriu pașii „1, 2, 3” ce vor permite unei persoane să se lase de fumat nu prea funcționează. Și aceasta deoarece, printre fumători, există o diversitate incredibilă în ceea ce privește, de exemplu, severitatea adicției. În schimb, motivația personală și exercițiul voinței, dar și ajutorul celor apropiați, pot conduce, în timp, la rezultate remarcabile.
De ce am acordat atâta atenţie fumatului într-o revistă citită în cea mai mare parte de nefumători? Pentru că fumatul este astăzi corelat poate cel mai puternic cu înmulţirea bolilor cronice, în special a celor cardiovasculare şi a cancerului. Chiar dacă noi nu fumăm, cei dragi nouă îşi pot distruge sănătatea şi viaţa. Aşadar, cu toţii trebuie să ne implicăm mai mult – nu moralizator, nici cicălitor, ci cu dragoste şi înţelepciune, pentru a-i ajuta pe cei dragi să se elibereze de cea mai răspândită dependenţă de pe glob astăzi, fumatul.

Asist. univ. dr. Veronica Grădinariu

și Virgiliu Gheorghe

Articol publicat în numărul din aprilie 2018 al revistei „Familia Ortodoxă”
Bibliografie

1. International Agency for Research on Cancer (IARC), Tobacco Smoking, IARC Monograph 38, International Agency of Research on Cancer, Lyon, France, 1986
2. Environmental Monitoring and Assessment 2008, 137(1–3):481–493.
3. Bulletin of Environmental Contamination and Toxicology 2006, 76:278–284.
4. Environmental Research 1989, 49(2):197–207
5. Tob Control 2003, 12:424–430.
6. Int J Occup Med Environ Health 2000, 13:185–193.
7. Circulation 2004, 109:3196–3201.
8. Toxicological Profile for Copper, Department of Health and Human Services, Public Health Service, Agency for Toxic Substances and Disease Registry, 2004, 207–272
9. Biol Trace Elem Res, 2010, 3:1–11
10. J Hazard Mater 2008, 155:216–224.
11. IARC Monographs on the Evaluation of Carcinogenic Risks to Humans, Lyon, Franța, 2006.
12. J Allergy Clin Immunol 2003, 111:980–984.
13. Contact Dermatitis 2003, 48:342–343.
14. Plant Soil 2003, 249:139–156.
15. Prog Energy Combust Sci 2006, 32:373–385
16. Met Ions Life Sci 2011, 8:27–60.
17. Environ Health Perspect 1993, 100:177–187
18. Archives of Andrology 1999, 43(2):135–140
19. Journal of Inorganic Biochemistry 2000,79(1-4):241-244.
20. “Inorganic and organic lead compounds,” IARC monographs on the evaluation of carcinogenic risks to humans 87, 2004.
21. Toxicology and applied pharmacology 2009,238(3):201-208.
22. The Lancet Oncology 2006;7(2):119-126.
23. Science of the Total Environment 1987,66:29–37 Environmental Monitoring and Assessment 2011, 181(1–4):255–265
24. Science of the Total Environment 1993,128(1):21–35.
25. Archives of Environmental Health 1998,41:49–55
26. “Lead-environmental Aspects,” WHO Environmental Health Criteria Series No. 85, Geneva, Elveția, 1989.
27. Cancer Epidemiology and Prevention Biomarkers 2006,15(12):2514-20.
28. The New England Journal of Medicine 1979, 300:689–695.
29. British Medical Journal 1982, 284( 6312): 299–302.
30. American Journal of Public Health 1994,84(9):1492–1495
31. American Journal of Epidemiology 1999, 150(6):590-597
32. Pediatrics 2002, 110(1):110-118
33. World Health Organization (WHO), “Environmental Health Criteria: 3,” Lead, Geneva, Elveția, 1977.
34. Environ Health Perspect 2018, 126(2):1-11
35. Environmental Research 2017,159:313-320
36. https://www.epa.gov/lead-air-pollution/national-ambient-air-quality-standards-naaqs-lead-pb
37. epa.gov/Exe/ZyPURL.cgi?Dockey=P100KJKC.TXT
38. PloS One 2013, 8(3), p.e57987.
39. FDA: “Summary of Results: Laboratory Analysis of Electronic Cigarettes Conducted By FDA.”
40. Goniewicz, M. Tobacco Control, March 2013.
41. California Department of Public Health: “Health Advisory – Jan. 28, 2015.”
42. https://ncit.nci.nih.gov/ncitbrowser/ConceptReport.jsp?dictionary=NCI_Thesaurus&ns=NCI_Thesaurus&code=C29744
43. PloS One 2013, 8(3), p.e57987.
44. Sci.: Processes Impacts 2014; 16:2259-67.
45. Tob Control 2015; 0:1–7.
46. Curr Neuropharmacol 2007; 5(3):213–22.
47. American Journal Of Respiratory And Critical Care Medicine2016; 193(5):486-94.
48. Nicotine & Tobacco Research2015; 18(5):604-12.
49. American Journal Of Preventive Medicine 2015; 49(2):286-93.
50. Acta Paediatrica 2015;104(1):12-8.

 Sursa: familiaortodoxa.ro

Nu blestema niciodată timpul

     Într-o zi, un bătrânel mi-a spus să nu caut niciodată să grăbesc lucrurile, căci toate se vor aşeza la timpul lor. Tot ce am eu de făcut e să fiu prezent în fiecare moment al vieţii mele şi să îl cinstesc, să îi fiu recunoscător pentru fiecare minut al fiecărei zile, pentru fiecare emoție, pentru fiecare peisaj din natură și pentru fiecare lacrimă ori picătură de lumină.
    El, în ceea ce îl privește, întreaga viaţă s-a uitat la ceas, blestemând timpul, dorind ca orele să treacă mai repede ca să scape de la serviciu. Şi fără să îşi dea seama a trecut viaţa detestând. Astăzi nu mai are nevoie de el nimeni, nu îl mai aşteaptă acasă nimeni. E trist, tinerețea s-a dus, la naiba, nici nu a realizat când a zburat timpul.
    Spunea că astăzi ar munci şi fără să fie plătit, doar să îl primească cineva undeva, voia să fie util oamenilor cu ceva. Dar nu mai poate, cu părere de rău zicea că lui i-a trecut timpul.
    Astăzi și-ar plăti copiii doar ca să vină să îl viziteze. Însă, copiii lui sunt mari acum şi sunt prinşi în jocul vieţilor lor, aşa cum a făcut şi el la rându-i. Întreaga viaţă a urât timpul şi şi-a ignorat familia, vrând ca ai lui copii să crească în mod accelerat ca să plece de langă el. Responsabilitățile l-au determinat să se lepede de tot, a rămas doar cu băutura.
    Ne grăbim să bem și să mâncăm, uităm să mai mestecăm. Servitul mesei din prilej de sărbătoare s-a transformat într-un ritual obligatoriu. Nu avem timp să înghițim, nu avem timp să digerăm, nu avem timp să mai respirăm. Ne grăbim să creștem, să absolvim, să ne angajăm și să ne căsătorim, iar după ce depășim pragul de treizeci de ani regretăm că energia ne scade, că entuziasmul piere și că îmbătrânim și murim.
    Totuși, aici reușim să citim și să ne delectăm. Astfel ne îmbogățim bagajul cunoașterii în mod relaxant, nu într-unul impus sau stresant. Din fericire pentru noi doi eu îmi dedic timpul liber ție, ca să îți scriu. Timpul meu este al tău și al tău este și al meu. Sunt onorat că pot să comunic cu tine în felul acesta.
    Cu răbdarea nu treci marea, valurile lumii le învingi înotând. Ceea ce mi-ar plăcea să știi este faptul că ție nu ți-a fost niciodată destinat să te îneci. Cu răbdarea nu păcăleşti nici timpul, ci îţi păcăleşti mintea ca să te lase să te bucuri de prezent. Timpul există doar în programarea noastră mentală. În realitate totul s-a petrecut deja, lumea a avut loc deja, aşa cum au înţeles încă de pe atunci profeţii. În felul acesta au reuşit să învingă timpul și să privească cu un scop precis în viitor și să îl modeleze.
    Aşa că orice ar fi tu nu te poţi opri aici. Nici măcar atunci când crezi că stai, nu stai. În viaţă facem ce putem, cu ceea ce am găsit aici. Căci societatea a devenit aerul, poluarea există, noi suntem filtrele care reîmprospătează lumea şi o curăţă.
    De cele mai multe ori facem ceea ce putem să facem, iar asta e bine. Uneori facem ceea ce nu putem să facem şi ne iese al naibii de bine. Când vrei ca cineva să aibă o părere bună despre tine, reţine că nu contează cât de frumos arăţi, contează ce transmiţi.
    În urmă cu cinci ani, atunci când mi-am publicat prima carte, mulți m-au contactat ca să îmi spună că mesajul ei este extrem de valoros, că altfel nu se oboseau măcar să îmi scrie, însă nu îl pot accepta din cauză nu e scris corect din punct de vedere gramatical. Aceasta i-a împiedicat să îl citească până la capăt și să îl răspândească.
    Acestor oameni le spun că limitările lor îi privesc pe ei, ele nu mă privesc pe mine. Ei au nevoie să lucreze cu ei înșiși până când își vor depăși condiția. În caz contrar, atunci când toată lumea va intra ei vor rămâne pe din afară. Și vor implora ca să intre, însă dezvoltarea lor nu depinde de mine, fiecare om își poate ține în frâu spiritul ori îl poate lăsa să se înalțe până la cer.
    Eu nu îți cer nimic, doar îți ofer speranța și credința că poți să fii mai mult decât ai fost programat să aspiri ca să devii. Ești născut din pământ însă poți străluci la fel ca Soarele ori poți redeveni Soarele. Rolul meu este să îți amintesc acest lucru, atât. Căci unii dintre oameni au devenit deja stele, restul doar trăiți.
    Viața nu îți cere CV-ul, analizele medicale sau fluturașii de salariu. Viața îți cere recunoștința pe care nu i-o poți da. În funcție de atitudinea cu care îți privești viața primești recompensa, care este fericirea. Timpul reprezintă doar procesul prin care dintr-un orb devii un clarvăzător, dintr-o crenguță înmugurită devii un copac, iar dintr-un copac te transformi într-o pădure.
În viață nu te grabi, nu presa, nu te speria, căci nu poți pierde o persoană. Dacă ai pierdut o persoană înseamnă că nu ai avut-o niciodată. Atunci realizezi că totul s-a petrecut în mintea ta. Oamenii nu se pot cumpăra. Timpul dezvăluie adevărul, bucuria sau dezamăgirea te copleșește în funcție de partea către care s-a înclinat balanța, spre adevăr sau spre iluzia pe care ți-a prezentat-o mintea.

Timpul nu vindecă rănile

    Fă ceea ce iubești și acceptă ceea ce urăști, ca să te descoperi și să îți dezvolți abilitățile. Viața trăită pe Pământ este etapa în care guști din toate sortimentele alimentare ca să ți le alegi pe ale tale, ca să prepari rețeta ta nu pe a altcuiva.
    Eu mi-am cumpărat un sirop pentru cafea care are gust de lipici, de genul adezivului de hârtie pe care îl foloseam în clasa a doua la ora de lucru manual. Din greșeli învăț și merg mai departe ori prin ele învăț să merg mai departe. Am reușit să fiu indulgent cu mine și tolerant cu ceilalți, iar asta e bine.
Viața nu se măsoară prin câte femei ai iubit, prin câți bani ai avut ori prin numărul de fripturi pe care le-ai încins pe grătare, ci prin scurtele momente în care ai simțit cu adevărat viața. Atunci timpul s-a oprit în loc pentru tine și ai fi putut să rămâi acolo tot restul vieții. Însă ceva te-a determinat să te întorci la realitatea zadarnică în care rătăcești cu mintea.
    Adevărul este că nu timpul vindecă rănile, iubirea vindecă mintea îmbolnăvită de teama că nu mai există iubire sau frumos, dacă mintea nu a primit ceea ce a considerat că i se cuvine sau dacă nu a înțeles rolul acestui medicament minunat încă.
    Căci nu există viață fără provocări, fără suișuri morale și coborâșuri psihice. Altfel nu ai putea să devii doctorul tău. Ceea ce am reușit să îți transmit  este că în realitate tu ești eroul din interiorul tău. Simte liber!
    Nu există viață fără suișuri morale și coborâșuri psihice. Altfel nu ai putea să devii doctorul tău.
 Autor: Alberto Bacoi
 Sursa: vorbindcudumnezeu.com