marți, octombrie 15, 2019

Oamenii răi și oamenii buni


Oamenii răi și invidioși au nevoie de ajutor cel mai mult, iar prin faptele lor o confirmă. Cunoașterea acestui lucru așază puterea în mâna ta, este alegerea ta dacă îi vei ajuta sau îndepărta. Un om frumos în ceea ce priveşte aspectul se poate urâţi din cauza gândirii şi a comportamentului ori poate străluci. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celui etichetat ca fiind urât.
Oamenii buni sunt mai mulți la număr decât oamenii răi, din acest motiv lumea stă încă în picioare. Rămân optimist în privința trezirii și implicării individuale.
Oamenii răi caută să îi împiedice pe cei de lângă ei să își atingă țelul, în loc să se folosească de potențialul lor ca să își atingă apogeul. Ei își doresc să fie altcineva și nu reușesc, dar premiile au fost personalizate, cu ceea ce primește unul nu are ce face altul deoarece nu i se potrivește.
Ura este nocivă pentru cel care urăşte, nu pentru cel care este urât. Iertarea îl vindecă pe cel care iartă, nu pe cel care este iertat. Oamenii răi nu știu că a ierta este un îndemn, nu o poruncă, el îi ajută pe oamenii buni să meargă mai departe. Din acest motiv consider că succesul este o alegere a oamenilor luptători și responsabili.
Cu cât ţii mai mult la imaginea ta cu atât ai nevoie să fii mai sincer, ca adevărul ieşit la iveală să nu ţi-o pună în pericol. Dacă tu eşti sincer, nu eşti nevoit să lupţi ca să îndepărtezi oamenii falşi, ei vor pleca singuri.
În fiecare dimineaţă te trezeşti cu o atitudine pozitivă şi îţi propui să faci multe pe parcursul zilei, dar până seara te descurajezi şi îţi scade energia. Egoismul şi dezinteresul manifestat de oamenii răi par să câştige. Cauza este gândirea pe are nu o poţi controla.
Indiferent care ar fi situația ta de viață, trezește-te ca și cum ai fi fost ales președinte. Răsplătește fiecare clipă cu un zâmbet, fii recunoscător cerului, mulțumește-ți ție.
Indiferent că citeşti cărţi, că urmăreşti clipuri motivaţionale, că meditezi sau alergi în parc, curăţenia se face în inima ta, de acolo se reglează toate lucrurile. Nu căuta defecte situațiilor din viața ta, mintea vede defecte chiar și acolo unde nu sunt, ea inventează probleme chiar dacă nu ai, ca să aibă ce repara.
Nu eşti obligat să te supui minţii de fiecare dată, lasă-ţi inima să cânte ca să nu te ofileşti. Ai îndeajuns de multă iubire în inima ta încât să îți mai oferi și ție însuți, din când în când, o firimitură.
Dacă nu te-ai îmbolnăvi nu ai trăi experiența vindecării și nu ai aprecia sănătatea. Dacă nu te-ai împiedica nu ai putea învăța să te ridici, căci nu ar fi nevoie. Ea este cea mai înaltă formă de maturitate cunoscută, care face diferența între oamenii buni și oamenii răi.
Atunci când simți ceva pentru o persoană care nu simte la fel pentru tine, nu o șantaja sau învinui, ea pur și simplu nu simte, are acest drept. Caută pe cineva care îți împărtășește sentimentele, ai dreptul să fii fericit.
Să nu te îngrijorezi că nu vei găsi pe cineva ca tine, care să îşi dorească să întâlnească o persoană aşa cum eşti tu. Oameni sunt pentru fiecare, oriunde, fie simpli sau complicaţi, sinceri sau mincinoşi, frumoşi sau mai puţin frumoşi în interior şi exterior.
Când oamenii buni la care ţii se opresc din goana vieţii ca să îţi strângă mâna şi să îţi spună mulţumesc, lăcrimezi de fericire, capeţi putere şi îi iubeşti mai mult. Dacă sensibilitatea sufletului de copil ar fi vizibilă, ca un fulg de zăpadă care cade în noroi, un părinte violent sau bețiv nu ar mai deschide gura întreaga viață.
Când mă gândesc la viaţa de copil şi la fiorul pe care îl simţeam atunci când bunica îmi cocea plăcinte în cuptor, realizez că pentru tot confortul material şi cunoştinţele acumulate plătim cu fericirea, alţii cu sănătatea.
Un prieten îmi spunea că spre deosebire de înainte astăzi îi merge bine, că și-a găsit de muncă, s-a împăcat cu soția și așteaptă un copil, nu îi mai trebuie cunoaștere se sine, înțelepciune, viziune, Univers sau Dumnezeu. I-am spus să se gândească la ce anume l-a făcut să le obțină și cum le-ar putea pierde din nou într-o secundă. Și a înțeles.

Oamenii răi au nevoie de ajutor

Când faci ceea ce iubeşti şi mergi în direcţia visului tău oamenii răi ţi se vor opune. Adevărul este că niciun om nu se naște rău, el devine astfel din cauza slăbiciunii. Ne naştem cu o dorinţă arzătoare de a explora lumea, a ne face văzuţi şi auziţi, a fi apreciaţi ori pur şi simplu a trăi frumos. Fiecare copil simte despre el că este special. Atunci apare un vis.
Pe parcurs realitatea se schimbă, situaţia de viaţă şi formarea strâmbă ne îngreunează calea şi renunţăm la ea. Ea este resemnarea pe care oamenii răi au numit-o maturizare, ca să poată înlătura mai uşor dezamăgirea. Dar durerea rămâne.
În subconştientul nostru a rămas acel regret peste care s-au adăugat alte neîmpliniri încât s-a creat un munte. Povara acumulată nu ne lasă să ne bucurăm pentru un fluture atunci când îl vedem că zboară uşor şi liber. Apariţia lui ne răscoleşte interiorul şi scoate la suprafaţă durerea de care aproape că am uitat. Ne-am obişnuit să fim greoi, credem că aşa trebuie să fie viaţa.
Atunci devenim invidioşi şi îi dorim aceeaşi soartă, ca să vadă el cum este viaţa. Dar viaţa nu este aşa, ceea ce o face să fie crudă este dorinţa noastră de a o controla. Ea ne face neputincioşi şi răi.
Aș vrea să am ocazia să îi spun tatălui meu că a avut dreptate atunci când m-a asigurat că am un suflet nobil, o inimă curată și că o să ajung departe în viață, iar faptele vor vorbi pentru mine. În ziua în care am încetat să mai cred în mine, în oamenii buni sau în viitor, el a continuat să creadă, și am râs ca un copil de grădiniță.
Astăzi aș vrea să îi arăt locurile pe care le-am vizitat, amintirile pe care le-am acumulat, oamenii pe care i-am întâlnit, experiențele pe care le-am trăit, curajul pe care l-am dovedit și cine am devenit, ca să îi dau din bucuria mea, dar dorința mea rămâne doar un vis.
Autor: Alberto Bacoi
Sursa: vorbindcudumnezeu.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu