A fost odată în Transilvania

 

Masacrul din Ip a făcut parte din seria masacrelor antiromâneşti desfăşurate pe teritoriul Transilvaniei de Nord în toamna anului 1940. Acest film documentar prezintă ce s-a întâmplat în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, când trupe maghiare ce făceau parte din armata de ocupaţie cantonată în oraşul Şimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei Straja naţiunii, au ucis 157 de localnici români.
După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, nord-vestul Transilvaniei a intrat sub ocupaţie maghiară. Teritoriul ocupat de horthyşti în timpul celui de-al doilea război mondial a rămas în istorie sub numele de Transilvania de Nord şi cuprindea nord-vestul regiunii cu acelaşi nume, precum şi ţinuturile secuieşti.
Opt judeţe din totalul de 23, câte număra Transilvania în perioada interbelică, au fost înstrăinate în întregime, iar alte trei au fost despărţite în două. Astfel, judeţul Sălaj a fost şi el alipit Ungariei, iar la data de 8 septembrie 1940 Armata a II-a a intrat în oraşul Zalău.
Imediat după ocuparea teritoriului transilvănean, a început seria masacrelor împotriva populaţiei civile româneşti. Cel mai afectat de teroarea horthystă a fost Sălajul, unde au fost masacraţi 477 de români.



Sursa: filmedocumentare.com

În zilele în care ești dezamăgit, amintește-ți că ...

În zilele când ești dezamăgit ori nemulțumit și parcă nimic nu te mai motivează, amintește-ți faptul că alții se luptă pentru o șansă la viață. Ține minte că în viață nu te va salva nimeni niciodată. Niciun om nu îți va oferi fericirea și independența pentru simplu fapt că nu poate să o facă. Ești nevoit să te ridici tu prin puterile tale. Devino conștient de tine. Puterea a fost ascunsă în interiorul tău. Descoperă eroul din interiorul tău, eu l-am descoperit.
Dacă ți-ai finalizat studiile de specialitate și stai cu fundul în canapea așteptând să fii fericit și vrei ca oamenii să te aplaude, crezând că tot ce e mai bun pur și simplu ți se cuvine, ești un prost. Tu nu ai învățat nimic și nu știi nimic despre viață. Când ești dezamăgit de rezultatele tale reînscrie-te în clasa întâi. Niciodată nu e prea târziu.
Maturizează-te! Ești puternic nu atunci când oamenii se comportă așa cum îi determini tu să o facă, ci atunci când comportamentul lor nu te poate clătina. Aceasta este adevărata putere, nu acea atitudine falsă pe care o abordează cei care prin intermediul banilor și al fricii reușesc să manipuleze pe cineva.
Când ești dezamăgit de evenimentele la care te supune viața, amintește-ți că o viață perfectă nu înseamnă una lipsită de mister și de greutăți, ci una în care înțelegi scopul fiecărei provocări pe care o întâlnești. Obstacolele sunt de fapt oportunități. Acestea te-au făcut să crești și astfel ai dobândit curajul să iei decizii pentru tine, când pentru lume decid alții.
Când ești dezamăgit de felul cum reacționezi la evenimentele pe care le întâlnești, înțelege faptul că mintea ta nu este stăpânul tău. Nu te identifica cu mintea ta sau cu trupul tău, deoarece, atunci când mintea și trupul vor îmbătrâni și vor muri, vei înceta să exiști odată cu ele. Ori chiar dacă vei continua să exiști nu vei fi conștient de acest lucru. Mintea și trupul sunt unelte de care te folosești în călătoria ta. Tu ești ceea ce a fost înainte și ceea ce rămâne după ele.
Omul nu este doar ceea ce bagă în gură, cu ce se îmbracă, ce mașină conduce sau de câte ori pe săptămână face sex și cu cine. Dacă crezi asta sau te comporți ca și cum ar fi așa, iubitule, ai nevoie de ajutor. Când ești dezamăgit de viață recitește afirmația mea. Habar nu ai ce este frumusețea, tu nu simți emoția.
Eu nu am nevoie de dragoste, eu am venit aici ca să ofer dragoste. Eu nu caut să trăiesc bine sau să fiu fericit, eu vreau să fac oamenii fericiți iar astfel, ei mă fac fericit înapoi. El este firescul și așa funcționează Universul atunci când îl cunoști. Pe mine nu mă interesează să ajung un om important, eu încerc să conving oamenii cât sunt de importanți dar nu o știu. Eu sunt conștient de valoarea mea.
În viață realitatea îți joacă feste dacă nu știi să o supui ție. Nu e loc de fabule sau de vreo teorie, e despre cum decizi tu să trăiești. Nu e despre ceea ce nu poți să obții, este despre măsura în care ești recunoscător pentru ceea ce deții. Când ești dezamăgit de carieră ori de viață, observă-te cum te tot compari cu ceilalți, comparația este rădăcina tuturor frustrărilor tale.
Există două tipuri de gândire pozitivă, prin care îndrumătorii îți promit fericirea. Cea care promovează ignoranța vinde ușor, de cea care constă în a deveni responsabili majoritatea dintre oameni se feresc. Prima te îndeamnă să te ocupi de fericirea ta, pe motiv că nu îți stă în putere să schimbi lumea. Cea de-a doua îți amintește că nu poți să fii fericit câtă vreme cei pe care îi iubești sunt nefericiți, că acest lucru este imposibil. Tu din ce categorie faci parte? Aștept răspunsul tău pe Facebook.

Când ești dezamăgit, continuă să iubești

De la tatăl meu am învățat disperarea, dar și pacea, iubirea, puterea. Dacă viața m-ar fi împovărat cu boala de care a suferit nu aș mai fi putut să fac un pas, însă el îmbolnăvit a întemeiat o familie. Azi iubesc viața iar viața mă iubește înapoi așa cum este firesc. Când devin conștient de acest lucru știe să mă surprindă în mod plăcut.
M-am împrietenit cu liniștea. Medalia mea este mulțumirea. Cea mai puternică armă este iertarea. M-a învăluit acceptarea. Tată, am ajuns acolo unde tu mi-ai spus că voi urca, și nu sunt mai presus de nimeni fiindcă odată cu mine am ridicat și lumea.
Am reușit să văd ceea ce tu nu ai putut vedea și înțelege. Împreună este cheia, dragostea este soluția, iubirea este răspunsul la tot. Ura te face dependent de cel pe care îl urăști. Confortul este cel mai mare dușman al omului creator. Succesul te face să te oprești, banii te împiedică să simți că iubești iar faima te face să uiți cine ești. Mândria îți diminuează valoarea dar modestia te înalță până la cer.
Dacă vrei să schimbi lumea și acționezi în acest scop nu ești un om nebun, adevărata nebunie este ignoranța, anihilarea gândirii și a simțurilor, prostia în care a fost scufundată turma. Somnul ei e rușinea, totuși celor care dorm le-a fost dăruită aroganța. Eu aduc Lumina!

Tată te iubesc, ai fost mai bun decât mine

Tată te iubesc, tu ai fost mai bun decât mine. Astăzi mă plimb prin locurile pe unde mă duceai când eram mic și lăcrimez dar nu sufăr. Învăț ce înseamnă lacrimile vărsate de bucurie pentru că nu am știut să fiu fericit până nu am murit, până nu s-a stins acea parte din mine care adora teama, care venera tragedia, care transforma într-o prăpastie fără fund fiecare vale.
Tu mi-ai demonstrat că suferința nu e reală chiar dacă ai fost nevoit să scrâșnești din dinți ca să o demonstrezi. Și tot ceea ce sunt acum am devenit mulțumită ție. M-ai altoit prin absența ta. Astăzi am devenit tată pentru cei șaizeci de mii de oameni care mă citesc lunar pe blog. Eu nu scriu aceste mesaje pentru mine, le dăruiesc noii generații pe care o ajut să nu își uite în totalitate esența, frumusețea și independența.
Atunci când ești dezamăgit, crezând că ai pierdut, de fapt ai câștigat. Ca să ajungi cât mai sus, în adevăr, ești nevoit să cobori cât mai adânc în abisul minciunii. Omul crește în cunoștință în mod egal în ambele situații. La final conștiența lui alege unde să rămână.
Înțelepciunea nu se găsește la fiecare colț sau în toate magazinele, acolo găsești consumabilele, ambalajele pe care au fost imprimate promisiunile. În tine găsești esența. Să fii bărbat nu înseamnă să te temi de exprimarea sentimentelor. Nu credeam că voi rosti aceste cuvinte vreodată, așa că ține-te bine, astăzi sunt fericit, ai rămas cel mai bun prieten al meu.

„Nefericirea oamenilor vine din ușurința cu care se lasă păcăliți“.
Tudor Arghezi

Autor: Alberto Bacoi
Sursa: vorbindcudumnezeu.com

CE ESTE VIAŢA?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”

Ma intreb cum ai raspunde daca te-as intreba: “Pentru tine, ce este viata?

(Intrebare este primita pe e-mail… inca ma gandesc la ea mereu pentru ca viata mea este o continua schimbare…)

Păstrează lumina gândului bun mereu în minte pentru că, numai aşa inima ta se va bucura de iubire şi fericire!

Nimic nu e prea greu pentru un suflet mare!

Autor: Simina S

Sursa: relaxare.wordpress.com

Pastorala de Crăciun a IPS Irineu: „Omul de astăzi n-are timp pentru Dumnezeu, nici pentru familie. Să ne schimbăm prin înnoirea minții. Dacă lumina lui Dumnezeu se stinge în viața noastră, se stinge și demnitatea divină la care am fost chemați”

Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscopul Craiovei, IPS Irineu, îi îndeamnă pe credincioși, în Pastorala de Crăciun, să se schimbe prin „înnoirea minții” pentru depășirea crizei morale generate de goana după succesul proiectelor personale minore, care nu îi mai lasă omului timp „nici pentru Dumnezeu, nici pentru familie, nici pentru copii, nici pentru săraci, nici pentru străini”.

„Sfântul Evanghelist Luca ne istorisește aproape fugitiv că pentru Preasfânta Fecioara Maria și Dreptul Iosif nu era loc la casa de oaspeți. Inevitabil, în sufletul fiecăruia dintre noi se naște întrebarea privind răspunsul pe care l-am da dacă ei ar bate la ușa noastră. Ar fi loc în sufletul nostru și în casa noastră pentru Pruncul mântuitor? (…) Din cele spuse de Sfinții Evangheliști, putem intui criza morală a vremurilor noastre: avem loc cu adevărat pentru Dumnezeu în inimile noastre, atunci când El încearcă să intre la noi? Avem timp și spațiu pentru El? Oare nu este respins de noi chiar Dumnezeu? Această problemă începe, în primul rând, cu faptul că omul de astăzi n-are timp pentru Dumnezeu.

Cu cât se poate mișca mai repede și cu cât devin mai eficiente instrumentele care ne fac să economisim timp, cu atât avem mai puțin timp la dispoziție pentru credință și pentru sufletul nostru. Efectiv, dacă stăm să socotim bine, timpul nostru este deja consumat pentru altceva. (…) Noi ne vrem pe noi înșine, vrem lucrurile care se pot atinge, căutăm fericirea pământească, lucrăm pentru succesul proiectelor noastre personale minore. Suntem într-atât de plini de noi înșine, încât nu rămâne niciun loc pentru Dumnezeu. Firește, nici pentru ceilalți nu există spațiu: nici pentru familie, nici pentru copii, nici pentru săraci, nici pentru străini. Pornind de la aceste constatări dureroase, ne dăm seama cât de necesar este îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Schimbați-vă prin înnoirea minții!”, afirmă IPS Irineu în Pastorala de Crăciun.

Mitropolitul Olteniei vorbește, totodată, despre modul în care omul trebuie să vadă lumea și pe el însuși, despre libertate și pacea interioară care îi sunt descoperite de Nașterea Domnului și despre faptul că există unele învățături omenești false despre Dumnezeu care îi pot îmbolnăvi pe oameni și la care „trebuie să fim cu luare aminte”.

„Acolo unde Mântuitorul Iisus Hristos este uitat sau chiar negat nu există nici pace și nici libertate. Unii cred astăzi că religia ar fi cauza violenței și a războaielor în lume și cred, prin urmare, că omenirea ar trebui, mai întâi, eliberată de credință și, apoi, s-ar putea instaura pacea. Alții consideră credința fermă într-un singur Dumnezeu drept cauză de intoleranță. Este adevărat că sunt unele învățături omenești și false despre Dumnezeu, care pot îmbolnăvi pe oameni și îi pot conduce la intoleranță, la violență și la război. Împotriva acestor deformări ale gândirii umane trebuie să fim cu luare aminte, întemeiați în propovăduirea irenică a Bisericii Ortodoxe și atenți la prezența tainică a lui Dumnezeu în viața noastră. Trebuie să fim pe deplini convinși că, dacă lumina lui Dumnezeu se stinge în viața noastră, se stinge și demnitatea divină la care am fost chemați”, spune Mitropolitul Olteniei.

IPS Irineu mai arată că „Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om ziua de Crăciun ca să arate valoarea adevăratei libertăți, dar aceasta a fost coruptă și pervertită prin neascultare și păcat aducând orizontul morții, care este și cel mai mare obstacol al libertății”.

Mitropolitul Olteniei face și un apel către enoriași și le cere să participe cu toții „tineri și vârstnici, preoți și credincioși” la viața duhovnicească a Bisericii Ortodoxe și fiecare să conștientizeze care este darul său divin, care îi sunt îndatoririle și rostul personal în „Biserica lui Dumnezeu cea Una, singură, sfântă, sobornicească și apostolică” pentru a săvârși cu responsabilitate fapte bune.

Sursa : activenews.ro

Rezolvarea problemelor și viața alături de Dumnezeu

Toate grijile noastre sunt în zadar... ne petrecem viaţa încercând să rezolvăm problemele ce ne apar în cale, dar uitam să ne trăim viaţa. Este normal să ne dorim binele, să rezolvăm orice problemă ce ne ameninţa fericirea, dar nu aceasta este esenţa vieţii. Ce folos este dacă avem bogăţie pământească dar nu am dobândit raiul dumnezeiesc?

Problemele le vom rezolva, dar vor veni altele şi uite aşa viaţa noastră se scurge precum nisipul din clepsidră, devenind doar un şir de realizări sau eşecuri.

În vreme de necaz să nu ne lăsăm cuprinşi de deznădejde, fiindcă asta vrea vrăjmaşul. Omul trebuie să lupte în permanenţă, dar fără scutul iubirii divine şi platoşa smereniei, fără Hristos nu vom putea birui forţele răului. Uitaţi ce ne spune Mântuitorul în Ioan 16, 33: În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”

Cum am putea noi să nu ne lăsăm în braţele protectoare ale Celui ce a biruit lumea?

Greutăţile noastre sunt insignifiante faţă de greutăţile pe care Le-a suportat Logosul divin.

Se pot oare ele compara cu loviturile de bici pe care trupul sfânt le-a răbdat din dragoste pentru noi? Se pot compara cu durerea provocată de coroană de spini sau cu hulele pe care urechile Sale le-au auzit?

Sau cu palmele pe care Le-a răbdat cu o nesfârşită şi imensă dragoste?

Toate aceste suferinţe trupeşti nu se compară însă cu suferinţa sufletească. Inima Sa plângea după oile rătăcite care au refuzat să vadă Adevărul, preferând să asculte de un alt glas, cel al răului, al deznădejdii, al tălharului care nu intră pe uşă în staul. oilor., Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar.” (Ioan 10,1)

Lăsându-ne copleşiţi de griji, fără a nădăjdui în ajutorul divin, ne asemănăm oilor care au ascultat de glasul tâlharului. Acest tâlhar ne fură ceea ce avem mai de preţ: sufletul.

Ne plângem când o durere trupească ne macină trupul, dar nu ne aducem aminte de durerea ce I-a măcinat trupul Mântuitorului care Şi-a îndeplinit misiunea în sfânta tăcere.

Deşi în viaţa vom avea greutăţi, nu trebuie să ne pierdem inima uşoară, aripile ce o fac să se înalţe spre Cer, trebuie întotdeauna să vedem partea plină a paharului chiar şi atunci când aparent nu există nici o soluţie, Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă” (Marcu 10, 27), să avem un suflet inocent asemeni copilului pentru că, cine un va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil un va intra în ea” (Marcu 10, 15)

Priviţi copilaşii, cât de fericiţi sunt ei. Copiii deschid părinţilor poartă spre rai. Să luăm aminte la ei fiindcă, un copil, te poate învăţa mai multe decât un om matur. Ei te învaţă ce înseamnă inocenta, ce înseamnă să nu porţi ura cuiva şi mai ales să te bucuri de viaţă pe care Dumnezeu ţi-a dat-o.

Noi, oamenii maturi, ne-am pierdut abilitatea de a descoperii lucrurile frumoase, micile schimbări şi noutăţi pe care natura le îmbracă zilnic, acoperindu-ne ochii minţii şi în special ai sufletului, cu diverse griji ce, în fond, nu-şi au rostul, dar ei, copilaşii dragi se bucura de această abilitate în fiecare clipă, descoperind pacea lui Dumnezeu pe care toţi am primit-o, Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum da lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27)

O problemă rezolvată ne aduce o satisfacţie dar trăirea în Dumnezeu şi cu Dumnezeu nu poate fi comparată nici cu frumuseţile acestei lumi, nici cu bogăţiile sau laudele oamenilor, nici cu toate satisfacţiile născute din problemele rezolvate cu propriile puteri, cu credinţa că problemele le-am rezolvat de unii singuri. Trăirea în Dumnezeu este viaţa adevărată!

Autor: (Mihaela Gligan)

Sursa: ortodoxiatinerilor.ro

Dumnezeu, din veşnicia Lui, vine la noi, în acest „astăzi” al timpului nostru.

             

Foto: Ioan Moldovan

               Trăim Naşterea Domnului şi, din plinătatea acestui dar, lumea, istoria primesc necontenit înţeles şi sens înnoitor zidirii lor. Ascultăm inspiratul Imn al sărbătorii cu aceeaşi emoţie genuină, sfântă: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”.

               Este fapt cardinal, unic: Dumnezeu, din veşnicia şi pretutindenea Lui, vine la noi, în acest „astăzi” al timpului nostru şi într-un „loc” al pământului nostru, în Bethleem. Adânc înţelegem: Dumnezeu-Tatăl, Părintele nostru Ceresc, din veci născând pe Fiul Său, aude Psalmistul: „Zis-a Domnul Domnului meu: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Psalmi 2, 7); Îl trimite acum pe Fiul Său, în timp, la plinirea vremii: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu, şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14), aşa cum s-a şi tâlcuit prin Evanghelie: „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1, 23), „Fiul lui Dumnezeu fiu Fecioarei Se face”. Pentru noi S-a născut „Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”. Şi aşa născându-Se printre noi Fiul Părintelui Ceresc, Dumnezeu şi om, în El se întrupează, se revelează iubirea, în viul vieţii noastre.

(10 predici de Părintele Galeriu, la 10 ani de la mutarea sa la cer, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013, pp. 125-126)

Sursa: doxologia.ro

“Români, apărați-vă credința și familia!”

SOROS atacă! Români, apăraţi-vă credinţa şi familia! Partidele şi instituţiile noastre au fost acaparate de oameni şi doctrine potrivnice intereselor Neamului! – Ninel PEIA Deputat Român (2012-2016).
Eu, unul, nu ştiu ca vreodată în istoria noastră să fi existat vreo vreme în care să fim supuşi unui asemenea atac, continuu, vehement, şi din ce în ce mai puternic.

Ţintele sunt două dintre componentele ce ne definesc esenţa, ca români. Credinţa şi familia, stâlpi de bază ai românismului, elemente pe care orice român le iubeşte şi le preţuieşte sunt, de câţiva ani, târâte în noroi fără ruşine şi cu o plăcere absurdă de către inamicii văzuţi sau nevăzuţi ai Ţării.
În ultimul timp, însă, aceste atacuri nu numai că s-au înteţit şi au devenit mai veninoase ca niciodată, ci au început să vină şi din interiorul Ţării şi nu numai din partea ONG-urilor vândute unor stăpâni care nu ne iubesc. Acum, lucrurile stau şi mai grav: multe atacuri sunt concertate, plănuite şi lansate din inima unor formaţiuni politice parlamentare. Uneori astfel de valuri de ură vin chiar şi din cercurile cele mai intime ale unor instituţii care sunt plătite din buzunarul nostru.
Aceasta ne spune un lucru foarte grav: partidele şi instituţiile noastre au fost acaparate de oameni şi doctrine potrivnice intereselor Neamului. Acest lucru nu este acceptabil pentru nici unul dintre noi, pentru niciun contribuabil şi pentru niciun patriot autentic.
Semnalele vin acum parcă din toate părţile, dar cu precădere dinspre partidele politice, istorice sau nu, care nu mai fac faţă puterii financiare, planurilor de şantaj şi infiltrării unor vectori periculoşi în rândurile lor.
Cu mişcările de stradă cred că v-aţi cam lămurit. Centrele de influenţă ale acestor mase căzute victimă unei propagande mai mult sau mai puţin subtile ies la iveală aşa cum se separă uleiul de apă. Nu peste multă vreme ne vom confrunta cu personaje care nu vor mai avea de ce să se ascundă în spatele unor măşti cu mare priză la public. În stradă, deja ştiţi că există forme de organizare copiate după sisteme internaţionale gen antifa, care cred în guerilla social-urbană ca fenomen de tensionare continuă a statului, în cazul acesta, a României.
De cealaltă parte, statul pare a nu mai rezista acestor mişeleşti atacuri şi cedează, puţin câte puţin, în faţa propagandei neobolşevice multiculturalist-progresiste, în faţa cererilor din ce în ce mai tranşante de integrare a Ţării în dimensiunea unei univesalităţi blestemate care reduce românul la a fi cetăţeanul planetei, un animal dedicat consumului şi potrivnic propriei gândiri, un zombie, nu un membru important al Neamului său.
Dacă acest plan va reuşi, Neamul Românesc se va pierde pentru totdeauna în umbrele unei istorii care are tendinţa de a şterge trecutul şi pilonii naţiunilor promiţând un viitor al libertăţilor totale, un Babilon mare cât o planetă.
Familia este pentru noi ceva sfânt. Şi aşa trebuie să rămână. Femeia, bărbatul şi copiii lor. De aici pleacă construcţia de milenii a unei naţiuni. În acest caz a Neamului nostru. Dărâmarea acestei statui a înţelegerii şi împăcării, a speranţei într-un viitor limpede şi frumos, ar fi o mare victorie pentru duşmanii neamului nostru, şi un pas incredibil pe drumul pierderii conştiinţei naţionale. Pământul trebuie să devină o mare mămăligă, fără identitate şi putere de reacţie, un amestec numai bun de manipulat oricând şi oricum după bunul plac al unor personaje ce slăvesc pe oricine altcineva în afară de Dumnezeu.
Credinţa noastră, ortodoxia de care suntem toţi legaţi printr-un cordon ombilical sacru, una dintre treptele alese de români către Mântuire. Ei bine, şi credinţa noastră milenară trebuie să dispară mai întâi într-un ecumenism caritabil, pentru ca a apoi să fie dată uitării. Atacurile asupra Bisericii sunt atât de multe în fiecare zi, încât nici nu mai ştiu ce exemple să mai aleg.
Ateismul a luat, în ultimii ani, un avânt care îl depăşeşte cu mult pe cel din anii roşii, anii comunismului impus de antihriştii sovietici. Dacă pui lângă acest „trend” mişcările de prozelitism declanşate pe întreg teritoriul României de diverse secte mai mult sau mai puţin importante, uşor putem constata că românii creştini au ajuns o insulă care stă în faţa unui Ocean al necredinţei sub care curenţii smintirii pregătesc furtunile păgâne ale secolului.
Singura soluţie este să ne unim, toţi cei care credem în Neam şi Ţară şi să facem un zid de nepătruns în jurul familiei şi credinţei. Un zid care va sângera, va striga de durere, se va zvârcoli din cauza acuzaţiilor nedrepte ce-i vor fi aduse, dar care nu va ceda nici un pas, nici un milimetru în favoarea blestemaţilor care ne vor praf şi pulbere.
Veniţi, să dăm mână cu mână, şi puternici cum ştim că putem fi împreună, să înălţăm ultima redută a Neamului, ultima cetate a Credinţei, ultimul zid de apărare al Ţării.
Oasele şi carnea noastră vor sta la baza acestei sfinte construcţii şi gândurile şi faptele noastre vor fi sabie şi scut în faţa invadatorilor şi slugilor lor, hoarde ale necinstei şi murdăriei.
Şi vom învinge, căci cauza noastră este dreaptă, familiile Neamului sunt cu noi, Credinţa Neamului ne e sprijin în veac şi speranţa ne va da lumina necesară alungării întunericului!
Ninel PEIA Deputat Român (2012-2016)