Psihologia Sclaviei

Pentru a te simti cu adevarat liber trebuie mai întâi sa constientizezi propria persoana si apoi ceea ce se afla in jurul tau. Daca omul ar avea vointa, ar putea decide liber pro si contra propriei persoane. Dar… pana va ajunge in acel punct important al constientizarii de sine, omul este preconditionat de cei putini (puternici si cu vointa) sa-i decida facil viata. Cu alte cuvinte, viata sa este traita de altcineva, multumindu-se a juca rolul apaticului spectator in propriul film, incapabil in a-si impune propriile reguli si standarde.

Astazi asistam la o drama: omul, luat individual dar si ca masa, demonstreaza constant o incapacitate majora in a-si controla mintea. Actioneaza programat, teleghidat, orbeste. Nu se opreste o clipa din drumul sau pentru a-si pune intrebari, a intelege ce sau de ce i se intampla un anumit lucru asa cum nu-l intereseaza nici ceea ce se intampla in jurul sau.

Mass-media controleaza aproape in totalitate mintile umane, le manipuleaza in mod ordinar, transformandu-si auditoriul in simpli masa manipulata grotesc, pregatita oricand sa raspunda la ordine. Mass-media modeleaza si perverteste intr-atat capacitatea consumatorului incat reuseste sa-i induca ideea ca ceea ce gandeste este rodul propriei sale ratiuni, neinfluientate de vreun factor extern.

Manipularea (de regula) se aplica sub doua forme:

a) subtila, subliminala

b) grosiera, puternica.

Ambele modalitati sunt aparent inofensive, inobservabile si insesizabile. Ele se manifesta prin utilizarea repetitiva a unor mesaje video, audio, scrise, inoculandu-se falsa nevoie de a cumpara ceva, de a viziona sau a citi ceva ori de a aprecia ca adevarata o anumita opinie, sursa in dretimentul alteia.

Partea absconsa a manipularii are la baza interese majore financiare si/sau politice. Evident ca nu e usor a ne sustrage din mrejele manipularii, insa o putem face daca avem un anumit grad de cultura si de intelepciune. Intotdeauna trebuie sa analizam profund situatiile si sa ne intrebam „Cui foloseste?” altfel ingrosam randurile victimelor asupritorilor „pasnici” ai manipularii.

Oamenii de stiinta, din cele mai stravechi timpuri, au fost preocupati de problematica mintii umane: s-au intrebat mereu de ce se teme omul si ce factori distincti declanseaza frica? Raspunsurile obtinute in urma cercetarilor au fost utilizate in scopul manipularii a mari mase de oameni. Natiuni intregi au devenit victime, sclave marilor politicieni si industriasi ai vremii.

Intr-o carte publicata in 1937, doctorul H. Spencer Lewis afirma:

“De-a lungul veacurilor otravirea mentala intr-o formă sau alta a înrobit milioane de ființe umane și a torturat sufletele bărbaților și femeilor (…).”

“Ca rezultat al mai multor ani de studiu analitic s-a constatat ca actiunile majoritatii oamenilor se fundamenteaza pe instincte naturale si primitive.”

“Un astfel de instinct aproape universal se manifesta prin refuzul de a accepta și asculta porunca altei persoane, fără o analiză atentă asupra scopului final al actiunii dar si asupra intenției/scopului de comandă.”

“Psihologia ne învață că singura cale de succes prin care reusim să facem o altă minte sau o minte ciudată sa asculte o dorinta a mintii noastre este aceea de a prezenta comanda sau dorința într-un mod subtil, astfel incat individul devine inconștient sau mintea sa accepta de bună voie ceea ce i s-a comandat, ba chiar coopereaza si aproba actiunile inainte de a-si rezerva timp de analiza pentru a o respinge.”

Astfel, s-a constatat ca exista mai multe tipuri de comenzi: unele subtile, altele puternice, altele date prin sugestii, toate fiind acceptate foarte usor intrucat individul manipulat raspunde inconstient la comenzi. Daca omul si-ar analiza putin deciziile sale, ar observa ca multe dintre ele au fost luate ca urmare a acestor „trucuri psihologice” la care specialisti in ale „mintii umane” lucreaza neobosit de atatea veacuri.

Doctorul Spencer a mai observat usurinta prin care receptorul caruia i se induce o idee falsa poate imbraca forma realitatii;

Exemplu: daca i se va spune unui om sanatos ca este bolnav, acesta se imbolnaveste in scurt timp.

Slabiciunile mintii umane actioneaza asemeni unui portal deschis prin care intra un aflux de idei ciudate ce fertilizeaza „solul” constiintei noastre si o otraveste mental.

Dr. Spencer a descoperit trei metodele de administrare a acestor otravuri prin urmatoarele forme:

traduceri sonore si vizuale,
comentarii si sugestii cu ajutorul imaginilor
sugestii mentale.
Televiziunea, presa si radioul sunt cele mai importante instrumente ale manipularii prin care se controleaza masele. Victimele cele mai sigure sunt in primul rand persoanele incapabile sa-si formuleze opinii personale despre un anumit eveniment, fapta, situatie sau, daca reusesc sa-si construiasca o opinie, asteapta intotdeauna confirmarea altora.

Astazi, majoritatea oamenilor se afla inca in Pestera lui Platon. Se inchina la umbrele de pe ziduri dar nu-si pun intrebari si nici nu disting proiectia de obiectul original. Jocul umbrelor nu e altceva decat jocul cu mintile umane care in fapt defineste PSIHOLOGIA SCLAVIEI.

Sursa: gandeste.org

Efectele incredibile ale fluorului din apa pe care o bei

În anii ’50, o reclamă TV a convins oamenii că fluorul era nemaipomenit pentru dinţi. Prin periere, dinţii galbeni deveneau albi, iar cariile erau îndepărtate. Stomatologii au fost de acord şi au încurajat utilizarea fluorurii. Aşadar, printr-un marketing inteligent, a devenit o convingere generală că fluorul din pasta de dinţi este absolut necesar pentru o dantură sănătoasă, puternică, fără carii şi de un alb strălucitor.

Dar, se întreabă cineva de ce pe cutia pastei de dinţi scrie “nu înghiţi”? Cei care vor căuta răspunsul s-ar putea să ajungă la următoarea concluzie: avertismentul există acolo tocmai pentru faptul că prea mult fluor este toxic şi poate afecta serios sănătatea unui copil dacă înghite produsul, scrie Greenmedinfo.com.

Astăzi, majoritatea persoanelor cred că fluorul este extrem de benefic, previne cariile şi face dinţii mai albi. Şi în anii ’60, când a început fluorizarea apei, foarte puţini au pus la îndoială această decizie, considerând că dacă li se dă mai mult fluor, este cu atât mai bine.

Însă, fluorizarea apei potabile este destul de diferită de practica folosirii unei cantităţi mici pentru pasta de dinţi, care oricum nu este înghiţită. În apa potabilă, fluorul este ingerat. De asemenea, fluorul este absorbit şi prin piele, atunci când faci baie.

Potrivit cercetătorilor, fluorul adăugat în apă pare să provoace mai multe probleme decât să le rezolve. Substanţa nu se găseşte doar în pasta de dinţi şi în apa potabilă, ci şi în băuturi, cum ar fi berea sau în sucuri.

Apoi, mai există pesticidul pe bază de fluor de pe salata verde produsă în seră. Întâmplător sau nu, fluorul poate fi găsit şi în unele antidepresive, în cele care reduc comportamentul agresiv, şi este considerat parţial responsabil pentru dezvoltarea osteoporozei, a unui coeficient de inteligenţă mic şi pentru discfuncţii ale sistemului imunitar.

Mai puţin cunoscut este faptul că există dovezi tot mai multe potrivit cărora fluorul îmbrâneşte pielea mult mai repede.

De fapt, fluorul devenit omniprezent în vieţile noastre este un produs sintetic, obţinut din deşeuri industriale, provenite din industria de fertilizare a fosfatului. O asemenea sursă nu pare să aibă vreo legătură cu sănătatea umană.

Unde sunt studiile pe termen lung care să arate beneficiile apei fluorizate? Efectele secundare cauzate de fluorizare depăşesc beneficiile, aşa cum poate fi observat în studiile ştiinţifice. Unele comunităţi sunt atât de îngrijorate în ceea ce priveşte efectele secundare ale fluorizării apei încât interzic această practică în oraşele lor. Peste 90% din vestul Europei a ales apa fără fluor.

Doctorii R.N. Mukherjee şi F.H. Sobels de la Universitatea Leiden din Olanda au descoperit că fluorul creşte frecvenţa leziunilor genetice în celulele materialului seminal. Cercetători austrieci au dovedit acest lucru în anii 70, când au identificat faptul că doar un miligram pe litru de concentraţie de fluor perturbă enzimele de reparaţie a ADN-ului cu 50%.

Doctorul John Yiamouyiannis, o autoritate în ceea ce priveşte efectele biologice ale fluorului, a descoperit că această substanţă poate provoca îmbătrânirea pielii. Atunci când ADN-ul nu poate repara celulele afectate, îmbătrânirea se produce mult mai repede. Fluorul îmbătrâneşte prematur corpul în principal prin distorsionarea enzimelor, generând o descompunere a colagenului, eczeme, leziuni ale ţesutului, încreţirea pielii, leziuni genetice şi suprimarea sistemului imunitar.

Tu ştii ce conţine apa pe care o bei? Înainte de a ne gândi la creme de piele, botox sau alte metode “recomandate” pentru o piele mai netedă şi mai fină, ar fi bine să încercăm să reducem cantitatea de fluor la care vrând-nevrând suntem expuşi.

Sursa: Financiarul.ro

12 lucruri pe care oamenii fericiţi le fac diferit

Studiile realizate de psihologul Sonja Lyubomirsky indică 12 lucruri pe care oamenii fericiţi le fac diferit, acestea fiind asociate cu starea lor de armonie interioară şi bucurie, relatează Wakeup-world.com.

Indiferent pe ce parte a drumului vieţii călătorim, aceste 12 “obiceiuri ale fericirii” vor fi întotdeauna aplicabile.

1. Exprimă recunoştinţa – Atunci când apreciezi ceea ce ai, ceea ce ai creşte în valoare. Destul de interesant nu-i aşa? Aşadar, practic, dacă eşti recunoscător pentru bunătatea care este deja evidentă în viaţa ta, această atitudine îţi va aduce un sentiment mai profund de fericire. Iar acest lucru se va produce fără a fi nevoit să cumperi ceva. Are sens. Dacă nu eşti recunoscător pentru ceea ce ai deja, o să îţi fie foarte greu să fii fericit.

2. Cultivă optimismul – Câştigătorii au abilitatea de a-şi fabrica propriul optimism. Indiferent de situaţie, diva cu cel mai mare succes este tipa care va găsi întotdeauna o modalitate de a da o nuanţă optimistă evenimentului. Aceasta interpretează eşecul doar ca pe o oportunitate de a creşte şi de a învăţa o nouă lecţie de la viaţă.Oamenii care gândesc optimist, văd lumea ca pe un loc presărat cu oportunităţi nenumărate, în special în vremurile grele.

3. Evită gândirea excesivă şi comparaţia socială – Acţiunea de a te compara cu altcineva poate fi extrem de otrăvitoare. Dacă eşti într-un anume fel mai “bun” decât persoana cu care te compari, această stare îţi va oferi un sentiment nesănătos de superioritate. Eul personal se amplifică şi până la urmă explodează! Dacă eşti mai “slab” decât cealaltă persoană, atunci începi să discreditezi progresul pe care l-ai făcut până atunci. În majoritatea situaţiilor, acest tip de comparaţie socială nu te conduce spre un rezultat sănătos. Dacă simţi neapărat nevoia să te compari cu ceva, fă o comparaţie între persoana ta de acum şi o versiune mai veche a ta.

4. Realizează acţiuni de binefacere – Împlinirea unei fapte bune determină eliberarea de serotonină în creierul tău. Serotonina este o substanţă care are beneficii nemaipomenite pentru sănătate, inclusiv te face să te simţi mult mai fericit. A ajuta pe cineva într-un mod dezinteresat este o modalitate puternică de a te simţi bine în interior. Ceea ce este şi mai interesant în ceea ce priveşte acest impuls de bunătate este că nu te va face doar pe tine să te simţi bine, dar şi pe cei care privesc acest act de bunătate.

“Spectatorii” vor fi recompensaţi cu o eliberare de serotonină doar dacă privesc ce se întâmplă. Aşadar, în locul antidepresivelor, ale căror scop este să elibereze mai multă serotonină, alegeţi bunătatea.`

5. Hrăneşte relaţiile sociale – Cei mai fericiţi oameni de pe planetă sunt cei care au relaţii profunde, semnificative. Ştiai că studiile au arătat faptul că rata mortalităţii oamenilor se dublează atunci când aceştia sunt singuri? Un cerc activ de prieteni buni alături de care îţi poţi împărtăşi experienţele dă naştere unui sentiment plăcut şi călduros. Te simţi conectat şi devii o parte a unui întreg mult mai semnificativ decât existenţa ta singuratică.

6. Dezvoltă strategii pentru a putea face faţă situaţiilor – Modul în care răspunzi la momentele dificile este ceea ce îţi formează caracterul. Uneori au loc căderi în viaţă, este inevitabil acest lucru. Poate fi foarte greu să găseşti o soluţie viabilă atunci când lucrurile rele sunt pe cale să se răspândească. De aceea, te ajută foarte mult să fii pregătit şi să ai la îndemână câteva strategii sănătoase de a face faţă anumitor situaţii.

7. Învaţă să ierţi – A menţine şi a răspândi un sentiment de ură este ceva îngrozitor pentru starea ta interioară. Mintea nu ştie care este diferenţa între emoţiile trecute şi cele prezente. Atunci când “urăşti” pe cineva, şi te gândeşti permanent la acest lucru, emoţiile negative îţi consumă întreaga energie pe care ai putea să o canalizezi spre lucruri mai frumoase. Este un mod de a “te fraieri” de unul singur, iar în final tu vei fi marele perdant al acestei atitudini.

8. Creşte experienţele trăite cu intensitate - A fi prezent, în totalitate, este o stare în care simţi că timpul stă pe loc. Apare atunci când eşti atât de concentrat asupra lucrurilor pe care le faci încât devii una cu sarcina pe care o ai. Acţiunea şi conştientizarea sunt unite. Nu îţi este foame, nici somn şi nu eşti nici cuprins de emoţii. Pur şi simplu eşti implicat complet în activitatea pe care o faci. Nimic nu îţi distrage atenţia sau concurează pentru concentrarea ta.

9. Savurează plăcerile vieţii – Fericirea profundă nu poate exista dacă nu încetineşti ritmul şi dacă nu îţi permiţi să te bucuri de plăcerile vieţii. Într-o lume plină de stimuli nebuni şi de mişcare omniprezentă, este uşor să uiţi să te bucuri de experienţele plăcute ale vieţii. Atunci când uiţi să apreciezi, reuşeşti să furi magia momentului.Lucrurile simple din viaţă sunt cele care pot fi cele mai pline de satisfacţii, asta dacă nu uiţi să le experimentezi pe deplin.

10. Dedică tot obiectivelor tale – Atunci când eşti implicat complet în acţiunea de a face ceva, această stare vine echipată complet cu o forţă inefabilă. Lucruri minunate încep să se întâmple atunci când te angajezi complet să faci orice este nevoie pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti.

11. Practică spiritualitatea – Atunci când practici spiritualitatea sau religia, recunoşti că Viaţa este o forţă mai mare decât tine. Renunţi la ideea că tu eşti cel atotputernic. Această practică te determină să te conectezi cu sursa creaţiei şi să accepţi o conexiune cu tot ceea ce există în jurul tău. Unii dintre cei mai realizaţi oameni simt căse află pe Pământ pentru a face ceva “ce sunt meniţi să facă”.

12. Ai grijă de corpul tău – Pentru a fi cea mai fericită persoană este vital să ai grijă de corpul tău. Dacă energia ta fizică nu este într-o formă bună, atunci energia ta mentală (concentrarea), energia emoţională (sentimentele) şi cea spirituală (scopul) vor fi afectate într-un mod negativ.

Ştiai că studiile realizate pe oameni deprimaţi au arătat că exerciţiile fizice constante creşteau nivelul fericirii la fel de mult ca şi medicamentele? Însă, partea cea mai interesantă este că, după şase luni, persoanele care au participat la acest experiment aveau mult mai puţine şanse să recidiveze, deoarece acestea aveau un sentiment mai puternic al auto-realizării şi al auto-valorii.

Sursa: Financiarul.ro

Sfârşitul Noii Ordini Mondiale

Revoltele de la începutul secolului 21 au schimbat lumea în care trăim. Acum, în perioada de după războaie eşuate şi dezastre economice, presiunea pentru o alternativă socială nu poate face altceva decât să crească, relatează Guardian.co.uk.

La sfârşitul verii din 2008, două evenimente într-o succesiune rapidă semnalizausfârşitul Noii Ordini Mondiale.

 În august, statul client al SUA, Georgia, era distrus de un război scurt, dar sângeros,după ce trupele ruseşti au atacat teritoriul contestat al Osetiei de Sud.

Fosta republică sovietică era favorita nonconservatorilor de la Washington. Preşedintele său autoritar a făcut un lobby puternic pentru ca Georgia să adere la expansiunea estică a NATO. Vice-preşedintele american Dick Cheney a denunţat răspunsul Rusiei ca pe un act de “agresiune” care “nu poate trece neobservat”. George Bush, care abia lansase un război catastrofal în Irak, a declarat că “invazia unui stat suveran” de către Rusia este “inacceptabilă în secolul 21”.

Odată ce luptele s-au încheiat, Bush a avertizat Rusia să nu recunoască independenţa Osetiei de Sud. Rusia a făcut exact acest lucru, în timp ce navele de război americane nu puteau face altceva decât să navigheze pe Marea Neagră. Conflictul a reprezentat un punct de cotitură în plan internaţional. După două decenii în care SUA a dominat lumea ca un adevărat colos, anii puterii americane necontestate se terminau.

• Modelul capitalismului neoliberal s-a dărâmat

Trei săptămâni mai târziu, un al doilea eveniment, cu efecte şi mai lungi, ameninţa inima sistemului financiar global dominat de SUA. Pe 15 septembrie, criza creditelor a izbucnit odată cu colapsul unei bănci de investiţii, care era a patra ca dimensiune de pe teritoriul american.

Falimentul Lehman Brothers a împins lumea occidentală în cea mai profundă criză economică de la cea din anii ’30.

Primii zece ani ai secolului 21 au zguduit ordinea internaţională, iar anul 2008 a fost punctul de cotitură. Odată cu sfârşitul războiului rece, marile întrebări politice şi economice au fost lămurite, cel puţin aşa ni s-a spus. Democraţia liberală şi capitalismul pieţei libere au triumfat. Socialismul a devenit istorie.

În 1990, George Bush Senior a inaugurat o Nouă Ordine Mondială, bazată pe supremaţia militară şi dominaţia economică occidentală necontestată a SUA. Aceasta trebuia să fie o lume unipolară fără rivali. Puterile regionale ar fi îngenuncheat în faţa noului imperiu global. Istoria în sine a ajuns la final.

Însă, între atacul Turnurilor Gemene şi căderea Lehman Brothers, acea ordine globală s-a prăbuşit. Doi factori erau cruciali. Până la sfârşitul unui deceniu de luptă armată, America a reuşit să îşi expună limitele, în loc să convingă lumea de măsura puterii sale militare. Iar modelul capitalismului neoliberal care a domnit în mod suprem, timp de o generaţie, s-a dărâmat.

• Înfrângerea SUA cu propriile arme

Reacţia SUA la evenimentele de la 11 septembrie a fost cea care a distrus senzaţia de invicibilitate a primului imperiu din lume, cu adevărat global. Răspunsul calculat extrem de greşit al administraţiei Bush a transformat atrocităţile din New York şi Washington în cel mai de succes atac terorist din istorie.

Nu numai că războiul lui Bush a eşuat din cauza propriilor săi termeni, împânzind terorişti pe întreg globul, dar campaniile americane de ucidere, tortură şi răpire a făcut ca Occidentul să se îndoiască de statutul Americii ca şi apărătoare a drepturilor omului. Însă, invazia britanică-americană a Afganistanului şi Irakului a dezvăluitincapacitatea gigantului mondial de a-şi impune propria voinţă asupra unor popoare ţintă, care erau pregătite să riposteze. Aceasta a devenit o înfrângere strategică pentru SUA şi cei mai apropiaţi aliaţi ai săi.

Acest momentul a fost primul eveniment din cele patru schimbări decisive care au transformat lumea, într-un mod de o importanţă crucială.

Al doilea eveniment a fost dat de urmările prăbuşirii din 2008 şi declanşarea crizei ordinii capitaliste dominată de Occident, ceea ce a grăbit declinul relativ al SUA.

Aceasta a fost o criză fabricată în America şi adâncită de către costurile vaste ale războaielor sale multiple. Iar cel mai devastator impact a fost asupra acelor economii a căror elite au investit cu mult entuziasm în ortodoxia neoliberală a pieţelor financiare liberalizate şi în puterea corporativă nestingherită.

Un model lacom de capitalism băgat cu forţa pe gâtul lumii ca şi singura modalitate de a conduce o economie modernă, la un cost de “balonizare” inegală şi degradare a mediului, a fost salvat de la colaps doar de cea mai mare intervenţie a statului din istorie. Gemenele nefaste ale neoconservatorismului şi neoliberalismului au fost încercate şi testate până la distrugere.

• Avântul altor state

 Eşecul acestora a accelerat creşterea Chinei, a treia schimbare a începutului secolului 21. Nu numai că această creştere uimitoare a ţării a scos din sărăcie sute de milioane de persoane, dar modelul său de investiţii “a scos” Occidentul din criză,creând o nouă putere centrală globală. Acest lucru a crescut libertatea de manevrare pentru statele mai mici.

Creşterea Chinei a lărgit spaţiul pentru valul de schimbare progresivă care a cuprins America Latină, cea de-a patra schimbare la nivel mondial. De-a lungul continentului, guvernele socialiste şi social-democratice au fost propulsate la putere, atacând nedreptatea economică şi rasială, construind independenţa regională şirecuperând resursele de la controlul corporativ. Două decenii după ce am fost asiguraţi că nu există alte alternative la capitalismul neoliberal, America Latină crea aceste opţiuni.

Aceste schimbări de moment au venit, bineînţeles, cu nişte costuri uriaşe. SUA vor rămâne, în viitorul apropiat, puterea militară care domină într-un mod copleşitor, iar înfrângerile parţiale din Irak şi Afganistan au fost plătite cu vieţi şi cu o distrugere la o scară colosală. Multipolaritatea vine cu propriile riscuri de conflict.

Modelul neoliberal a fost discreditat, dar guvernele au încercat să îl relanseze prin programe de austeritate sălbatice. Succesul Chinei a fost “cumpărat” la un preţ ridicat în inegalitate, drepturi civile şi distrugere a mediului. Iar elitele latino-americane sprijinite de America au rămas determinate să inverseze câştigurile sociale, aşa cum au reuşit prin lovitura de stat violentă din Honduras în 2009.

Astfel de contradicţii au copleşit şi revoltele revoluţionare care au curpins lumea arabă în 2010-2011, determinând o nouă schimbare de proporţii globale.

Cu mult înainte de 2008, modelul “pieţei libere” a fost obiectul unui atac feroce:neoliberalismul dădea putere unor bănci şi corporaţii inexplicabile, susţineau militanţii globalizării anti-corporative, alimentând sărăcia şi nedreptatea socială şi eviscera democraţia, iar acest aspect a fost nesustenabil atât din punct de vedere economic, cât şi ecologic.

Criticii au avertizat că privatizarea serviciilor publice va costa mai mult, va reduce salariile şi condiţiile, şi va alimenta corupţia. Este exact ce s-a întâmplat. Iar în Uniunea Europeană, unde privilegiul corporativ şi ortodoxia pieţei erau încorporate în tratat, rezultatele au fost dezastruoase. Combinaţia de sisteme bancare liberalizate cu o uniune monetară nedemocratică, dezechilibrată şi dezinflaţionistă pe care criticii au privit-o întotdeauna ca pe ceva care risca să se destrame, era un dezastru gata să se producă. Căderea economică a fost  declanşatorul.

• Presiunea pentru adevărata schimbare de-abia a început

Chiar şi după Irak şi Afganistan, războiul terorii a fost continuat prin atacuri de drone ce au ucis civili din Pakistan şi până în Somalia. Puterile occidentale au jucat rolul decisiv în răsturnarea regimului libian, acţionând în numele protejării civililor, care apoi au murit într-un război civil degenerat de forţele NATO, în timp ce Siria distrusă de conflicte era ameninţată de o intervenţie, iar Iranul de un atac cu toate forţele.

Iar în timp ce neoliberalismul a fost discreditat, guvernele occidentale s-au folosit de criză pentru a încerca să îl consolideze. Nu numai că locurile de muncă, salariile şi beneficiile au fost reduse cum nu s-a mai întâmplat vreodată, dar privatizarea a fost extinsă şi mai mult. Ceea ce era nevoie era o presiune socială şi politică suficient de puternică pentru a răsturna clasamanetul puterii.

Repulsia faţă de o elită discreditată şi faţă de proiectul său social şi economic sortit eşecului, s-a adâncit lent după 2008. În timp ce povara crizei era aşezată pe umerii majorităţii, răspândirea protestelor, loviturilor şi a revoltelor electorale a demonstrat căpresiunea pentru adevărata schimbare de abia a început. Respingerea puterii şi lăcomiei corporative a devenit de bun simţ în această eră.

Istoricul Eric Hobsbawm a descris prăbuşirea economică din 2008 ca şi“echivalentul de dreapta a căderii zidului Berlinului”. Acest aspect se referă la urmările crizei ordinii neoliberale, pe măsură ce nevoia reconstrucţiei economiei distruse pe o bază mai democratică, mai  egalitară şi mai raţională a început să dicteze forma unei alternative durabile.

Atât criza economică, cât şi cea ecologică a cerut un drept de proprietate socială, o intervenţie publică şi o modificare a bogăţiei şi puterii. Viaţa reală se îndreptă în direcţia soluţiilor progresive.

Revoltele din primii ani ai secolului 21 au deschis uşa posibilităţilor unui nou tip de ordine globală şi a unor schimbări sociale şi economice autentice.

Însă, aşa cum comuniştii au învăţat în 1989, iar campionii capitalismului au descoperit 20 de ani mai târziu, nimic nu este stabilit vreodată.

Sursa: Financiarul.ro

Cum îl înveți să devină independent

Chiar de când este mic, trebuie să te gândești că la un moment dat va fi nevoit să se descurce singur. Așa că învață-l de pe acum, pas cu pas, aptitudinile de care are nevoie pentru a deveni independent.
Psihologul Cristina Ion-Rădulescu e de părere că, pentru a putea să fie pe picioarele lui atunci când va fi mare, copilul ar trebui învățat să ia decizii și să aibă ceva libertate încă de mic. În plus, ar fi bine să-l lași să exerseze câteva abilități practice, cum ar fi să alcătuiască un buget, să facă o listă de cumpărături sau să știe să gătească câteva mâncăruri simple.

► Responsabilitatea ca premiu

Lasă-l din ce în ce mai mult liber, după ce l-ai învățat să se ferească de eventualele pericole, pentru că așa va învăța să se descurce singur. Este o linie fină între siguranța pe care trebuie să i-o oferi și dependență, pentru că prea multă protecție îl poate face să ajungă un tânăr care nu se poate descurca singur. O metodă bună de a-l educa să fie independent este să-l lași să-și gospodărească el banii de buzunar. Îi poate primi și în funcție de cum își rezolvă treburile pe care le lași în seama lui, cum ar fi să-și facă ordine în cameră, să spele vase sau să șteargă praful. Ar fi bine să aibă câteva sarcini pe săptămână și să-și organizeze singur timpul în care le realizează. Dacă este suficient de mare, mai poți încerca următorul experiment: îi dai o sumă fixă pe săptămână, pe care va trebui să și-o gospodărească așa cum crede el de cuviință, astfel încât să îi ajungă pe toată perioada. Încurajează-l să economisească, nu să cheltuiască toți banii, iar când strânge suficienți bani, să își cumpere un lucru mai important pe care și-l dorea demult. Ajută-l să alcătuiască un buget, o sumă fixă pe care o va cheltui pe zi, peste care să nu sară, apoi să calculeze în cât timp poate strânge suma necesară pentru a-și cumpăra ce dorește.

EDUCAȚIE... DISTRACTIVĂ

Alcătuiți împreună un meniu. Ajută-l să caute în cartea de bucate ingredientele de care aveți nevoie, să verifice ce alimente aveți deja și să facă o listă de cumpărături. Mergeți împreună la piață și la magazin, după care cere-i să te ajute, pe cât poate, la gătit. Nu lăsa să fie o corvoadă, ci poți să faci lucrurile cât mai amuzante. Multor copii le plac activitățile legate de bucătărie. În plus, există tot felul de bonusuri care pot apărea. De exemplu, dacă faci o prăjitură, lasă-l să guste din cremă și apoi să o decoreze. Fără ca măcar să se gândească și mai mult în joacă, va învăța numeroase abilități care îi vor fi de folos pe viitor.

LASĂ-L SĂ ALEAGĂ

Copilul crește independent dacă este deprins de mic să ia decizii. Ca să îi educi această calitate, pune-i la dispoziție mai multe variante și dă-i posibilitatea să aleagă. Atunci când aveți de luat o decizie în familie, lasă-l și pe el să-și spună părerea, ascultă-l și apreciază-l pentru că se exprimă. Nu-l sancționa când nu are dreptate. Mai degrabă, încearcă să înțelegi de ce a gândit în acel mod și îndreaptă-l către calea cea bună, punându-i întrebări ajutătoare, astfel încât să ajungă singur la soluția corectă. În ceea ce privește libertatea copilului, ar fi bine să o aibă încă de mic, în măsura în care acest lucru nu îi periclitează sănătatea și integritatea.


Sursa:  Libertatea.ro

Dovada clara ca UE finanteaza avorturile

Comisia Europeană finanțează programe care prevăd și avorturile forțate • Cele mai mari două organizații de „planificare familială” primesc zeci de milioane de euro pentru proiecte derulate în țări din lumea a treia • Bruxelles-ul dă cu o mână, iar cu cealaltă scrie directive în care denunță întreruperea de sarcină și sterilizarea.

Dublul limbaj folosit de birocrații de la Bruxelles poate fi constatat, din nou, după ce reprezentanții unui ONG au acuzat Uniunea Europeană că finanțează, cu bună-știință, prin programele sale de dezvoltare, avorturile forțate, în diverse state. Inclusiv în China, stat condamnat în termeni duri, prin vocea Parlamentului European, pentru politica anti-natalitate și numărul mare de avorturi și sterilizări forțate, care pun în pericol viețile mamelor.

Grupul non-profit European Dignity Watch a publicat un raport care denunță faptul că cele mai mari organizații din lume ce încurajează avortul – International Planned Parenthood Federation și Marie Stopes International – își duc campaniile privind planificarea familială, în diverse colțuri ale planetei, pe banii UE. Altfel spus, în timp ce Bruxelles-ul face rechizitorii la adresa politicii anti-natalitate pe care o duce China, cele două organizații incriminate în raport contribuie din plin, cu banii contribuabililor europeni, la această strategie, aflată în contradicție cu legislația comunitară, ce interzice sprijinirea programelor privind întreruperea de sarcină și sterilizarea.

European Dignity Watch acuză cele două mari organizații, beneficiare ale fondurilor UE, că încasează milioane de euro pentru proiecte privind “sănătatea reproducerii și sexuală”, folosind metode extrem de contestate. Raportul organizației European Dignity Watch, fondată în 2010, care susține dreptul fundamental la viață și familie, a fost lansat chiar înainte de un incident care a avut loc în China. Presa a relatat cazul unei tinere femei, însărcinate în luna a șaptea, forțate de autoritățile chineze să avorteze. Probabil că într-o țară în care anual au loc în jur de opt milioane de avorturi, acest caz ar fi trecut neobservat. Însă soțul femeii a postat pe o rețea de socializare chineză o poză cu ea, pe patul de spital, alături de trupul copilului mort, înfășurat în plastic. Imaginea a șocat o lume întreagă, iar chinezii au cerut să se facă dreptate și cei vinovați de acest act barbar să fie condamnați.

30 de milioane pentru Marie Stopes International

Conform raportului, Marie Stopes International a fost finanțată, în ultimii ani, cu sume importante din partea Uniunii Europene. Astfel, între 2005 și 2010, suma totală încasată de această organizație a fost de peste 30 de milioane de euro, existând dubii privind legalitatea primirii acestor bani.

Paradoxul este că Uniunea Europeană susține că în acest fel dă bani pentru programe comunitare de dezvoltare, care vizează, printre altele, combaterea sărăciei în unele state din lumea a treia. Din păcate, programele Bruxelles-ului includ și avorturile forțate, o practică extrem de controversată pe care, chiar în această vară, Parlamentul European a condamnat-o, formal, într-o rezoluție specială. Rezoluția susținea că, în condițiile în care UE a furnizat și încă furnizează fonduri pentru organizațiile implicate în planificarea familială din China, Comisia Europeană trebuie să se asigure că “finanțarea acestor proiecte nu încalcă” angajamentul Parlamentului European împotriva controlului forțat al populației.

Proiecte pentru Bolivia, Peru și Papua Noua Guinee

Pentru buna informare a cetățenilor europeni, EDW a arătat cum se cheltuiesc milioane de euro, explicând, detaliat, metodele pe care le folosesc cele două organizații în unele state din lumea a treia. Astfel, în proiectul de “dezvoltare” pentru Bolivia, Guatemala și Peru, prin organizația Planned Parenthood se dau 1,7 milioane de euro anual pentru “sisteme de contracepție de urgență”, termen care nu a fost niciodată definit, dar despre care se spune că ar provoca avortul cu ajutorul unor medicamente. O sumă la fel de mare primește și Marie Stopes International, pentru a ajuta femeile din Papua Noua Guinee să întrerupă sarcinile prin metoda “aspirație vacuum”.

“Dați bani pentru mâncare și apă potabilă!”

European Dignity Watch este conștientă, într-una dintre concluziile raportului său, că, în ciuda datelor pe care le-a prezentat, Comisia Europeană va continua să finanțeze ambele organizații, care promovează politica de avorturi. În același document, EDW face și o recomandare oficialilor de la Bruxelles, invitându-i să aloce banii europeni “pentru garantarea hranei, apei potabile, accesului la sănătate și la educație copiilor aflați în dificultate, și nu să încurajeze reducerea numărului lor”.

Cele mai bune promotoare ale avorturilor

International Planned Parenthood Federation (IPPF) este cea mai mare organizaţie internaţională neguvernamentală care promovează şi oferă servicii de avort. În România este reprezentată de către Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS). IPPF a devenit un finanţator major al politicii chineze de control al populaţiei, care stabilește un copil pe familie, încurajând astfel politica “sângeroasă” de planificare a familiei. Pe aceeași scară valorică se află și Marie Stopes International (MSI), care duce campanii active pentru accesul mai facil la avort, oferind servicii de întrerupere a sarcinii, în Albania, India, România, Africa de Sud şi Vietnam.

Americanii susțin politica Beijingului privind avorturile

Administrația Obama finanțează și ea, cu 50 de milioane de dolari pe an, agenția United Nations Population Fund (UNFPA), care susține politica autorităților de la Beijing privind controlul familial. După ce avorturile forțate din China au fost criticate de o serie de organizații internaționale, UNFPA a abandonat temporar, în 1994, finanțările pentru diverse programe chineze de planificare familială. După doar patru ani, le-a reluat, pe motiv că există o înțelegere cu guvernul chinez și că nu se folosesc metode coercitive pentru obținerea avorturilor.

Sursa: saccsiv.wordpress.com

Copilul, cel mai minunat dar

Copilul – trei silabe unite într-un singur cuvânt- ce simplu pare să-l rosteşti… Dar câţi dintre noi simt vibraţia înaltă a acestui cuvânt? Prea puţini, din păcate, sunt, în zilele noastre, cei care pot cuprinde în sufletul lor vibraţia acestui cuvânt.Copilul este cel mai minunat dar pentru viitorii părinţi. E încununarea iubirii dintre un bărbat şi o femeie, e desăvârşirea acesteia, cel mai sublim dar de la Divinitate pentru tine, FEMEIE MINUNATĂ ŞI BINECUVÂNTATĂ. Ţi-l doreşti atât de mult pentru că, deja îl iubeşti numai când rosteşti acest cuvânt.

E suficientă simpla lui prezenţă în gândurile tale pentru ca apoi să-l ai în viaţa ta. Imaginea lui, creată în mintea ta, îi dă naştere în interiorul tău atunci când învălui totul în, cu şi prin iubire deplină. Atunci copilul apare ca să îl simţi în sufletul tău, în corpul tău, în întreaga ta fiinţă. O, ce minunată minune se petrece atunci cu tine, când ajungi să-i simţi uşoarele bătăi, din ce în ce mai năzdrăvane şi misterioase! Abia aştepţi să-l vezi, să-l ţii în braţe şi să-l cuprinzi cu iubirea ta nemărginită. Şi iată, clipa mult dorită a sosit. Este chiar aşa cum te aşteptai? Bineînţeles că nu, mintea ta e atât de limitată să poată cuprinde imaginea reală a ceva atât de fumos şi măreţ. Şi îl priveşti necontenit încercând să pătrunzi în fiinţa lui atât de mică, dar mare, pentru a-l descoperi. Fii liniştită, îţi trebuie timp îndelungat să-l cunoşti, iar atunci când vei crede că ai reuşit, el va pleca de lângă tine pentru a se manifesta pe deplin.

Mânuţa lui în mâna ta e ca o pană pe o pernă, iar atingerea lui e ca o mângâiere pentru tine. Privirea lui, atât de sinceră, îţi vorbeşte de fiecare dată când te vede şi-ţi spune: Mamă, te iubesc mult! Am încredere în tine. Am nevoie de tine. Te vreau mereu lângă mine. Eşti lumea lui, esti sursa lui de viaţă, eşti totul pentru el. Câtă lumină pe feţişoara lui de fiecare dată când te zăreşte… îţi dai seama ce însemni tu pentru el? Ce altă fiinţă te mai poate iubi atât de mult? De aceea trebuie să fii cu adevărat fericită şi împlinită, căci pentru nimeni nu reprezinţi ce reprezinţi pentru copilul tău. Un zâmbet mai sincer ca al lui şi un glas cristalin, ce-ţi încântă văzul şi auzul, nu vei mai întâlni niciunde, mai ales atunci când te strigă MAMA. Un cuvânt cu o aşa de mare încărcătură afectivă şi responsabilitate în acelaşi timp.

Tu, cea care deja ai copil, sunt sigură, că mă înţelegi pe deplin, iar pentru tine, cea care nu-l ai, dar ţi-l doreşti atât de mult, el există, dar nu într-o formă palpabilă. Iar această existenţă a lui ţi se datorează numai ţie. E suficient să-i conturezi imaginea, să crezi cu adevărat în potenţialul tău matern, să conştientizezi ce înseamnă el pentru tine şi să ai răbdare, căci atunci când te va considera pregătită, va veni!

Petrece cât mai mult timp cu copilul tău şi el, cu siguranţă, se va simţi iubit, joacă-te cu el şi vei redescoperi minunata lume a copilăriei, vorbeşte-i de Dumnezeu şi el va deveni virtuos! Ecuaţia iubirii pentru copil se rezolvă prin asigurarea nevoii de afecţiune, implicându-te în cât mai multe din activităţile sale şi astfel vei fi uimit/ă câte poţi învăţa de la copilul tău sau de la copilul din preajma ta, căci:

Copilul te învaţă să trăieşti lipsit de griji,

Copilul te învaţă să zâmbeşti cu adevărat,

Copilul te învaţă să fii sincer,

Copilul te învaţă să dăruieşti,

Copilul te învaţă să ierţi,

Copilul te învaţă să iubeşti  necondiţionat,

Copilul te învaţă să fii OM!

Autor: Ancuta Scintei

Sursa: Glasul Iubirii

Inimile au propriul lor creier şi propria conştiinţă

• Câmpurile inimii

Mulţi cred că o conştientizare se produce doar în creier. O cercetare ştiinţifică recentă sugerează faptul că, de fapt, conştiinţa există în creier, dar şi în organism. Un volum mare de dovezi sugerează că inima joacă un rol semnificativ în acest proces.
Fiind mai mult decât o simplă “pompă a sângelui”, aşa cum se credea la un moment dat, inima este recunoscută acum de către cercetători ca un sistem extrem de complex care are propriul său “creier” funcţional, relatează Wakeup-world.com.
Cercetarea în noua disciplină a neurocardiologiei arată că inima este un organ senzorial şi un centru sofisticat pentru primirea şi procesarea informaţiei.
Sistemul nervos din interiorul inimii (sau “creierul inimii”) îi permite acesteia să înveţe, să îşi amintească şi să ia decizii funcţionale independente de cortexul cerebral al creierului. Mai mult, numeroase experimente au demonstrat că semnalele pe care inima le trimite continuu către creier influenţează funcţioonarea centrelor cerebrale superioare implicate în percepţie, cunoaştere şi procesare emoţională.
În plus faţă de reţeaua neurală de comunicare care leagă inima de creier şi organism, inima comunică informaţii către creier şi organism şi prin intermediul câmpului electromagnetic. Inima generează cel mai puternic şi mai ritmic câmp electromagnetic al organismului.
În comparaţie cu acel câmp electromagnetic produs de creier, componenta electrică a câmpului inimii este de 60 de ori mai puternică în amplitudine şi pătrunde în fiecare celulă din corp. Totodată, câmpul magnetic al inimii este de aproximativ 5000 de ori mai puternic decât cel al creierului şi poate fi detectat de la câţiva metri distanţă de corp, cu ajutorul unor magnetometre sensibile.
Inima generează o serie continuă de pulsuri electromagnetice. Câmpul ritmic al inimii, prezent în permanenţă, are o influenţă majoră asupra proceselor din întregul organism.
Oamenii de ştiinţă subliniază ideea că acel câmp al inimii acţionează ca o undă purtătoare de informaţii care furnizează un semnal global pentru întregul corp. Adică, sugerează că pe măsură ce undele pulsative de energie radiază în afara inimii, acestea interacţionează cu alte organe şi structuri.
Undele codifică sau înregistrează trăsăturile şi activitatea dinamică a acestor structuri în tiparele unor cronograme de energie, care sunt distribuite prin întregul organism. În acest fel, informaţiile codificate acţionează asupra tuturor funcţiilor organismului, pentru a coordona şi sincroniza procesele din corp ca şi un întreg.
Cercetarea de bază de la Institutul HeartMath arată că informaţia care aparţine stării emoţionale a unei persoane este şi ea comunicată în întregul corp prin intermediul câmpului electromagnetic al inimii. Modelul de bătaie ritmică a inimii se modifică semnificativ pe măsură ce experimentăm diferite emoţii.
Emoţiile negative precum furie sau frustrare, sunt asociate cu un model haotic, dezordonat, incoerent al ritmului cardiac. În contrast, emoţiile pozitive, precum dragostea sau aprecierea, sunt asociate cu un tipar lent, ordonat şi coerent al activităţii ritmice a inimii. În schimb, aceste schimbări în modelul de bătaie a inimii crează modificări corespondente în structurile câmpului electromegnetic care radiază din inimă, măsurabil prin intermediul unei tehnici numită analiză spectrală.

Mai exact, s-a demonstrat că emoţiile pozitive susţinute par să dea naştere unui mod distinct de funcţionare, pe care specialiştii îl numesc “coerenţă psihofiziologică”. În timpul acestui mod, ritmurile inimii afişează un model de undă sinusoidală şi câmpul electromagnetic al inimii devine în mod corespunzător mai organizat.
- la nivel fiziologic, acest mod este caracterizat de o eficienţă crescută şi o armonie în activitatea şi interacţiunile sistemelor organismului.
- psihologic, acest mod este legat de o reducere evidentă în dialogul mental intern, percepţii reduse în ceea ce priveşte stresul, un echilibru emoţional crescut şi o claritate mentală îmbunătăţită, discernământ intuitiv şi performanţă cognitivă.
În concluzie, cercetarea sugerează că în extinderea conştiinţei umane este foarte importantă coerenţa psihofiziologică, atât pentru o mai bună coordonare a funcţiilor fiziologice ale corpului, dar şi pentru a optimiza stabilitatea emoţională şi funcţiile mentale. Mai mult, există dovezi experimentale potrivit cărora coerenţa psihifiziologică poate creşte nivelul nostru de conştientizare, dar şi al celor care ne înconjoară.

• Interacţiuni ale câmpului inimii între persoane

Majoritatea persoanelor se gândesc la comunicarea socială doar în termeni de semnale vizibile exprimate prin limbaj, inflexiuni ale vocii, gesturi, expresii faciale şi mişcări corporale.
Totuşi, există dovezi care arată că, dincolo de ceea ce percepem cu simţurile noastre clasice, operează un sistem de comunicare “energetică”. Interacţiunile energetice cel mai probabil contribuie la atracţiile sau respingerile “magnetice” care se produc între indivizi şi afectează schimburile şi relaţiile sociale.
Mai mult, se pare că un rol important în comunicarea fiziologică, psihologică şi informarea socială între persoane îl are câmpul inimii.
Experimentele realizate de Institutul HeartMath au descoperit dovezi remarcabile potrivit cărora câmpul electromagnetic al inimii poate transmite informaţii între persoane. Oamenii de ştiinţă au reuşit să măsoare o schimbare de energie cardiacă între două persoane aflate la o distanţă de 1,5 metri una de alta.
De asemenea, s-a descoperit că undele cerebrale ale unei persoane se pot sincroniza cu inima unei alte persoane.
Mai mult, atunci când o persoană generează un ritm cardiac coerent, sincronizarea între undele cerebrale ale acelei persoane şi bătăile inimii ale unei alte persoane are mai multe şanse să se producă.
Aceste descoperiri au implicaţii profunde, sugerând că persoanele aflate într-o stare coerentă psihofiziologică devin mult mai conştiente de informaţia codificată din câmpurile inimii celor din jurul lor.
Rezultatele acestor experimente au dus la concluzia că sistemul nervos acţionează ca o “antenă”, care este reglată şi răspunde la câmpurile electromagnetice produse de inimile celorlalţi indivizi.
Cercetătorii cred că această capacitate de schimb de informaţii energetice este o abilitate înnăscută care ascute conştientizarea şi mediază aspecte importante de empatie şi sensibilitate ale oamenilor, unii faţă de alţii.
Mai mult, s-a descoperit că această abilitate de comunicare energetică poate fi îmbunătăţită în mod intenţionat, producând un nivel mult mai profund de comunicare non-verbală, înţelegere şi conexiune între oameni. Pe scurt, comunicarea energetică uşurează dezvoltarea unei conştiinţe extinse în relaţie cu lumea noastră socială.


Sursa: Financiarul.ro

Autostrada comorilor

Un pix istoric

Niște oameni au tras cu un pix o linie pe harta Ar­dea­lului, de la apus la răsărit. Și au spus: pe aici va fi viitoarea autostradă! O simplă dungă, puțin șerpuită, de la Nădlac spre Sibiu, pe care aveau să pornească ex­cavatoare și buldozere imense, într-un "marș” lent, al celui mai impresionant șantier din câte au fost în România ultimilor ani. Înaintea "drumarilor”, au fost trimiși arheologii. Ca să "descarce de sarcină” întregul traseu al șoselei, adică să vadă dacă nu cumva pe acest drum s-ar afla ceva rămășițe de istorie. Au fost aduși mult prea târ­ziu, cu doar câteva luni înainte de star­tul lucrărilor. În alte țări euro­pene, cercetările arheologice durează trei-patru ani în avans. La noi, devăl­mășie pă­gână: muncă în grabă, me­reu "cu pistolul la tâmplă”, stresul unor specialiști mânați zi de zi de la spate de tăvălugul uriașului șantier care avansa, avansa! (Con­structorii erau ei înșiși într-o întârziere enor­mă, de ani de zile, față de termenul inițial). Neglijență. Chestiuni de bani, de interese, de mentalitate... Po­litice, mai ales. Dar chiar și așa: în doar două-trei luni de lucru în viteză, acei câțiva arheologi trimiși aici au făcut niște desco­pe­riri de talie... mon­dială! Reușite ce pot să schimbe istoria întregii Eu­rope! Mulțimi de așezări pre­istorice, îngrămădite în doar câțiva kilo­me­tri, gă­site, cul­mea!, la numai vreo 20-30 de cen­timetri sub pă­mânt, cam atât cât intră plugul unui țăran în glie, într-o zi obișnuită de ieșit la arat. Comori is­torice aflate la su­pra­față, sub picioarele oamenilor, în­și­rate întâm­plător de-a lungul unei sim­ple dungi care s-a nimerit să treacă pe acolo. Căci nici un metru în stânga sau în dreap­ta n-a fost și nu este cer­cetat. Arheologii aflați aici declară că peste tot, împrejurul acestui lung tra­seu ce străbate țara, ar mai fi încă nenumărate alte vestigii, poate și mai însemnate, cu toții recunoscând, totuși, că "fără motivul autostrăzii, nu s-ar fi știut nimic despre aceste co­mori, fiindcă nimeni n-a fost interesat și nu investește în recuperarea istoriei nostre...”

Arheologie contra cronometru

E plină Transilvania de ase­menea tezaure, oriunde înfigi caz­ma­ua, la doar un braț sub pământ. Asta mi s-a părut revoltător, dar și fantas­tic, venind aici! Revelația că, de fapt, întreg pământul românesc e încă înțe­sat de cetăți și orașe preistorice ne­știute, de "cioabe”, statui, vase și bron­zuri multimilenare, răscolite an de an de fierul unor pluguri de țărani nepăsători! Până-n ziua de azi, nici pe jumătate n-a fost cercetat, pare-se, acest pământ străvechi. Deși locurile acestor tezaure sunt știute, statul ro­mân nu s-a ostenit nici măcar să scoa­tă terenurile cu pricina din circuitul agricol. A fost nevoie doar de o biată linie rutieră, trasată cu un pix, pentru ca, de pildă, pe-un fir de numai vreo zece kilometri, să fie găsite brusc câ­teva orașe neolitice (unul din ele imens, unic în Europa, mai vechi de­cât pira­mi­dele egiptene), o așezare din epoca fierului - excepțională, sin­gulară! -, două prestigioase castre și necropole ro­ma­ne, plus o întreagă cetate medievală din secolul XV, în care-a trăit și a luptat Pavel Chinezu. Vestigii no­bi­liare, strategice, mărturisind despre epi­soa­de abso­lut noi din istoria noastră. Și, încă o potri­vire de-a dreptul senzațională: siturile astea se află chiar în ime­diata apropiere a satului Tărtăria, acolo unde s-au des­coperit cândva trei tăblițe de lut, vechi de aproape șapte mile­nii, având pe ele cea mai veche scriere din lume (pusă până azi la îndoială de "specialiști”).

La "șoseauă”

Tărtăria. Fusesem acolo acum câțiva ani. Un sat liniștit, unduit pe câteva coline de pe malul Mureșului, c-o biserică albă în vârf, înăuntrul căreia preotul locu­lui, Gheorghe Marin, le spunea cândva localnicilor, într-o predică, după Liturghie: "Strigă istoria sub noi, oameni buni! Strigă pământul, cioabele astea de mii de ani, pe care le găsim peste tot! Spuneți-le co­piilor voștri. Vorbiți! Fiți mândri, căci noi, tărtărenii suntem vechi! Noi trăim într-un leagăn al lu­mii...”.

La câteva zeci de centimetrii sub pământ se află o istorie uriașă, pentru care guvernele n-au avut niciodată bani

Același preot îmi arătase atunci, c-o revoltă îndurerată, ogorul pe care-au fost găsite cele trei tăblițe celebre: o bucă­țică de pământ parti­cular al unui localnic, din brazdele căruia am cules eu însumi, în numai vreo zece minute, o traistă de cera­mică neolitică. Nici până acum aceas­tă mică și neprețuită tarla n-a fost achiziționată de stat, ci lăsată de izbeliște, arată și azi, fără jenă, de plugurile acelui țăran care ară istoria...
Așadar, în afara acelei epocale descoperiri a tăbli­țelor, din 1961, aparținând istoricului clujean Nicolae Vlassa, care a făcut celebră așezarea în întreaga lume (mai puțin la noi, din păcate), nici un eveniment n-a mai scos din inerție traiul acestor săteni. Până la po­ves­tea asta cu autostrada... O dâră amplă de praf roș­cat, întinsă dintr-un orizont în celălalt, pe care se pre­umblă încet utilaje uriașe, așa cum n-am mai văzut decât prin comunism, la Canal, în filme documentare vechi. Acest nor prelung de pulbere trece chiar pe la poalele așezării, aproape de primele case...
Era să nu mai recunosc locul: monumentul acela uitat, prăfuit, cu inscripția: "Tărtăria 5500 î.H., primul mesaj scris din istoria omenirii”, drumul ce coboară dintr-o haltă de tren părăsită, apoi urcă iarăși, molcom, spre gospodăriile unor gospodari așezați, ce până nu de mult își vedeau de treburi în tihnă, lucrând ogoare sau îngrijind animale, nebănuind că vor mai fi tulburați încă o dată din rosturile lor, ispitiți să mun­cească pen­tru bani mai mulți, la săparea acestei șosele năucitoare, care-a ajuns acum în dreptul satului lor. Pe timpul zilei, multe gospodării sunt pustii. Oamenii se duc de dimi­neață, cu lopețile pe umăr, "la șoseauă”. Ro­botesc, băr­bați și femei împreună, sub soarele uci­gător al acestui august nicicând mai torid, muncesc și, privindu-i, îmi dau seama că lor chiar le place puțin tensiunea aceasta, fiindcă în orice clipă pot găsi "ceva” de care se vor bucura, apoi, împreună cu arheologii, căci sub fiecare lovitură de hârleț se poate ascunde o istorie mare...
Acolo, "la arheologi”, le place lor să sape. Mult mai mult decât la șantier. La "dom'șoara Corina” (Borș), pe care o respectă ca niște copii smeriți pen­tru știința ei, dar și fiindcă le explică pe-nțelesul tuturor tot ce a descoperit ea acolo. De pildă, așeza­rea aceea uimitoare din epoca fierului, pe care-au văzut-o apoi cu toții pe la televiziuni... Le place și la doamna Andra (Samson), medievista... La Adela Bîltîc, romanista... Ori la domnu' Cătălin, cel ce-a găsit nițel mai sus, spre Podei, o cetate neolitică, veche de vreo șapte mii de ani...

Descoperirea de la Turdaș

Toți specialiști tineri, bine școliți, doctori în arheologie, veniți din Bucu­rești, de la Muzeul Național de Istorie, tocmai până aici, ca să trudească în colbul ăsta, din primii zori ai zilei și până seara, scormonind zi de zi o țărână fierbinte pe care nici nu poți călca desculț din pricina vipiei; agitați mereu, sub ghi­lotina timpului, îngrijorați că poate vor omite ceva ce va fi înghițit pe vecie sub dunga ma­tusalemică de asfalt a au­to­străzii. Și, parcă, țăranii tăr­tăreni au împrumutat și ei o "țâră” din pasiunea păti­mașă a acestor străini. Cuvinte pre­cum "sit”, "Hallstatt”, "si­lex”, "neolitic”, "La Tène” le-au intrat deja în grai, se lau­dă cumva cu ele, folosin­du-le foarte firesc, de față cu musafirii sau oame­nii din sa­tele vecine, de parcă ar ști de când lu­mea ce-nseamnă, iar cei­lalți ar fi niște ignoranți și chiar puțin in­vidioși, fiindcă la dânșii nu s-au găsit încă ase­menea comori. Tăr­tărenii încep să-și dea seama ce au. Un imens Monument Istoric, din grupa valorică "A”, adică "de impor­tanță internațională”! Abia acum, după jumătate de secol de la Nicolae Vlassa, localnicii se simt iarăși mân­dri.

"Când le-am văzut în pământ, am plâns...”

Termometrul de pe bordul mașinii noastre arată 41?C. Ne e groază să și ieșim, să urcăm până la primele gropi. Te sufoci, amețești înaintând pe acel deal gol, sub un soare gol, prin brazdele sfărâmicioase și seci. Fiecare pas stârnește pulberi ce ți se împrăștie pe pan­ta­loni până la genunchi. Aerul tremură, totul e porto­caliu, selenar. De dimineață de la șase și până acum, la ora unu jumătate din amiază, două femei nu s-au miș­cat dintr-un punct fix, de pe acest platou incandescent. Acolo li s-a adus apă, câte ceva de mâncare. O umbre­luță decolorată de soare e înfiptă câș deasupra lor, la vreun metru peste pământ.

Vase ceramice din epoca fierului, Hallstatt

Asudate, roșii la chip, aten­te și transfigurate, stau aplecate peste o gropiță, fără să ia seama la nimic. Mă apropii și privesc: un fel de spi­nare mică de lut, de vreo cinșpe centimetri, pe care cele două o netezesc migălos c-o pensulă și o stropesc, din când în când, cu-n fel de pompiță cu apă, ca să vadă mai limpede. O săpătură mică, nu mai adâncă decât până la genunchiul unui copilaș. Timid, le-ntreb ce-i acolo, iar una dintre femei îmi răspunde într-un târziu, absentă, fără să-și ridice privirea din țărână. "Cam un fel de cămară a unei case preistorice. De vreo trei mii de ani, cam așa...”. Și-și vede de lucru mai departe. Abia după cinci-zece minute, constatând că nu mai plec de acolo, aceeași femeie se ridică încet, se îndreaptă de spate, își șterge puțin palmele de panta­loni și vine către mine, câțiva pași, ostenită: "Corina Borș. Vă pot ajuta cu ceva?”.
***
Da, e chiar ea, "șefa științifică” a acestui tronson de autostradă. N-ai fi zis. Plină de colb până sub albul ochi­lor, poartă niște pantaloni șifonați, foarte largi, și o eșarfă înfășurată neglijent în jurul capului, ca un tur­ban rufos. Aceasta este femeia care a descoperit așeza­rea aceea fantastică din epoca Hallstatt, cea care a "întâr­ziat” o țară întreagă cu cioburile sale, reproșân­du-i-se adesea că din cauza ei românii nu pot să circule cât mai urgent pe-o autostradă nouă.

Cu arheologul Cătălin Zem

E cercetătoarea care l-a ignorat pe însuși președintele Băsescu, atunci când acesta-i spunea că "nu-i posibil ca, de câte ori dai de două cioburi, să se oprească lucrările de infra­structură”, sau pe Radu Berceanu, care, la rându-i, co­menta zeflemitor că: "probabil romanii știau, acum 2000 de ani, unde vrem să facem noi autostrăzi, și ta­man acolo puneau situri arheologice...” Un personaj controversat, această Corina Borș. Am contestat-o noi înșine, în revista noastră, în vremea când colabora cu Roșia Montană Gold Corporation, recomandând, sus­pect de repede și de ușor, eliberarea certi­ficatelor de des­cărcare arheologică a ace­lei inegalabile, multimi­lenare zone auri­fere. Aici, însă, la autostradă, se pare că și-a făcut treaba. Aici a întârziat, nu s-a grăbit. Și a făcut asta pentru niște motive teribil de temeinice, care dărâmă toate afirmațiile politicienilor cu dispreț pentru istorie. Nu e vorba de niște descoperiri oarecare. Gre­șeala, întârzierea, n-a fost a arheologilor, ci a statului român. De ce n-au fost trimiși acești specialiști din vre­me, ca-n absolut orice țară europeană, înainte ca lucră­rile autostrăzii să înceapă?! De unde să fi bănuit aceș­ti specialiști că tocmai acolo vor găsi acele im­portante tezaure, pe-o linie trasă nu de ei, ci chiar de constructorii înșiși?

Vasul cu comori

Succesul Corinei Borș este deja atestat oficial: "E pentru prima dată în istorie când o descoperire din epocile bronzului și a fieru­lui, de asemenea dimen­siuni și de asemenea complexitate, a fost făcută pe un șantier arheo­lo­gic din România”. O desco­perire cata­logată, în lumea ar­heo­logilor, drept "o mare lovi­tu­ră”. Chiar Ministerul Trans­por­turilor recunoștea, într-un co­municat de presă, că "desco­perirea de pe situl Tărtăria 1 este excepțională și cu o semni­ficație științifică deosebită pentru istoria României”. Și atunci, cum să "uiți” de ea, să lași să treacă asfaltul peste aseme­nea vestigii?

Corina Borș dezgroapă obiecte din bronz

Aici a fost găsit chiar "mie­zul”, centrul acestei așezări - exact pe firul auto­străzii. "Chiar acolo, vedeți, la vreo opt metri. Acolo le-am găsit: un depozit cu peste 300 de piese din bronz și fier, din cultura Ba­sarabi... Împrejurul lor, descoperisem deja porțiuni mari de fortificații, locuințe, aproa­pe 130 de vase ceramice în­tregi, pe acestea le-am luat cu tot cu pământ și le-am trimis rapid la București. Dar bronzurile au fost ma­rea mea revelație! Căci nu erau lucruri uzuale, unelte sau obiecte singuratice, gă­site din greșeală de vreun țăran, care apoi a anunțat arheologii. Erau multe, în­tr-un vas neobișnuit de mare. Arme, podoabe, toa­te reali­zate cu un meșteșug incre­dibil, rar pomenit în secolul IX. Numeroase pie­se de har­nașament, or, ca­lul era ceva de prestigiu în epocă, asociat doar per­soa­nelor de mare rang. Ofrande nepre­țuite, extrem de valoroa­se în acele vre­muri, închinate unui nobil ce stăpânea un mare ținut, poate chiar unui rege. Am fost primul om care, după aproape trei mii de ani, a văzut în pământ gura aces­tui vas uriaș, plin de co­mori. Starea aceea... Nu știu, e greu de spus în cu­­vinte... Ca și cum o capsu­lă a timpului mi s-ar fi des­chis îna­intea ochilor!... Era la sfârșitul lui aprilie, chiar în dimineața zilei de dinaintea unei scurte va­can­țe de Paști. A doua zi trebuia să plecăm, să a­ban­donăm șantierul. Ni s-a spus clar: ultima zi! Con­struc­torii nu ne mai lăsau nici un timp, deja îi amâ­naserăm. Dar eu știam că trebuie să fie pe undeva, pe-aco­lo. Nu știu, presim­țirea asta, că ceva impor­tant se-as­cun­de la doar câțiva pași, că parcă «fuge» de mine... De aceea m-am trezit foarte devreme și-am venit aici, când abia răsă­rea soarele. M-am uitat încă o dată. Și, culmea, m-am dus din prima, chiar la locul acela. Am săpat singură. Și am văzut cum se schimbă culoarea pământului. O... inspirație.

O șansă... Pentru că poți să fii un arheolog foarte conștiin­cios, să mergi să faci cam­panii de săpături an de an, și să nu ai norocul ăsta într-o viață... Când am văzut gura vasului, cu toate ofrandele ace­lea înăuntru, vă mărturi­sesc că am plâns. Eram aco­lo, în ge­nunchi, pe autostra­da asta ca un ogor nesfârșit, și plângeam singură, ca o nebună. M-am apucat să le scot, fiindcă știam că nu mai am timp decât până ce apune soarele, ca să recu­perez toate piesele. Ceva mai târziu, au venit uimiți și ceilalți trei ar­heologi ai mei, și-au înce­put să mă ajute. A apărut de ur­gență și dr. Paul Damian, coordonatorul întregului pro­iect. Iar spre seară, au înce­put să vină arheologii de pe toate situ­rile din jur - toți! -, de pe toate dealurile, ca să vadă și ei, să-mi fie alături. A fost una dintre cele mai feri­cite zile ale vieții mele. Așa că nu pot spune ce este mai important. Autostrada?... Istoria?... Amândouă, desi­gur. La sfârșitul acelei zile, toate cele aproape 300 de piese erau deja la Muzeul Național din București, ca să fie restaurate și conservate. Ele vor face, pro­ba­bil, faima României în lume. Le-am găsit atunci la nu­mai 30 de centimetri sub pământ. Însă, fără auto­stra­da asta, poate că n-ar fi fost găsite niciodată...”

Un sas patriot

Tot aici, la Tărtăria, am ocazia să intervievez și partea adversă a aces­tui veșnic "război” tacit dintre ar­heo­logi și constructori. Chiar pe șeful acestui tronson de 25 de kilometri de autostradă, inginerul Ingo Retter. N-aș fi avut norocul ăsta, să-l întâl­nesc atât de repede, fără ajutorul ve­chiului meu prieten, preotul Gheor­ghe Marin...

Când mă zărește pe uliță, părintele se oprește din mers, își pune ochelarii pe nas, îngustân­du-și privirea. "Domnu' Bog­dan, chiar dumneavoastră sunteți?!...” Mă îmbrățișează strâns, sincer, cu pu­tere. Nu-i vine să creadă că-s ia­răși aici, după șapte ani. De-atunci, de când militam împreună, pătimași, împotriva dezinteresului față de "fenomenul Tăr­tăria”... "V-ați schimbat mult”, zice, zâmbind mereu. Într-adevăr, m-am schimbat. Am slăbit, am trecut și prin ceva neplăceri ale vieții. El este însă același, preo­tul plugar, cu palmele lui muncite, părul și barba țepoase, crescute sălbatic, ochii azu­rii, ce survo­lează visători pământurile astea străvechi dim­prejur, pe care le iubește și le venerează ca pe-o imensă biserică. Da, s-a bucurat mult să vadă iarăși arheologi aici. Acum, după peste jumătate de veac. Îi cunoaște deja pe toți, umblă aproape zilnic printre ei, de la un sit la altul, curios să vadă ce-au mai găsit, orice ciob, căci nimic nu contează mai tare pentru dânsul decât istoria satului în care s-a născut și pe care nu l-a părăsit niciodată. "O nouă Tărtăria!...”, la asta visează părin­tele Gheorghe. "Poate-poate, cu ajutorul lui Dumne­zeu, o descoperire la fel de uriașă ca aia din '61...”. Mă apucă pe după umeri și mă conduce drăgăstos în curtea casei sale, aceeași curte acoperită de viță în care am băut amândoi același vin înmiresmat, răcoritor, de fragă, din paharele înalte, cu picior. De aici îl sună părin­tele pe inginerul Retter, făcându-mi un semn cu mâna, că se rezolvă: "Bună ziua... Da, știu, sunteți foarte ocupat... Vă implor, am aici un prieten drag, ar vrea să vă cunoască...”.

Un împătimit al istoriei - părintele Gheorghe Marin din Tărtăria

Peste doar vreun sfert de ceas, inginerul Ingo Retter intră în curte. Un sas frumos, înalt, bron­zat, din zona Sibiului, care, de când a venit în zonă, se poartă ca orice țăran de-al locului. Om fără ifose. Aveam să-l văd în plină caniculă, dând la lopată împreună cu localnicii, purtând o cămașă descheiată aproape până jos, peste niște bermude kaki, neobosit din zori până-n asfințit, mereu printre oameni, pe teren, peste tot. N-are timp prea mult de discuții, dar poate să-mi spună cu toată con­vin­gerea că a fost uluit de câte vestigii s-au găsit pe ductul autostrăzii ăsteia. Că puține țări din Europa au atâtea bogății arheologice atât de vechi, multe din ele încă neexplorate. Zice asta, pentru că știe. Fiind­că el numai asta a făcut toată viața: drumuri, autostrăzi. A plecat din România în '90, iar în Germania, tot auto­străzi a făcut, unele din cele mai importante de acolo. "Deși cu o civilizație atât de înflo­ritoare și bogată, nemții n-au nici pe departe ce avem noi, în partea asta a Transilvaniei. Fiindcă noi suntem vechi, domnule. Aici a fost prima mare civili­zație preistorică din Europa, «Alteeuropa», cum zic nemții”. Se simte că acestui om îi pasă de istorie, că n-ar distruge orice doar ca să grăbească lucrările. După aproape 20 de ani, Ingo s-a întors în România, sperând că poate ajuta și el, puțin, cu expe­riența sa, ca țara asta să meargă înainte. N-a fost așa cum și-a închipuit. E revoltat de "sistemul” de-aici, de felul în care sunt orga­nizate lucrările, de faptul că noi nu știm să ne pre­țuim istoria.

Fragmente de vase, de la Tărtăria

Chiar astăzi a găsit din întâmplare un mor­mânt, lângă Cugir, în punctul numit "La Cruce”. Se pare că e unul foarte vechi, aproape de neolitic. A fost primul care a zărit craniul, sub lama excavatorului. Și a oprit totul. Tot șantierul! "Surprize” din astea au fost multe. În Germania, zice, nu s-ar fi întâmplat așa ceva. De-aia acolo construcțiile merg așa repede, fiind­că terenul este "curat”, examinat arheologic cu multă vreme înainte de-a porni excavatoarele. "Nu e vina arheologilor noștri. Ei sunt buni, mă mir c-au găsit atâtea lucruri, prea multe încă!, față de debandada în care s-a lucrat. În Germania și-n alte țări europene, acești arheologi sunt plătiți de stat, care are o stra­te­gie unitară asupra lucrării. Aici, toată autostrada a fost dată pe bucăți, unor firme private, fiindcă statul n-a vrut să dea bani, mai ales arheologilor. Partea asta a mea de 25 de kilometri e subcontractată de aus­trie­cii de la firma Strabag. Numai până acum, am chel­tuit peste cinci milioane de euro, doar pentru ar­heo­logi. Cinci milioane! Excavatoare, mașini, scule, cazare, masă... Totul, până la ultima dăltiță e plătit de noi. Dincolo sunt italieni, mai încolo alți austrieci și așa mai departe... Cum să le pese unor oameni cu ase­menea interese financiare de istoria unei țări străine, de care habar n-au, și care n-are o imagine prea gro­za­vă dincolo?... No, iertați-mă, acuma iarăși trebuie să plec...”
Toată discuția noastră a decurs așa: întreruptă me­reu, cam la zece minute, atunci când inginerului Retter îi suna din nou telefonul. Se ridica de la masă și alerga grăbit spre poartă, fără să ne zică nici un cuvânt. Reve­nea peste vreo jumătate de oră, reluând conversația de unde o lăsase. Și tot așa... "Nu am timp nici să dorm”, ne-a zis la final, zâmbind cu-un fel de amărăciune.

Metropole neolitice

Podei. Ultimul sit dinspre răsărit, dintre toate cele ale ținutului Tărtăriei. Cel mai vechi dintre toate... A­proape pustiu, căci săpăturile s-au încheiat de ceva vre­me, mulți muncitori au plecat deja. Un platou blând, mângâiat de vânt, ce-mi aduce aminte de tărâ­murile îndepărtate ale Scoției, de călătoriile noastre la zidul lui Hadrian, făcute cândva...

Ogorul lui Vlassa. Locul unde au fost descoperite tăblițele e astăzi arat cu tractorul

Nu se mai vede mare lucru, doar niște șan­țuri și rădă­cini de ziduri pre­lungi, foarte numeroase, ce se încolăcesc ciu­dat până departe, la mar­ginea podișului. Atât. Au fost făcute poze ca mărturii, artefactele duse la Bu­cu­­rești, învelite în bucăți de cârpă, pentru ca violența soarelui să nu le prefacă în pul­bere. De aproape șapte milenii, ele nu au văzut lumina, deși au stat la 15-20 de cen­timetri sub pământ.

Comori scoase din pământ cu lama tractorului

Nu mai mult. La 15-20 de centimetri, una din cele mai vechi și interesante cetăți neolitice ale lumi!
Arheologul Cătălin Zem stă tolă­nit ca un patriarh, pe-un șezlong jer­pelit, tot sub o umbrelă de soare spălăcită, și-i urmărește pe cei câțiva oameni care încă mai lucrează pen­tru dânsul. Bărbos, impunător, c-o ati­tu­dine vicleană de țar rus, privind pieziș, pre­cum un stăpân peste ogorul înalt, an­ces­tral, pe care l-a desco­perit el însuși. Nu mai are prea multe lucruri de făcut. Cetatea lui există. Este încă aici! În foarte scurtă vre­me, peste ea va trece auto­strada, dar nu mai are ce face. Măcar a găsit-o! Asta e marea lui izbândă. Cel puțin 6.500 de ani î.H., probabil 6.800. Cultura Pe­trești, dacă nu și mai veche. O impre­sionantă așezare pentru acele vremi preis­torice, din care doar o mică parte s-a nimerit pe ductul autostrăzii: chiar intrarea. Fortificațiile de apărare. Porțiunea lo­cuită e mai în spate, mult mai întinsă, dar Cătălin nu speră că va primi vreo­dată autorizație și bani ca să o cerceteze. Și-a luat de mult gândul de la acest vis. Pe ei, po­liticie­nii, nu-i interesea­ză decât autostrada. Ba­nii, prestigiul, afacerile, șpăgile. Dar fie și numai ce s-a găsit aici, pe a­ceastă bucățică de șosea, este fantastic. Un sis­tem de fortificații nemai­în­tâlnit niciunde în lume. O sin­gură poartă de intrare, cu patru li­nii succesive de apă­rare în­dă­rătul ei, puse cumva în zig-zag, ca-ntr-un com­plex labirint de ziduri și șan­țuri, prin care nu puteai pă­trunde nicicum până în miezul ce­tății, de­rutat fiind de acest la­birint, năucit ca de-o vrajă.
"Momentul meu «de glo­rie» a fost cel în care am reușit să înțeleg sche­ma acestui sistem de fortificații, care este foarte rigu­roa­să. Ce­va unic în lu­me! O în­trea­gă geo­me­trie, năs­cocită de niș­te oameni care știau să facă mă­surători pre­cise, după niște pro­porții tai­nice, de ade­vă­rați strategi.

Celebrele tăblițe de la Tărtăria

Prac­tic, îi obligau pe cei ce se năpusteau asu­pra așezării, prin­tr-un sis­tem de gar­duri enor­me, să intre și să mear­gă doar pe unde voiau ei, stăpânii ce­tății. Îi «ghi­dau», efectiv, spre capcanele lor, în am­buscade mi­litare bine controlate. E vorba de un efort imens, al unei co­mu­nități foarte numeroa­se. Doar pentru să­pa­rea șanțu­rilor ăstora s-a cheltuit o energie socială echi­valentă cu cea a ridicării unor cetăți de piatră uriașe, în epoca cla­sică. Abia când am înțe­les asta, mi-am dat seama ce am de fapt aici, în fața ochi­lor: o așezare ce n-a putut fi, poate, cucerită niciodată. O cetate eternă...”.
Două-trei luni de zile a avut Cătălin Zem la dispo­zi­ție ca să o găsească, să o "în­țe­leagă”. Atât. Acum poate vorbi aproape despre un "oraș” neolitic, cu oameni se­den­tari, străzi, temple, ca­se de vreo 6 m/7 m înăl­țime, unele chiar cu-n etaj sau mai mul­te odăi. "Fără autostra­da asta n-am fi știut nimic. Nimic!”, zice arheologul cu chip de țar și plete lungi, răscolite de vânt, privin­du-și trist cetatea, pe care va trebui să o pă­răsească peste doar câteva săptămâni, pen­tru tot­deauna. De-aici, de sus, se vede Mu­reșul, curba amplă și strălucitoare a râului pe care altădată navigau corăbii încărcate cu sare și aur, din­spre Sarmizegetusa spre Du­năre și apoi către lumea lar­gă... Mai sus, pe valea Pia­nu­lui, se spăla aur încă din străvechime.Puțin mai jos, la Turdaș, pe malul aceluiași Mureș, a fost găsită "perla arheo­logică a Transilvaniei”, cel mai vechi oraș fortificat din sud-estul Europei, mai bătrân decât piramidele Egip­tului... Capitala supre­mă a întregii civilizații neo­­litice din această parte a con­tinentului!... O gigan­tică metropolă neolitică, întinsă pe mai mult de-o sută de hec­tare, condusă de regi în­fă­țișați în statui stând pe tron, unul din cele mai vechi și impor­tante centre de pro­ducție și distribuție a cera­micii din istoria lumii... Pes­te acest oraș, chiar prin cen­trul lui, a trecut deja as­faltul autostrăzii...

Monumentul plăcuțelor de la Tărtăria. O descoperire epocală

Nădlac - Arad - Deva -Orăștie - Sibiu - Brașov - București - Fetești - Constanța... O dungă lun­gă, piezișă, ce pornește din Germania, străbătând Europa până spre Praga, Viena, Bratislava, Budapesta, și-n cele din urmă, spre întreaga Românie. Nu știu ce să zic. E bine să avem autostrăzi, fără dubii. Păcat însă că am avut și "ghinionul” ăsta isto­ric, de-a avea toto­dată și atâtea te­zau­re inestimabile, uriașe și atât de multe, față de celelalte țări... Doar în pământul ăsta ro­mânesc, fix pe tra­seul autostrăzii, au fost reperate câ­te­va mii de asemenea situri, multe de-o importanță arheologică majoră. Mii! Dintre ele, nici o zecime n-au fost cercetate minuțios. În curând, toată această linie a comorilor ce stră­punge con­ti­nentul va purta doar un singur nume, pentru toți. I se va spune sim­plu: Coridorul IV pan-euro­pean.

Sursa: Formula AS