PIERDUTI IN SISTEM

Inaltarea Domnului

Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!" si "Adevarat S-a inaltat!". IPS Bartolomeu Anania afirma ca noi folosim acest salut fie din nestiinta, fie din exces de evlavie, deoarece el nu este atestat de Biserica. Si afirma ca noi sarbatorim Pastile cu asertiunea "Hristos a inviat!", la care ni se raspunde cu confirmarea "Adevarat, a inviat!", pentru ca Invierea nu a avut martori, ea a fost receptata cu indoieli si necredinta. In vreme ce Inaltarea Domnului a avut martori, ea a fost o despartire izvoritoare de lumina, deoarece ucenicii s-au intors in Ierusalim "cu bucurie mare". Din acest motiv in cartile noastre de slujba nu exista o salutare similara cu aceea de la Sfintele Pasti.

Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.

Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.

Inaltarea Domnului sarbatorita in vechime odata cu Rusaliile

Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea "Despre sarbatoarea Pastilor", compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.

Inaltarea Domnului - deplina indumnezeire a firii umane asumate

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.

Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Inaltarea Domnului in iconografie

In primul registru din icoana Inaltarii Domnului este reprezentat Mantuitorul intr-o mandorla, simbol al slavei dumnezeiesti. Sta asezat pe un curcubeu si binecuvinteaza cu mana dreapta, iar in stanga tine Sfanta Evanghelie.

In afara mandorlei sunt doi ingeri, care zboara cu bratele intinse, atingand cu mainile lor marginea exterioara a mandorlei. Ingerii sunt prezenti nu pentru a sustine mandorla, caci Hristos Se inalta prin propria putere dumnezeiasca, ci ca semn de cinstire.

Reprezentarea Domnului purtat de ingeri este si o icoana profetica a Celei de-a doua veniri, cand va avea loc sfarsitul chipului acestei lumi si judecata tuturor: "Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte 1, 11).

In cel de-al doilea registru se afla Maica Domnului, care priveste in fata si are mainile inaltate in rugaciune. De o parte si de alta se afla Apostolii, iar langa Fecioara Maria stau Pavel in dreapta si Petru in stanga. In spatele Maicii Domnului sunt doi ingeri in vesminte albe, care tin in mana dreapta un toiag, iar cu stanga Il arata pe Hristos inaltandu-Se.

Chiar daca Sfanta Scriptura nu aminteste de prezenta Fecioarei la Inaltarea Domnului, ea este afirmata de cantarile Bisericii: "Bucura-te, Nascatoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca vazand astazi pe Cel ce L-ai nascut inaltandu-Se de pe pamant, impreuna cu ingerii L-ai marit" (Cantarea a 9-a a canonului).

Desi nici Pavel nu a fost prezent la Inaltarea Domnului, El este reprezentat alaturi de ceilalti Apostoli in icoana Inaltarii. Motivul? Cu putin timp inainte de Inaltarea Sa, Hristos ii indemnase pe ucenicii Sai sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia, iar Pavel a fost "vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel" (Fapte 9, 15).

Adrian Cocosila

Sursa: crestinortodox.ro

Mascarada grotescă de la Eurovision: Femeia cu barbă a câștigat competiția! Mesaje oculte în reprezentația artistică...

Acum câteva zile le spuneam unor prieteni că sunt absolut sigur că Femeia cu Barbă, recte travestitul Conchita Wurst, va câștiga concursul Eurovision. Și le spuneam asta fără să ascult melodia pe care o interpretaează! Iată că s-a adeverit.

De ce spun că este o mascaradă? Pentru că politica la nivel mondial este aceea de a-i convinge pe tineri că este normal să fii homosexual, lesbiană, transexual, eventual (într-un viitor nu prea îndepărtat) să faci sex cu animale... Iar când un astfel de persoanj apare în prim plan, sistemul se va strădui să-l promoveze și să-l facă câștigător pentru a avea argumente suplimentare. Ca o paranteză, aș sublinia faptul că numai idioții nu s-au prins că Eurovisionul este un concurs cu puternice influențe politice!

Cum de Femeia cu Barbă a reprezentat Austria? Ei bine, deși majoritatea dintre voi nu cunoașteți politica educațională din această țară, vă pot da eu niște detalii, că m-am informat de la prieteni care locuiesc acolo.

În Austria, copiii învață încă din primele clase de școală generală cum să folosească un prezervativ. Care este mesajul pe care statul îl transmite copiilor de 10 ani, imaturi pentru a avea o viață sexuală? Că de fapt totul e ok. Dacă profesorii le explică de la această vârstă cum stă treaba cu sexul și cum se pune un prezervativ, probabil că mulți copii își încep viața sexuală imediat după aceea, măcar din curiozitate.

Tot în Austria, poliția (!!!) face vizite regulate la licee și le explică copiilor ce fel de droguri au voie să consume și care sunt băuturile alcoolice la care "au dreptul". De asemenea, le explică că de la o anumită vârstă au dreptul, stabilit prin lege, să întârzie acasă până la ora 01 noaptea și că dacă întâmpină probleme cu părinții "neascultători", care le-ar putea interzice așa ceva, să îi reclame la poliție!!!

Aceasta este Austria de astăzi, o țară care, privind din această perspectivă, este reprezentată firesc de "Femeia cu Barbă", câștigătoarea Eurovisionului din 2014.

Foarte important: toată această mascaradă a avut loc pe 10 mai, cu o zi după Ziua Europei (nimic nu este făcut întâmplător). În plus, dacă vă uitați pe videoclipul de mai jos veți vedea că travestitului i s-a regizat apariția unor aripi de foc ieșite parcă din corpul lui. Chiar și faptul că această arătare stranie cântă despre pasărea Phoenix poate fi văzut ca o blasfemie! Cine știe și înțelege mai multe, poate vedea mesajul ocult transmis de păpușarii planetei prin intermediul acestui caraghios, numit deja de manipulatorii sistemului "Regina Europei". Bleah!...

În ceea ce-i privește pe TOLERANȚII și DEȘTEPȚII MODERNIȘTI care mă vor acuza că sunt limitat și învechit, le transmit să plimbe ursul în altă parte că nu dau doi bani pe opinia lor! Și încă ceva, pentru aceeași oamni cu VEDERI LIBERE: Individ(a)ul nu a cântat nici cel mai bine și nici nu a avut cea mai bună melodie. Deci, scutiți-mă!

Sursa: Daniel Roxin

Daniel Galea - Dreaming

…ŞI CUM SĂ NE IUBIM COPIII CU ÎNȚELEPCIUNE?

Caracterul copiilor se formează, în mod cert, prin interacțiuni din ce în ce mai complexe cu adulții cu care vin în contact, în special părinții, și care, în primii ani de viață ai copiilor, au puterea de a controla aceste interacțiuni, precum și modul în care copiii interpretează experiențele respective. Din nefericire însă, încă din prima jumătate a secolului al XX-lea, o nouă viziune privind educaţia s-a impus în ţările dezvoltate. Aceasta a determinat, în mare măsură, explozia consumului de alcool şi droguri, a violenţei şi a erotismului, precum şi scăderea dramatică a atracţiei pentru carte şi şcoală. Numele acestei noi metode educaţionale, îmbrăţişată cu entuziasm de sute de milioane de oameni, este educaţia permisivă.

Un strop de istorie…

Până în secolul al XX-lea, foarte puține voci interogau necesitatea autorității parentale în educația copiilor. Era un dat al tradiției familiale să te implici direct și responsabil în devenirea pruncului tău ca om în societate. Nici nu se punea problema să fie altfel. În toate categoriile sociale, părinții își asumau rolul de model și autoritate ultimă în fața copiilor lor.

În ciuda perspectivei romantice asupra copilului, J.J. Rousseau pleda în favoarea dominației despotice a părinților în sânul familiei, argumentând că autoritatea părinților „este mai mult în favoarea celui care se supune acesteia, decât a celui care comandă”[1], susținând, prin urmare, că este mai mult în interesul copilului decât al părintelui să fie condus cu autoritate în procesul de maturizare. Relația reciprocă dintre drepturile și obligațiile copilului, pe de o parte, și cele ale părintelui, pe de altă parte, constituie baza „contractului social” descris de autor după cum urmează: „Cea mai veche dintre toate tipurile de societate, și singura care este naturală este familia: și, chiar și așa, copiii rămân atașați de tatăl lor doar atât timp cât au nevoie de el pentru propria conservare. Copiii eliberați de supunerea datorată tatălui, precum și tatăl eliberat de grija datorată copiilor, se întorc, în mod egal, la independență”.[2]

Într-un mod similar, cu mai mult de cincizeci de ani mai târziu, G. Hegel scria: „Dreptul părinților asupra dorințelor copiilor este determinat de finalitatea avută în vedere – disciplina și educația. Pedepsirea copiilor nu se face neapărat având ca scop dreptatea; scopul acesteia este mai subiectiv și mai mult legat de moralitate – cu alte cuvinte, să îl împiedice pe acesta să își exercite libertatea așa cum îl îndeamnă firea lui”.[3]

Tot astfel, John Stuart Mill[4] limitează dreptul la autodeterminare la persoanele capabile să își asume responsabilități de adult, afirmând că, deși generația adultă nu este mereu perfect înțeleaptă și eficientă în determinarea intereselor generației următoare, ea este oricum mai capabilă de această determinare decât generația următoare.

O „descoperire” a secolului al XX-lea

Cu alte cuvinte, până în secolul al XX-lea, principalele finalități ale educației copiilor erau formarea unui caracter moral și optimizarea competențelor acestora[5], problema autorității parentale nefiind contestată nici o clipă.

Lucrurile au luat o nouă turnură în domeniul educației începând cu anii 1940, când Lawrence Frank, deși ilustrează importanța atașamentului ființei umane la valorile culturale, a desenat cu un oarecare patetism „imaginea indivizilor care în timpul copilăriei lor au fost pe nedrept privați, frustrați și constrânși, construindu-și ca urmare propria lor lume, care este veșnic nesigură și amenințată; astfel sunt nevoiți să reacționeze cu ostilitate și resentimente față de orice experiență”[6] în afara acestei lumi. Frank își exprimă îngrijorarea față de „tânărul care se trudește să confirme așteptările pe care ceilalți le au de la el, fiind astfel sub o presiune constantă care, într-un final, se cristalizează sub forma unei anxietăți privind propriile sale abilități și adecvarea sa funcțională”[7]. Cu alte cuvinte, autorul lansează teoria conform căreia orice copil asupra căruia se impun anumite așteptări din partea educatorilor săi va fi mai curând nesigur de propria sa valoare și de propriile sale posibilități de-a se a afirma.

Această teorie pur speculativă, în sensul că, cel puțin în acel moment, nu era demonstrată științific (nici nu avea cum să fie, de vreme ce efectele măsurabile puteau fi determinate doar la câteva generații distanță de punctul în care teoria cu pricina se promova ca noua „regulă de aur” a educației copiilor și tinerilor), avea să trezească ecouri și reacții nebănuite.

Doar două decenii mai târziu[8] se contura o alternativă la controlul parental: copilului trebuia să i se permită să se coordoneze după principii proprii. El nu trebuia să fie constrâns în nici un fel și nu era nevoit să se preocupe de modurile în care își exprimă impulsurile primare, nici de consecințele neglijenței lui. Dreptul copilului la autodeterminare echivalează, în viziunea lui Neil, cu libertatea de a trăi fără nici un fel de constrângere, psihică sau somatică, până acolo încât acesta poate opta dacă sau nu să urmeze cursurile unei școli. Copilul nou-născut este hrănit doar când cere, se învață la oliță doar când vrea, indiferent cât de târziu, nu se ridică niciodată vocea la el, nu este lovit niciodată, este mereu „iubit” și „protejat”. „Consider că a impune orice prin autoritate este o greșeală. Copilul nu ar trebui să facă nimic până nu ajunge la convingerea – proprie – că trebuie făcut”[9], spune în aceeași lucrare autorul.

Educația de tip permisiv – scurtă caracterizare

 Astfel, treptat, se conturează un nou tip de implicare (sau non-implicare?) parentală în viața copiilor: educația permisivă, bazată pe satisfacerea totală a copilului încă din primii ani de viață, începând cu nevoile de hrană (alăptarea la cerere), excretorii (educarea privind folosirea oliței la vârste târzii și numai treptat, fără constrângeri), dar și… genitale (!), considerându-se că acest gen de abordare educațională este esențială pentru dezvoltarea unei personalități adulte sănătoase și sigure.

În consecință, mamele au fost instruite să alăpteze timp îndelungat „la cerere”, fără a folosi un anumit program, să înțarce copilul și să-l educe la oliță târziu și treptat. Căminul și școala ideală în anii ’40-’50 erau construite în jurul ideii de acceptare nelimitată a nevoilor copiilor, iar nu bazate pe o pregătire a acestora pentru viața adultă. Atât acasă, cât și la școală, copilul trebuia să beneficieze de maximă libertate de alegere și liberă-exprimare.

Părintele care se conforma acestui gen de educație trebuia să se comporte într-un mod nepunitiv, acceptant și afirmativ faţă de impulsurile, dorințele și acțiunile copilului. Se consultă cu acesta în ceea ce privește politica familiei și dă explicații privind regulile din sânul acesteia. Se oferă copilului ca o resursă, nu ca un model, nici ca un agent activ responsabil de orice modelare sau modificare a comportamentului său prezent sau viitor. Solicită foarte puțin copilul la treburile casei, nu îi impune un comportament bazat pe ordine și disciplină, ci îi permite acestuia să își reglementeze propriile activități așa cum crede el de cuviință, evitând să exercite control asupra sa și neîncurajându-l să se supună unor standarde externe.

Celebra carte a Doctorului Spock[10] (una din cărțile de căpătâi a mamelor din România la un moment dat) promova acest gen de educație infantilă, deși nu existau dovezi concrete în acel moment că alăptarea la program, înțărcarea timpurie sau deprinderea cu olița la vârste mici ar fi dăunătoare copiilor. Însă, câțiva ani mai târziu, în 1957, și din nou în 1964, Doctorul Spock a revenit asupra acestor păreri, militând pentru reintroducerea controlului parental și pentru insuflarea unor idealuri și standarde de către părinți[11]. Ce îl va fi determinat pe autorul cărții să-și revizuiască atitudinea și recomandările făcute tinerelor mame?

Două „exemple de bune practici” contrazise științific

Care sunt, oare, realitățile care pot fi demonstrate științific, dincolo de idealismul educației permisive?

Modelul educației de tip permisiv s-a bucurat de o largă popularitate în spațiul nord-european și în cel american. Astfel, educatorii norvegieni și scandinavi au adoptat ceea ce Diana Baumrind[12] numea „viziunea romantică neo-rousseauniană asupra copilului”: părinții erau îndemnați să empatizeze cu dorințele și nevoile psihice ale copilului și să le constrângă sau să le inhibe cât mai puțin posibil. Prin urmare, copiii nordicilor sunt lăsați în creșe și grădinițe bazate doar pe educația prin joc, fiind expuși unui mediu de învățare non-formală până la vârsta de 7 ani, când încep să meargă la școală. În familie – aceeași atitudine permisivă descrisă anterior. Această abordare în educație a devenit curând o politică guvernamentală susținută de o foarte persuasivă campanie și de un consistent suport financiar acordat părinților, ceea ce a determinat o raliere în massă a acestora la ea, fără prea multe interogații la adresa eficienței sale reale. Din punct de vedere legislativ, începând cu anul 1979 s-a interzis oficial pedeapsa corporală.

Abia douăzeci de ani mai târziu s-au putut măsura efectele acestui tip de educație prin diferite studii efectuate într-un context științific, de data aceasta. Și, credeți-mă, nu au fost dintre cele mai îmbucurătoare.

În primul rând, nu s-a observat, în urma studiilor[13] efectuate, o scădere a numărului situațiilor în care s-a optat pentru pedeapsa corporală nici în cazul relației dintre părinți și copii, nici în cazul relațiilor dintre adolescenți, ci, dimpotrivă, statisticile au demonstrat că actele de violență parentală asupra copiilor au crescut de patru ori, iar cele între adolescenți de șase ori. Prin urmare, evitarea oricărui fel de act punitiv, indiferent de gravitatea și de urmările sale, nu a avut ca urmare reducerea violenței, nici la nivel familial, nici la nivelul grupurilor sociale în care tinerii beneficiari ai acestui gen de abordare educațională se constituiau.

În al doilea rând, un alt studiu[14] efectuat aproximativ la aceeași distanță temporală a relevat faptul că grupul de adolescenți proveniţi din familii care abordaseră educația de tip permisiv, deși raportau un grad mai mare de încredere în sine și competențe sociale ușor mai bune decât ale adolescenților provenind din familii unde se practicase educația de tip autoritarian, aveau probleme mult mai mari din punct de vedere al disciplinei în școală, al rezultatelor la învățătură, consumau droguri și băuturi alcoolice într-un procentaj mult mai ridicat chiar și decât al celor care avuseseră părinți foarte autoritari, manifestând, prin urmare, mult mai frecvent diferite tipuri de probleme somatice, datorate cel mai probabil tocmai acestui consum. În plus, „beneficiarii” educației de tip permisiv erau mai puțin implicați în studiu și viața școlară, raliindu-se mult mai ușor grupurilor cu comportamente deviante. În ceea ce privește abilitățile lor sociale, cercetătorii afirmă că acestea sunt direct legate de grupurile de adolescenți de aceeași vârstă și de activitățile sociale specifice lor.

Înțelepciunea iubirii

 Iată de ce trebuie să ne iubim copii cu înțelepciune! Cu adevărat toate ne sunt îngăduite, dar, în mod cert, nu toate ne sunt de folos. Experiența acestor generații de părinți ne este dovadă prețioasă și incontestabilă. Tot ceea ce nu se supune canoanelor nescrise ale dreptei-socoteli devine abuz – și, ca orice fel de abuz, dărâmă, nu zidește.

Copilul căruia toate îi sunt îngăduite are impresia că toate îi sunt de folos. De ce i-ar îngădui părintele său ceva care îl poate ucide sufletește sau trupește?! Prin urmare, se crede dator să le încerce. În preocuparea sa constantă de a-și găsi un drum către o finalitate anume, care să-l ajute să se definească pe sine ca om, se va considera dator să oprească în toate „haltele” pe care le găsește în cale. Lui nimeni nu i-a spus că uneori o singură experiență păgubitoare poate distruge ceea ce câteva experiențe ziditoare au reușit, cu mare trudă, să construiască. Pentru că o astfel de dezvăluire este percepută de părinții permisivi ca fiind „manipulatoare”, ca „îngrădind libertatea de alegere” a copilului lor.

Nu, nu este politic corectă o astfel de dezvăluire! Este, în schimb, „eliberatoare”! Stau și mă întreb: pentru cine? Oare nu este mai „eliberatoare” pentru mine, părintele permisiv? Nu este mai comod să nu am de ce să-mi asum nici un eșec al fiului meu? Că doar fiecare astfel de eșec este strict rezultatul propriei sale alegeri, nu?…

Nu! Pentru că fiecare liberă-alegere a fiului meu este, de fapt, îngrădită de imaturitate, de lipsa de experiență, de incapacitatea de a anticipa, de un spațiu gol pe care eu trebuia să îl umplu cu prezență, cu dragoste, cu propria mea experiență, cu lecții de viață predate cu iubire și jertfelnicie.

E ca și cum am dărui copiilor noștri doar o aripă, cea a libertății, și apoi le-am cere să zboare cât mai sus și cât mai elegant cu putință, uitând că pentru un astfel de zbor este nevoie și de a doua aripă, cea a înțelepciunii. Trebuie să i-o dăruiești înainte de a-l învăța să zboare. E absurd să crezi că, în zborul său ciuntit și deviant, îi va crește și cea de-a doua aripă. El nici măcar nu va reuși să se ridice de jos. Se va învârti veșnic în plan orizontal, căutându-și a doua aripă. Vă rog, dar…

…dăruiți-le, dragii mei, ambele aripi pruncilor!

Alina Mirică

---

[1] Rousseau, J.J, A discourse on the origin of inequality, and a discourse on political economy, ed. Great Books, Universitatea Chicago, Chicago, 1952, p.357.

[2] Idem, The social contract, ed. Great Books, Universitatea Chicago, Encyclopedia Britannica, Chicago, 1952, p.387.

[3] Hegel, G., The philosophy of right and the philosophy of history, ed. Great Books, Universitatea Chicago, Encyclopedia Britannica, Chicago, 1952, p.61.

[4] Mill, J.S., On liberty, în C.U. Shields (editori), The Utilitarians, ed. Garden City, New York, p.483-487.

[5] Diana Baumrind, Parenting – The Discipline Controversy Revisited, citit lahttp://www.jstor.org//stable/585170, accesat la 21 ianuarie 2014.

[6] Frank, F.L., Freedom for the personality, în „Psychiatry”, 1940, p.341-349, apud Diana Baumrind, The Discipline Controversy Revisited, în „Family Relations”, vol. 45, nr. 4 (oct. 1996), publicat la http://www.jstor.org/stable/585170, vizitat la 21.01.2014, p.405-414.

[7] Ibidem .

[8] Neil, A.S., Summerhill, Ed. Hart, New York, 1964, p. 105.

[9] Ibidem, p.114.

[10] Spock, B.M., The common sense book of baby and child care, ed. Duell, Sloan&Pearce, New York, 1946.

[11] Spock, B.M., Baby and child care, ed. Pocket Books, New York, 1957.

[12] Diana Baumrind, op.cit.

[13] Statistics Sweden, 1995, mai, KR Info, 5, 1-6.

[14] Susie D. Lamborn & Nina S. Mounts, Laurence Steinberg, Sanford M. Dornbusch,Patterns of competence and adjustment among adolescents from autoritative, authoritarian, indulgent and neglectful families, în „Child Development”, vol 62, nr.5 (oct. 1991), p.1049-1065.

Articol publicat în numărul 64 (Mai 2014) al revistei Familia Ortodoxă. 

Copiii consumatori: comercializarea copilăriei (documentar subtitrat)

“Sunt vremuri grele în care să te ocupi de educaţia copiilor. Nici o altă generaţie de părinţi, în istorie, nu s-a confruntat cu această industrie de 17 ​​miliarde dolari (a produselor pentru copii) care lucrează zi şi noapte pentru a evita părinţii şi a ţinti copiii cu mesaje care subminează valorile parentale.” – Susan Linn, Director al “Campaign for a Commercial-Free Childhood”

Consuming Kids este un excelent film documentar al anului 2008, în regia cuplului Adriana Barbaro şi Jeremy Earp, care încearcă cu disperare să arunce lumină asupra practicilor murdare ale maşinăriei de reclamă, ce serveşte interesele unei industrii profitabile de multe miliarde de dolari anual, hotărâtă să le vândă copiilor şi părinţilor toate mărfurile posibile, de la alimente nesănătoase până la jocuri video violente şi false produse educaţionale mass media sau maşini de familie.

„Acest film este un act de acuzare adus industriei publicităţii, a cărei singură preocupare este spălarea creierelor copiilor cât mai devreme posibil, fără să ţină seama de consecinţe. Imaginile filmului, susţinute de opiniile experţilor, te lasă fără cuvinte. Iar dacă vă imaginaţi că e numai datoria părinţilor de a-şi proteja copii de măcelul reclamei corporatiste, acest film vă va convinge de contrariu. Filmul trebuie văzut de către orice persoană care are copii sau căreia îi pasă de soarta lor – adică de toată lumea” - Michele Simon, autoarea cărţii: Apetit pentru profit: Cum ne subminează sănătatea industria alimentară și cum putem 

Sursa: Antiiluzii blogspot

Sarea iodata – antiaglomerant pentru reducerea aglomeratiei pe planeta!

Cat de ironic, antiaglomerantul E536 (ferocianura de potasiu) din sarea pe care o consumam nu este pentru, asa cum imi imaginam eu cel putin, impiedicarea sarii sa se faca bulgari ci pentru decongestionarea traficului in Bucuresti si de fapt in toate locurile pe planeta prin reducerea populatiei. Pare aberant? ESTE, si este obligatoriu prin lege!

In 2002 guvernul Romaniei a introdus Hotararea de Guvern 568/2002 prin care obliga comercializarea sarii iodate si interzice productia,  comercializarea si intrebuintarea de sare neiodata pentru consumul uman. Rezultatul este Iodarea a tuturor romanilor de pe teritoriul tarii in conditiile in care doar o mica parte insesizabila are un deficit de iod in organism si anume aproximativ 8000 de oameni din 20000000 adica 0,04% din populatie.

Am putea spune ca cei din guvern sunt incapabili sa inteleaga ce e de inteles, insa la o prima inspectie a hotararii de guvern, mie imi demonstreaza ca cel putin cei care au conceput legea, stiau destul de bine despre aceasta insuficienta a iodului in organism, insa nu stiu cum au ajuns ei la concluzia ca avem nevoie TOTI de mai mult iod, eventual pana ne iese pe ochi. Textul este usor si clar, accesibil oricarui om ce nu sufera de vreo forma de retardare si stie sa citeasca.

Capitolul I – Dispozitii generale

Art. 1

Prezenta hotarare reglementeazä conditiile referitoare la iodarea universala a sarii destinate consumului uman, hranei animalelor si utilizarii in industria alimentara, in scopul prevenirii tulburarilor prin carenta de iod.

Art. 2

In sensul prezentei hotarari, termenii si expresiile de mai jos semnifica dupa cum urmeaza:

a) tulburarile prin deficit de iod sunt starile patologice, manifeste sau fruste, aparute ca rezultat al disfunctiilor tiroidei cauzate printr-un aport insuficient de iod in organism;

b) prevenirea tulburarilor prin deficit de iod este ansamblul de masuri care au ca scop acoperirea nevoilor de iod ale organismului, consumul de sare iodata universal fiind mijlocul cel mai accesibil pentru realizarea acestui scop;

c) iodarea universala a sarii reprezinta procesul de introducere a iodului in sare, pontru orice tip de consum: uman, animal, industrie alimentara;

d) sarea pentru consum alimentar uman este un produs cristalin in a carui compozitie predomina clorura de sodiu (NaCl), obtinut prin extragere din depozitele naturale subterane sau din apa de mare, potrivit Codex Standard pentru sarea destinata consumului alimentar;

e) sarea iodata este sarea dostinata consumului uman, hranei animalelor si utilizarii in industria alimentara, la care s-a adaugat iod, sub forma de iodat sau iodura de potasiu.

Capitolul II – Conditii de calitate si de securitate
Art. 3
(1) In Romania, in alimentatia oamenilor se utilizeaza numai sare iodata. 
(2) In hrana animalelor si in industria alimentara utilizarea sarii iodate este optionala, cu exceptia fabricarii painii si a produselor de panificatie.

pentru a citi integral HG -> HG nr. 568/2002

Deci guvernul a decis ca toti suferim de aceasta deficienta si s-a hotarat sa ne dea o mana de ajutor, stiind bine ca nici noua nu ne place aglomeratia, si astfel prin aceasta lege minunata nu doar ca au decis “sa ne toarne iod pe gat”.

Profesorul dr. Pavel Chirila declara “Dupa 4 ani de functio­nare a nefastei HG 568/2002 numarul cancerelor tiroidie­ne s-a dublat, iar numarul hipertiroidiilor a crescut de la 3127 la 6387? in calitatile dansului de medic primar de boli interne, doctor in stiinte medicale, sef al Catedrei de Bioetica si prodecan al Facultatii de Teologie din Craiova. (Asta era in undeva prin 2007, nu stim ce se intampla astazi.)

Mai mult de atat, daca ati fost atenti, guvernul nu doar a decis ce fel de sare se poate comercializa pentru consumul uman, insa au decis si unde sa se foloseasca aceasta sare iodata, astfel intrebuintarea ei devine obligatorie in produsele de panificatie adica painea, pateurile, produsele de patiserie insa ce tip de sare credeti ca folosesc producatorii de alimente procesate spre exemplu cei ce produc mezeluri?

Deci cantitatea de iod pe care am ajuns sa o consumam din diferite surse, indiferent de nevoile organismelor noastre, este mult mai mare decat necesarul in foarte multe cazuri. Admi­nistrarea indelungata a iodului se poate asocia cu inhibarea continua a sintezei hormonale si cu aparitia gusii, cu sau fara hipotiroidie; administrarea iodului la gravide poate pro­duce gusa sau hipotiroi­die la feti. Iar lista efectelor adverse ale excesului de iod poate continua: afectarea vederii prin toxicitate directa asupra tiroidei, cresterea incidentei bolilor alergice etc.

Si pentru ca nu era suficient se mai foloseste si antiaglomerant E536 ferocianura de potasiu care la o temperatura de peste 100 de grade celsius, temperatura ce se atinge foarte usor daca faceti o friptura sau poate sarmale la cuptor, se descompune in cianura de potasiu si clorura de fier, acestea sunt responsabile pentru dificultati in respiratie, reducerea oxigenului si crearea de dificultati in transportul acestuia prin organism, ca sa nu consumam prea mult din resursele planetei probabil si sa salvam planeta, dureri de cap si ameteli.

Da, guvernul se gandeste la noi si la planeta noastra, este ca un parinte adevarat ce are grija de noi si doreste sa ne hraneasca doar cu ce e mai bun….

Sursa : codexalimentarius.info /newsro123.blogspot.com

Sarea iodata ne umple incet, dar sigur, de cancer. Romanii, fortati prin lege sa consume exclusiv sare iodata

Nu numai E-urile din alimente ne ameninta grav sanatatea. Exista un ingredient trecut cu vederea de cele mai multe ori, dar cu efecte devastatoare asupra sanatatii: SAREA IODATA. Romanii sunt fortati prin lege sa consume sare iodata, si fac acest lucru prin paine, preparate din carne si tot felul de alte alimente. In toate hypermarket-urile din Romaniaexista zeci de sortimente de sare. Toate de sare iodata. Avem sare romaneasca, sare straina, sare de mare, sare de salina, insa, oricat ne-am stradui, nu gasim nici macar un sortiment de sare care sa nu contina iod. Explicatia este simpla. Guvernul Romaniei a dat in anul 2002 o hotarare unica in lume. A decis prin lege (HGnr.1904/2006, HG nr. 568/2002), inca din anul 2002, ce trebuie sa manance romanii. Un astfel de act normativ este unic in lume. Guvernul Romaniei a decis in anul 2002 ca trebuie sa fie comercializata doar sarea iodata. Vanzarea sarii fara iod sau refuzul de a introduce sare iodata in paine au devenit contraventii si se sanctioneaza cu pana la 10.000 de lei si inchiderea firmelor.
Asadar, sarea neiodata a devenit marfa de contrabanda si se vinde aproape la fel ca heroina. Singura retea de magazine care poate comercializa sare fara iod este reteaua PLAFAR. Chiar si aici pe pliculetele de sare scrie clar ca vanzarea de sare neiodata constituie infractiune si se sanctioneaza drstic cu amenzi usturatoare.

Suspecta grija asta a guvernantilor pentru sanatatea/tiroida romanilor. Si vorbim despre aceiasi guvernanti care n-au nicio problema cu cantitatea incredibila de E-uri din alimente, caz unic in lume, si care promoveaza intens organismele modificate genetic.

“Asemenea experimente cu iodul supraadaugat in sare sau in apa au mai fost trei in lume. Un experiment pe un catun, altul pe o scoala si unul pe o mica insula din Australia. Niciun Guvern nu si-a permis sa faca un experiment pe o natiune intreaga”, spune Pavel Chirila, directorul unei clinici oncologice din Bucuresti.

Explicatia data de oficiali pentru iodarea sarii este halucinanta. Sarea se iodeaza pentru ca suntem o tara de hipotiroidieni, desi statisticile oficiale arata clar ca in Romania sunt inregistrati doar aproximativ 8.000 de hipotiroidieni in cateva zone clar delimitate din tara. Asadar, pentru cei 8.000 de hipotiroidieni este iodata o tara intreaga.

Insa, potrivit unor surse documentate din piata, in spatele acestei crime in masa s-ar afla doar profitul foarte gras al unor fosti prim-ministri si ministri care au promovat legea respectiva, care importa prin diferite firme ale interpusilor, cantitati enorme de iod din Scotia.

Trebuie spus, ca pe langa sarea iodata propriu-zisa, ingurgitam zilnic cantitati uriase de otrava alba pentru simplul motiv ca toti producatorii de alimente, precum mezelurile si painea de exemplu, sunt obligati prin lege sa foloseasca exclusiv sare iodata.

Asadar, nu se pune problema unei alegeri pentru ca nu putem alege intre alimente fara sare iodata si cele cu sare iodata, si suntem fortati sa mancam otrava pe care ne-o da zilnic guvernul. Asta, ca sa nu mai vorbim despre iodul introdus in apa potabila. Cu alte cuvinte, nu prea puteti scapa, oricat ati incerca.

Potrivit unui studiu al Asociatiei Operatorilor din Agricultura Ecologica – “Bio Romania”, din anul 2002, cand a inceput iodarea sarii, si pana in 2006, cazurile de cancer s-au dublat iar cancerul de tiroida, glanda care asimileaza iodul, a exploadat. Mai multe despre sarea iodata gasiti AICI, AICI, AICI si AICI.

“Cancerul, in acesti patru ani si jumatate, a crescut de doua ori. Hipertiroidia a crescut de 5,6 ori. Ca sa dublezi numarul de cancere intr-o tara, pe propriul tau popor, mi se pare cinic”, apreciaza Chirila.

Ca si cum nu era suficient, in 2006, chiar in saptamana in care erau prezentate rezultatele studiilor, noul Guvern a aprobat dublarea cantitatii de iod din sare. Rezultatul, astazi – spitale pline de bolnavi de cancer.

“In prezent, varsta la care debuteaza cancerul a coborat considerabil. Avem chiar si pacienti de 20 de ani. Nu facem fata numarului mare de cazuri, in sensul ca suntem cu programarile, in fiecare saptamana cu sectia plina”, sustine Anca Zamfirescu, medic primar, seful sectiei Oncologice a spitalului Fundeni.

Romania are in evidente 480.000 bolnavi de cancer (fara sa-i contabilizam pe cei care nu se stiu inca bolnavi) si cea mai mare mortalitate prin cancer dintre toate tarile europene. Ocupam prima pozitie in Europa la cancerul de creier, de plamani, ovarian si de tiroida. Si lucru foarte grav, au aparut forme grave de cancer la copii mici, lucru de neconceput acum zece ani, fapt care, evident, nu poate fi pus, in cazul lor, pe seama stilului de viata nesanatos. Este vorba despre o adevarata crima in masa! Calculata sinistru, cu sange rece.

Legislatia in Europa difera de la tara la tara, insa existe diferente majore intre tarile vest-europene si cele est-europene. In state precum Marea Britanie, Franta, Germania, Spania, Suedia, Olanda, nu exista obligatia de iodare a sarii. in schimb, in tari precum Romania, Bulgaria, Bosnia, Croatia si Ungaria, iodarea sarii este obligatorie in retail, panificatie si procesarea produselor alimentare.

CONCENTRATIA DE IOD IN SARE

30 mg iod/kg de sare
50,6 mg iodat de potasiu/kg de sare
39,2 iodura de potasiu/kg de sare

SURSA HG privind iodarea universala a sarii

Sarea iodata imparte Romania in doua. Cum suntem expusi cancerului de tiroida

Pozitia Ministerului Sanatatii cu privire la iodarea sarii este halucinanta…

Ministerul Sanatatii

Referitor la solicitarea dvs va comunicam urmatoarele:

1. Iodul este un oligoelement necesar la functionarea normala a glandei tiroide, intervenind in sinteza hormonilor tiroidieni (T4 tetraiodotironina si T3 triiodotironina). Acesti hormoni au un rol “cheie” in metabolismul celular, rol “cheie” in procesul de crestere si diferentiere a tuturor organelor si in particular a creierului. Etapa hotaratoare a dezvoltarii creierului la specia umana este reprezentata de viata fetala si primii 3 ani post-natali. Deficitul iodat in aceasta perioada critica produce alterari
ireversibile in dezvoltarea creierului, consecinta clinica fiind retardul mintal, cu forma extrema de manifestare cretinismul tiriodian.

Deci, se impune de departe un aport corespunzator de iod, aport care trebuie sa provina in mare parte din alimente deoarece s-a demonstrat ca 80-90% din iodul necesar organismului provine din alimente, restul fiind adus de apa potabila si chiar de aer in unele zone cu aerosoli de iod.

Inca din anul 1950 s-a demonstrat ca deficitul de iod reprezinta o problema de sanatate publica si in Romania, ca dealtfel in multe alte tari europene.

Din experienta tarilor din Europa de Vest s-a dovedit ca cel mai comod si mai eficient “vehicul” pentru aportul de iod in organism este sarea si aceasta din mai multe motive:

- este consumata intr-o cantitate relativ uniforma in tot cursul anului;
- este folosita continuu in alimentatia omului;
- echipamentul si tehnologia tratarii sarii cu iod sunt destul de simple;
- iodul nu modifica gustul, culoarea sau aroma sarii;
- costurile nu sunt foarte crescute

Astfel, prin aparitia Hotararii de Guvern nr 1056 din anul 1962 a inceput sa se reglementeze aceasta masura de distribuire obligatorie de sare iodata in 30 de judete din Romania, declarate gusogene.

Dupa 1990, Ministerul Sanatatii a realizat in anul 1995 Programul de Profilaxie a Deficitului de Iod prin Sare Iodata, program sprijinit de Ministerul Industriei si Comertului si reglementat prin HG nr 779/1995.

Astazi este in vigoare HG nr 1904/2006 care modifica HG nr 568/2002 privind iodarea universala a sarii destinate consumului uman, hranei animalelor si utilizarii in industria alimentara, se reglementeaza conditiile referitoare la iodarea universala a sarii destinate consumului uman, hranei animalelor si utilizarii in industria alimentara in scopul prevenirii tulburarilor prin
carenta de iod.

Argumentele adaugarii iodului in sare au rezultat atat din studii efectuate in tarile cele mai dezvotate, cat si in Romania. Dintre tarile europene, Elvetia a eradicat gusa prin masurile de iodare a sarii. Prin urmare, conform datelor existente, aproape toate tarile europene practica iodarea universala a sarii, obligatoriu sau voluntar, si anume:

- obligatoriu: Bulgaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Polonia, Serbia, Macedonia, Croatia, Bosnia;

- voluntar: Elvetia, Suedia, Spania, Portugalia, Norvegia, Olanda, Luxemburg, Lituania, Italia, Germania, Grecia, Franta, Finlanda, Belgia, Anglia

2. Cantitatea de iod in sare in Romania, stipulata prin HG nr 1904/2006 este de 30 mg/kg sare sub forma de iodat sau de iodura de potasiu. Cantitatea de iod in sare in celelalte state europene este cuprinsa intre 10-85 mg/kg sare sub forma de iodat sau iodura de potasiu.

3. Conform datelor furnizate de Centrul National de Statistica si Informatica in Sanatate Publica, cazurile noi de hipotiroidie prin carenta de iod au evoluat astfel: 3405 in 2007, 4193 in 2008, 4108 in 2009 si 5576 in 2010.

4. Studiile existente pana acum au demonstrat ca iodul adaugat in alimente nu are efecte daunatoare asupra starii de sanatate

Sursa comunicat: Ministerul Sanatatii

Sursa: Badpolitics