Adâncul omului se transformă numai când vine harul lui Dumnezeu

Omul cel vechi există în adânc. Toate rămân înlăuntrul nostru, şi cele urâte; nu se pierd. Prin har, însă, se prefac, se preschimbă. Hristos voieşte să ne unim cu El şi aşteaptă afară de uşa sufletului nostru. De noi atârnă să primim harul dumnezeiesc. Numai dumnezeiescul har poate să ne schimbe. Noi, singuri, nu putem nimic. Harul ne va da totul.

Foto: Oana Nechifor

Fericitul Augustin scrie undeva că meditaţiile îl preocupau, şi se încurca în discuţii. Vedeţi, aici discuta „omul cel vechi” cu „cel nou”, cu omul cel în Hristos. Discuta. Mie nu-mi place să discut cu omul cel vechi. Adică, mă trage pe la spate de rasă, dar îndată întind mâinile către Hristos şi astfel îl dispreţuiesc prin dumnezeiescul har, nu mă gândesc la el. Precum pruncul deschide mâinile şi se aruncă în braţele mamei sale, aşa fac şi eu. Este o taină, nu ştiu dacă aţi înţeles subţirimea ei.
Când vă străduiţi să fugiţi, în lipsa harului, de omul cel vechi, îl trăiţi. Prin har, însă, nu vă mai preocupă. Există în adânc. Toate rămân înlăuntrul nostru, şi cele urâte; nu se pierd. Prin har, însă, se prefac, se preschimbă. Nu spune rugăciunea Ceasului al nouălea „ca lepădând pe omul cel vechi, întru cel nou să ne îmbrăcăm şi Ţie să vieţuim, Stăpânului nostru”?
Hristos voieşte să ne unim cu El şi aşteaptă afară de uşa sufletului nostru. De noi atârnă să primim harul dumnezeiesc. Numai dumnezeiescul har poate să ne schimbe. Noi, singuri, nu putem nimic. Harul ne va da totul. Noi să ne străduim să împuţinăm egoismul şi iubirea de sine. Să fim smeriţi. Să ne dăruim lui Hristos şi toate cele împotrivitoare, trupeşti şi sufleteşti, vor pleca.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 250-251)

Sursa: Doxologia.ro