duminică, martie 17, 2019

Visul unui om sărac nu e să devină bogat


Visul unui om sărac nu e să devină bogat, este să se însănătoşească mental şi emoţional, să îşi recapete identitatea, ca să se producă reîntregirea. Complexitatea fiinţei i-a fost spulberată iar fericirea furată. El este ca o floare ce nu a fost udată. Visul unui om sărac este să trăiască într-o lume dreaptă și curată, în care ființele strâng în urma lor. Una în care oamenii iubesc și respectă.
Visul unui om sărac și conştient este creşterea în spirit, iar la final detaşarea. Te întâmpină un sentiment de uşurare de fiecare dată când îţi iei viaţa în mâini şi, alegi să înaintezi pe o altă cale. Închei capitolul trecut, a sosit timpul să merg înainte, îţi spui. Chiar şi cele mai amare lacrimi se usucă până la urmă.
Îţi faci bagajul cu cele necesare şi îl laşi din spate pe cel al trecutului, care te ţine pe loc. Priveşti din tren sau avion oraşul tău şi te gândeşti la oamenii care te-au rănit, iar tristeţea dispare în zare. Şi pentru prima dată îi iubeşti, căci ai ieşit din raza otrăvii inimilor lor, iar starea ta naturală e veselia.
Atunci când rupi bucăți din inima ta şi te dedici oamenilor, făcând ceea ce iubeşti, crescând, încet și sigur, te inundă un sentiment minunat. Și te ridici nu doar din pat, tu revii la viaţă, asemeni unui copac care a fost tăiat, din al cărui trunchi retezat răsar crenguţe din nou.
Visul unui om sărac nu e să devină bogat, ca banii să îi rezolve toate problemele! Obstacolele au fost create pentru toate categoriile. Susțin faptul că banii sunt necesari şi buni, fiindcă în această lume nu toţi oamenii beneficiază de resursele naturale pe care planeta iubitoare le oferă tuturor în mod gratuit.
Banii te ajută să supravieţuieşti, să trăieşti decent și să beneficiezi de o educaţie bună; totuși nu pot înlocui iubirea de care ai nevoie, nici nu te pot respecta în locul oamenilor. Banii nu pot diminua teama, ei nu ţi-i pot aduce pe cei dragi înapoi.
Visul unui om sărac ar fi bine să fie eliberarea de teama care l-a paralizat! Pentru că nu are niciun sens să îţi revină în minte greşelile din viaţa ta pentru care ai fost deja iertat, pentru care te-ai iertat. Cu cât înaintezi în vârstă, viaţa se scurge din ce în ce mai repede și te încercuiesc regretele, te sufocă agitația.
Un copil se naște inocent mental, sănătos emoțional, natural funcțional, dar în funcție de evenimentele care au loc în familia sa, iar ulterior în societate, la care este supus și care îl afectează, el se formează. Un tată violent fizic sau verbal va însămânța ura față de bărbați în inima fiicei sale. Fiica lui, devenită femeie, soție, mama, va urî bărbații, îi va condamna și îi va considera responsabili pentru orice nemulțumire care o privește.
Dacă o mamă este ușuratică și dependentă de afecțiunea masculină, iar fiica ei vede, aude și simte, și este afectată, și își va desconsidera mama din această pricină, devenită femeie, soție, mamă, va fi instabilă emoțional la rândul ei.
Dacă o mamă nu și-a manifestat afecțiunea față de fiica ei sub nicio formă, devenită femeie fiica va căuta afecțiune și atenție în mod obsesiv de la oameni, în special de la bărbați, și va fi dezamăgită des. Pentru că nu toți îi vor oferi o îmbrățișare sinceră ori o mângâiere fără să urmărească să primească ceva. Oamenii sunt mai rezervați în altruism și sensibilitate în zilele actuale.
Secretul de care cei mai mulți devin conștienți abia la sfârșitul vieții este acceptarea vieții așa cum le e dată. Minții îi e imposibil să accepte o situație ce pare să destabilizeze tiparul propriuzis. Atunci când se confruntă cu o situație incorectă, nu se oprește până nu se autodistruge.
Și cum ar putea un om care s-a născut fără mâini și picioare, să schimbe situația sa? Oricât l-ar presa mintea, nu va putea. El are două variante, ori acceptă, ori se autodistruge. Ea se întâmplă în cazul tuturor, indiferent de problemă.
Visul unui om sărac cu duhul este împlinirea, iar unealta este acceptarea. Pacea se dobândește doar prin detașarea de structura mentală. Nu îți poți reprograma mintea însă poți deveni conștient de faptul că tu nu ești mintea ta, iar astfel vei ieși din stăpânirea ei. Atunci egoul nu va mai avea autoritate asupra ta.

Binele invizibil și dezamăgirea

Generația actuală are nevoie să fie de zece ori mai puternică, trebuie să depună de o sută de ori mai multe eforturi, ca să se autodepășească. Doar așa ne vom putea debarasa odată pentru totdeauna de păcatul ereditar.
În viață toți dăm ce avem mai bun în noi, dificultatea constă în faptul că principiile noastre diferă. Unul se zbate să ajungă în vârful lumii, călcând pe oameni. Altul se dedică oamenilor ridicându-i. Și nu există oameni imperfecți, cu toții suntem perfecți exact așa cum suntem. Poate viziunea ta în ceea ce privește perfecțiunea e limitată, utopică și robotică. Libertatea și misterul sunt o binecuvântare, nu un blestem.
În lume, binele este invizibil, dar răul ia formă vizuală ușor și se joacă cu percepții umane. Pentru faptul că soarele strălucește pe cerul senin ori deasupra norilor, în fiecare zi, nu este recunoscător nimeni. Căci e natural ca lucrurile să funcționeze așa. Când se formează un uragan care distruge două mii de case, observă două milioane de oameni, și se supără, se întristează și mor.
Când lucram ca ospătar într-un resort din Grecia, în Insula Corfu, în timp ce serveam băuturi ori debarasam mesele fără greșeală, am constatat că oricât de harnic aș fi fost nimeni nu mă observa, niciunul nu îmi aprecia eforturile.
Uram turiștilor kali orexi (poftă bună) cu zâmbetul pe buze, dar niciunul nu îmi mulțumea. Eu eram binele invizibil care strălucea. Două sute de priviri s-au întors spre mine când am scăpat tava cu pahare în mijlocul restaurantului. Atunci am realizat că visul unui om sărac e să trăiască într-o lume cu oameni bogați în conștiență.
Fii un om bun, însă nu îți irosi energia încercând să dovedești oamenilor cine ești cu orice preț. Un om cu adevărat frumos și liber are alte aspirații. Visul unui om sărac e să îmbrățișeze lumea vizitând-o. Simte liber!

Autor: Alberto Bacoi

Sursa: vorbindcudumnezeu.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu