duminică, decembrie 02, 2012

O TEORIE UIMITOARE răstoarnă ISTORIA antică a Europei. Leagănul civlizației OCCIDENTALE este la poalele CARPAȚILOR, chiar în ROMÂNIA


Filmul documentar care prezintă această teorie face ravagii pe Youtube. Aproape un milion de români au privit documentarul bazat pe teorii mai vechi, dar și pe studii genetice moderne. Ideile realizatorilor au stârnit și un veritabil scandal în comunitatea istoricilor.

Dacă realizatorii documentarului au dreptate, întreaga istorie veche a Europei este dată peste cap. Aceștia susțin, bazați pe teorii din perioada interbelică dar și pe studii paleogenetice realizate acum în Germania, că pe teritoriul actual al României a existat o civilizație antică foarte avansată din care s-a născut Imperiul Roman.

Pentru teoriile mai vechi, reluate de realizatorii documentarului, există replici dure ale istoricilor din zona academică românească, noile studii prezentate nu primesc însă nicio replică de la specialiști.

O civilizație antică dezvoltată

Autorii documentarului susțin că romanii și dacii sunt urmașii unui popor antic, care avea în centru actualul teritoriu al României. Filmul documentar în care aceștia își prezintă teoria, ”Dacii, adevăruri tulburătoare”, prezentat în două episoade, a adunat în total aproape un milion de vizualizări.
Conform realizatorilor filmului, Imperiul Roman are rădăcinile într-o civilizație antică foarte puternică și dezvoltată care exista pe teritoriul actual al României, dar care se întindea și în Balcani. Argumentele prezentate în documentarul care a făcut furori pe youtube duc către o concluzie uluitoare: întreaga istorie a Europei trebuie rescrisă și românii sunt într-o poziție privilegiată.

Limba română nu provine din latină


Teoria este susținută de generalii Mircea Chelariu și Nicolae Spiroiu și de Napoleon Săvescu, directorul fondator al societăţii Dacia Revival Internaţional, dar și scriitorul Daniel Roxin. Ei reiau câteva idei vehiculate și de alți autori, în perioada interbelică, potrivit cărora limba română nu s-a format prin latinizarea dacilor. Conform acestui film documentar dacii vorbeau o limbă mai veche din care s-a dezvoltat și limba romană.

În susținerea teoriei lor, autorii documentarului ridică semne de întrebare interesante: Cum de în teritorii ocupate total și absolut de romani, sute de ani, cum sunt Egipt sau Palestina, nu s-a produs o astfel ”latinizare”. Asta în condițiile în care Dacia a fost ocupată de romani doar în proporție de 14 la sută? Argumentul acesta fusese însă vehiculat și în trecut, dar contestat puternic de cei mai mulți istorici.



Sursa: EVZ.ro

Mai tare decat "orice sfarsit al lumii" : Traim un moment MAGIC maine, 3 decembrie! De 2.737 de ani asteapta omenirea asta:


Luni, 3 decembrie, vom fi martorii unui fenomen care se repeta o data la 2.737 de ani


 Mai tare decat "orice sfarsit al lumii" :) Traim un moment MAGIC maine, 3 decembrie! De 2.737 de ani asteapta omenirea asta:
Planetele Mercur, Venus si Saturn se vor alinia maine cu varfurile celor 3 piramide de la Giza. Fenomenul nu poate fi explicat si doar intareste parerea ca cele 7 minuni ale lumii chiar sunt... minuni ale lumii, la care oamenii n-au avut nicio contributie.
Piramidele din Giza sunt printre cele mai cunoscute piramide din antichitate, ele fiind considerate una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Piramidele sunt situate la vest de Valea Nilului si la 8 km de orasul Giza si 18 km de Cairo.
Marea Piramida din Giza a fost timp de 43 de secole cea mai inalta constructie din lume. Turnul Eiffel a fost prima contructie care a intrecut-o, in 1889. Piramida a fost construita in jurul anului 2560 inaintea erei noastre de catre faraonul Khufu.
Herodot a scris ca 100.000 de oameni au muncit pentru a construi aceasta piramida. Le-a luat aproape 20 de ani. Au folosit 2521000 blocuri de piatra de peste 2 tone fiecare. Aici apare si primul mare semn de intrebare. Cei care au construit piramida au fixat cate un bloc de piatra la fiecare doua minute si jumatate. Cu tehnologia pe care oamenirea o are astazi ar fi imposibil. Oare cum au reusit?




Un alt amanunt spectaculos a uimit intreaga lume in 1929. Un general de brigada pe nume Groves a descoperit intr-o fotografie ca Marea Piramida nu are patru laturi, ci opt. Acest efect de impartire nu este vizibil cu ochiul liber. Fotografiile din satelit au certificat aceasta descoperire dupa foarte multi ani.



Sursa: sport.ro

sâmbătă, decembrie 01, 2012

Despre Moşul Gheorghe şi pustnicia albă

Locul gol de pe prispă

Îmi plac bătrânii simpli şi tăcuţi. Îmi place să le stau în preajmă, să le simt hainele mirosind a iarnă, a mere coapte şi a gutui ţinute pe dulap. Îmi place să-i ascult şi să le admir mâinile sătule de atâta muncă - mâini blajine; mâini de sfinţi. Nu mă mai satur să-i pri­vesc, gândind că, fără ei, lumea ar fi de două ori mai mică şi mai săracă. Nu mă mai satur să le dau bineţe, să le intru în casă, să mă aşez pe laviţă şi să aş­tept. Lângă ei, orice aşteptare e cu folos. Chiar şi tăcerea lor spune ceva - o tăcere din care poate ieşi, la un moment dat, o vorbă în stare să despice lumea; să o clatine din temelii.
Nu sunt nici mulţi, nici puţini. Sunt doar aleşi, ca înţelepţii de pe vârful Athonului, care nu se cu­nosc între ei şi nu schimbă nicio­dată mistica cifrei de 7, aşteptând doar ca, atunci când moare unul, imediat să îi ia locul altcineva. Degeaba căutăm un cuvânt care să li se potrivească. Bătrânii nu sunt nicicum. Stau în cămăruţa lor mereu curată, privesc pe fereastră şi cu­getă. Stau şi aşteaptă să mergem după ei, să-i căutăm şi, la nevoie, să le cerem sfatul, aşa cum a făcut părin­tele Cleopa cu avva Paisie Olaru, înainte de a accepta greaua povară a stăreţiei, iar bătrânul a răspuns înţe­lept, cu o simplitate de început de lume: "Dragul tatei, să fii ca şi cum n-ai da şi ca şi cum n-ai lua! Nu te bucura când te-or pune şi nu te supăra când te-or scoate ! Fă ascultare şi lasă-te întru toate în voia lui Dumne­zeu, că o să fie bine!''.
Bătrânii nu se mai grăbesc nicăieri. Bătrânii sunt nişte oameni schimbaţi. Îşi schimbă felul şi adânci­mea gândului, aşa cum îşi schimbă mersul, hrana şi privirea, devenind tot mai eterici, mai spirituali. La un moment dat, ca luaţi de o pală de vânt, dispar. Tră­iesc lângă noi, dar nu-i mai vedem. Ne vorbesc, dar nu mai avem răbdare să aflăm ce vor să spună. Le sim­ţim cu adevărat prezenţa abia când pleacă dintre noi, când le descoperim cu mirare locul gol lăsat pe prispă. Abia atunci ne amintim întrebările pe care n-am mai apucat să le punem. Abia atunci observăm aura strălucitoare ce le înconjoară tâmplele şi ne în­chi­năm pios la amintirea lor, înţelegând, în sfârşit, că sfinţenia e poruncă tuturor, şi pentru a o obţine, nu-ţi trebuie nici haine de călugăr şi nici hrană pustni­cească.

Despre Moşul Gheorghe şi pustnicia albăPărintele Stăniloae

Îţi trebuie dragoste şi zâmbet pentru toate, aşa cum îşi amintea părintele Petroniu că era mama lui - "chip de sfântă în pervaz, slabă sărăcuţa şi cu lacrimi în obraz”; bătrâna care, de câte ori întâlnea pe uliţă o văduvă sau o femeie ceva mai în vârstă decât ea, nu se lăsa până nu-i săruta mâna cu evlavie, în semn de cinstire, măcar pentru anii şi suferinţele pe care le avea în plus faţă de ea.
Părintele Stăniloae le spunea acestor oameni sim­pli şi curaţi: "harismatici”, spre deosebire de părintele Nicolae Steinhardt, care îi numea "călugări ai pustni­ciei albe”. În capul listei, ca o confirmare că şi oamenii obişnuiţi pot fi sfinţi, părin­tele Stăniloae îl punea pe Moş Gheorghe Lazăr - ciobanul duhovnic, mireanul cu tărie de stareţ, oglinda curăţiei şi a bunului simţ ţărănesc, la care venea până şi marele monah Ioani­chie Moroi, stareţul de la Si­hăstria. Venea să ceară sfat şi să se lase certat, asemenea lui Pai­sie Olaru, care, locuind cu Moşul opt ani în pustinicia Râpei lui Co­roi, de lângă mânăstirea Sihăstria, spu­nea: "Oricât m-am străduit, nu l-am putut în nimic ajunge din urmă. Acest bătrân cu plete rete­zate şi albe m-a întrecut în toate - fie muncă, fie rugăciune”.

Călugării ciobani

Când citeşti cele scrise despre Moşul Gheorghe te cutremuri, gân­dindu-te că un om fără carte, un slu­jitor al oilor şi vitelor necuvân­tătoare, a ajuns să uimească prin vorbele lui până şi pe cei mai mari învăţaţi ai vremii. Te cutremuri, des­coperind un om care surâde ca un copil în singura fotografie ce-i mai păstrează înfăţişarea, alături de doi călugări tineri. Moşul strălu­ceşte, indiferent lângă cine ar sta. Un om simplu şi direct, ca un oftat scos din adâncul sufletului. Un mis­tic vizio­nar, care a pornit să-şi caute originile credinţei în Ţara Sfântă, unde a decis cu legământ ca toată viaţa să meargă desculţ şi fără nimic pe cap.

Despre Moşul Gheorghe şi pustnicia albăIeromonahul Paisie Olaru
Trebuie să fi fost un spectacol să-l vezi pe Moşul Gheorghe cum apărea în toiul iernii pe uliţele din Piatra Neamţ, cu cojoacă pe umeri, desculţ şi cu aburi plutind deasupra creştetului său răvăşit şi cărunt, încă din fragedă tinereţe. Dormea într-o chilioară încropită în turla bisericii domneşti a lui Ştefan cel Mare din Piatra Neamţ. N-avea pat, n-avea pernă sau aşternut şi fu­gea cât putea de oameni, dar ei îl strâmtorau şi-l sufocau cu proble­mele lor lumeşti, până ce bătrânul o lua la fugă spunând: "Mă iertaţi. Acu' mă grăbesc la drăguţele de catisme. Mă aşteaptă la poartă şi nu mai pot zăbovi”. Ştia Psaltirea pe de rost. Ştia Ceasurile şi Sfânta Liturghie. Ştia molitve şi paraclise, rugăciuni de mulţumire şi dezle­ga­re, în orice situaţie. Nu avea nevoie de nici o carte. Purta cu el, în minte şi în cămara inimii, toată teologia şi tot scrisul acestei lumi. Avea în primul rând rugăciunea cea curată şi făcătoare de sine. Rugăciunea sfinţilor şi a mona­hilor înveşmântaţi în alb.
*
Nici n-ai fi zis că venea direct din lume; că a fost cândva căsătorit şi tată a cinci copii. Asemenea Apos­to­lului Pavel pe drumul de la Emaus, Moşul Gheor­ghe s-a oprit din mers, năucit de un glas care l-a cutremurat din rărunchi, l-a preschimbat şi l-a făcut să nu mai fie nici o clipă ceea ce a fost înainte. S-a trezit în schimb cu o putere grozavă şi cu un gând fără oprire. S-a trezit mer­gând spre Ţara Sfântă şi, aseme­nea lui Badea Cârţan, a început să-şi caute întemeierea, să calce pe urma paşilor lui Hristos şi să se odihnească chiar la copacul sub care s-a odihnit Mântui­torul. La un moment dat, a ajuns la peştera Sfântului Xenofon, care tocmai hrănea un leu fio­ros, şi Sfântul, slobozind fiara, s-a întors puţin supărat, spunân­du-i drept pe nume: "Da' greu ai ajuns Gheorghe”, după care îi va vorbi despre sfinţenia vieţii lui de pelerin, dar şi despre fap­tul că nu va fi niciodată călugăr, locul lui fiind printre oameni. I-a mai spus şi alte taine, îndem­nându-l să se lase 40 de zile ispitit de diavol în pustie, după care Moşul Gheorghe s-a întors în ţară cu totul schim­bat.

Despre Moşul Gheorghe şi pustnicia albăPărintele Ioanichie Moroi, duhovnicul părintelui Cleopa şi stareţul mănăstirii Sihăstria, venit din lume şi călugărit cu toată familia
Şi-a le­pă­dat păcatele aseme­nea bocan­cilor din picioare şi a început a se preumbla cu tălpile goale prin târguri şi mânăstiri, printre călugări şi oameni, prin­tre sfinţi şi păcătoşi, grav bol­navi şi fără nici o boală, neînce­tând o clipă măcar să se roage şi să facă mi­nuni - cea mai duioasă din toate fiind atunci când, în una din zile, mergând cu trenul de la Paşcani la Roman şi neavând bilet, con­trolorul l-a dat jos în ciuda tutu­ror rugăminţilor celor din jur. Moşul nu a zis nimic, decât i-a binecuvântat pe toţi şi a pornit singur şi desculţ printre linii. Degeaba a mai încercat trenul să plece mai departe. Până nu a alergat controlorul după Moş Gheorghe, rugându-l cu cerul şi pământul să suie din nou în va­gon, trenul nu a mai vrut cu nici un chip să se urnească din loc.


Despre Moşul Gheorghe şi pustnicia albăBiserica "Sfântul Ioan" din Patra Neamţ, în cupola căreia îşi făcuse adăpost Moşul Gheorghe / Foto Agerpres

Mare a fost Moşul. Pe unde trecea el, copiii lăsau joaca, vi­tele de pe câmp se opreau o cli­pă din păscut, iar câinii nu îl lă­trau nicio­dată. Adeseori era însoţit de oameni ce mergeau în urma lui ascultând Psalmii, pe care el îi rostea perma­nent, fără oprire, până şi în somn. Ardelean blând şi cuminte, pur­tând în inimă ceva din frumuseţea curată a Şuga­gului natal şi a Văii Sebeşului, Moşul Gheorghe Lazăr nu numai că a ştiut când o să moară (o zi de sărbă­toare şi de mare cumpănă pentru oameni - ziua de 15 august sau prima Sântămărie a Primului Război Mon­dial din 1916), dar a ştiut tot viitorul ţării - şi căde­rea imperiilor, şi marile încercări ale poporului ro­mân, dimpreună cu martiriul bisericii ortodoxe şi hăituirea monahilor binecredincioşi. Chiar şi după moar­te a mai făcut o minune, când stareţul de la mâ­năs­tirea Râşca a vrut să-i aducă osemintele de la Pia­tra Neamţ, dar caii au refuzat să înainteze şi, după mai multe încercări, au luat-o la goană fără veste, până s-au oprit cu moaştele Moşului drept în poarta mânăs­tirii Vă­ratec - semn că acolo era locul menit, locul de odihnă. Acolo trebuia să rămână Moşu, cu amintirile lui, cu o Psaltire îngălbenită la căpătâi şi, alături, o boată de cioban, mai frumoasă şi mai strălucitoare decât orice cârjă arhierească, de mitropolit sau de patriarh.

Sihaştrii nevăzuţi

Oricât s-ar răci credinţa oamenilor şi s-ar înmulţi păcatele, tot mai sunt sihaştri şi pelerini printre noi. Unii sunt ascunşi printre mireni, uimindu-l în timpul vieţii până şi pe duhovnicul Bucureştiului, părintele Sofian Boghiu, cu trăirea lor intensă, cu rugăciunea şi pravila lor curată.

Despre Moşul Gheorghe şi pustnicia albăDobri Dobrev, bulgarul care a cerşit toată viaţa ca să ridice o catedrală
Alţii stau neştiuţi prin munţii Tar­cău­lui, pe culmile Coziei sau în misticul şi necuprin­sul munte dacic al Rarăului, pe stâncile izolate de la Piatra Zimbrului sau Pietrele Doamnei, în grote şi peşteri, în văgăuni şi crăpături ale pământului. Li se mai spune "sihaştri nevăzuţi” - oameni pe lângă care poţi să treci liniştit şi nu-i vezi, căci altfel s-ar ruşina, mulţi nepur­tând haine, ci numai lână de oaie ce se agaţă pe crengi şi mărăcini - lână netoarsă şi nici împletită, făcută doar noduri, cât să acopere o parte a trupului.

Dacă îţi apar în cale şi-i vezi aievea, înseamnă că au motiv; au ceva important să-ţi transmită, aşa cum s-a întâmplat părintelui Cleopa să-i apară de nicăieri pust­nicul Ioan "Nevăzutul”. I-a apărut, cum scrie pă­rin­tele Ioanichie Bălan, pe când trecea prin Poiana Tra­pezei din munţii Sihlei să-l anunţe că fratele lui de sânge, Vasile, se va muta în curând la Domnul. Greu era să-i uiţi înfăţişarea. Pustnicul era înalt, cu un chip senin şi luminos, ce răspândea multă sfinţenie şi pace. Avea ochii albaştri şi vioi, barba albă şi nu prea mare, capul descoperit şi părul lăsat pe spate. Îmbrăcă­min­tea lui era compusă dintr-o singură haină, un fel de dulamă împletită de mâinile sale din lâna căzută de la oi prin pădure. Mijlocul era încins cu o sfoară groasă, iar în picioare nu avea încălţăminte. Nu avea nici toiag, nici traistă, ci purta în mâini doar un şirag de metanii făcut din boa­be roşii de măceşe. Tot aşa i-a apărut părintelui Teodul, pentru a-l învăţa despre cele şapte trepte ale postului şi cele şapte feluri de posti­tori: carnivorii (chiar dacă se înfrâ­nează uneori, nu vor spori niciodată în rugăciune), vegetarienii (de la ei încep treptele cele aspre ale postului), păscătorii, fructiferii, cerealierii, mân­cătorii de hrană uscată (doar câţi­va pesmeţi înmuiaţi în apă cu sare şi puţin oţet, asemenea sihaştrilor de pe Valea Nilului) şi, ultima treaptă, cea a asceţilor desăvârşiţi, care nu se hră­nesc decât cu Sfânta Împărtăşanie şi mana lui Dumnezeu.

"Nevăzuţii” nu sunt mulţi, dar apar când trebuie, aşa cum se în­tâmplă uneori prin pădu­rile Atho­sului, unde, în caz că un pelerin rătăceşte drumul spre mânăstire, "pustnicul ne­vă­zut” iese din ascun­zătoarea lui şi, de la distanţă, fără să scoată măcar un singur cuvânt, îndreaptă braţul sau cârja spre direcţia bună de urmat. La noi, în România, se zice că ar mai fi câţiva, deşi părintele Ioanichie a murit convins că stirpea "Ne­văzuţilor” s-a stins odată cu Pustnicul Ioan din munţii Si­hlei. Nu avea cum să ştie de uce­nicul lui Sandu Tudor, avva Zosima de la mânăstirea Rarău, care s-a stins de curând, prin 2007. Dacă ar fi avut cu­noştinţă de el şi ar fi căutat să-l vadă, părintele Ioani­chie s-ar fi cutremurat, cu sigu­ranţă. După zecile de ani ale pust­niciei, avva Zosima ară­ta ca o vâlvă­taie. Era o sălbăticiune cu părul din cap crescut roată îm­prejur până la pământ, încât (o spun cei puţini care l-au cunoscut) nici faţa şi nici ochii nu i se mai vedeau. Gârbo­vit cu totul şi abia păşind cu picioarele goale pe ascuţişul pietre­lor, se odih­nea uneori într-o mică grotă; alteori, prin pădure sau sub o stâncă anume. Nu făcea focul iarna niciodată şi nu se gândea la mân­care decât în cele câteva zile din vară când punea la uscat bureţi, urzici, măcriş, podbal şi frăguţe, pen­tru a avea iarna muietură cu ceva apă alături.

Despre Moşul Gheorghe şi pustnicia albă
Slab, numai pielea şi oasele, s-a arătat fratelui Ioan şi maicii Taisia, pentru a le pro­roci cu un an înainte mu­tarea lui la cele veşnice. Va muri aşa cum a spus şi va fi găsit de cei doi, mirosind fru­mos a tămâie şi mir, cu Psal­tirea în mână şi zâmbetul pe buze. Îl vor în­gropa, după voia pustnicului, într-un loc neştiut de nimeni, cu regretul că nu i-au putut trece pe cruce nici numele, nici vârsta, aflată din cele câteva acte ferfeniţite pe care le mai avea asupra lui - 129 de ani fără câteva zile!


Încet, tăcut şi pe nesimţite, ne mor bătrânii. Se duc în raiul lor încărcat de flori, de linişte şi multă duioşie. Pleacă sub privirile noastre grăbite şi indiferente. De la un timp încoace, nu ne mai pasă că trăiesc sau nu printre noi şi nici nu vrem să auzim măcar povestea ultimilor eremiţi ai Bucovinei (Zinon, Nazarie sau Zosima), ascunşi în munte încă din 1959, din vremea prigoanei comu­niste. Nu ne mai impre­sionează bulgarul Dobrev, care a cerşit toată viaţa ca să ridice singur o catedrală la Sofia, cum nu ne mai uimeşte Moşul Gheorghe, cu întreaga lui călătorie ini­ţiatică la Ierusalim, iar de Ioan Lumânărică, cerşetorul îngropat în pridvorul bisericii ieşene Tălpari, ca un mare ctitor domnesc, nici n-am auzit. Habar n-avem de Ioanichie Moroi - venit din lume şi călugărit cu toată familia la Sihăstria. Parcă ne-am săturat să mai auzim de ciobani teologi, precum Cleopa şi Paisie Olaru. De învăţaţi şi scriitori ce s-au nevoit tot restul vieţii în chilia gândului şi a contemplaţiei dumne­zeieşti: Sandu Tudor, Nicolae Steinhardt, Zoe Dumi­trescu Buşulenga. Ni se pare ciudat ca un biet preot să devină savant ca Dumitru Stăniloae, pictor, ca Arsenie Boca, sau muzi­cian, precum Cucuzel, şi greu accep­tăm ca marele Iorga să aducă omagiu public unui analfabet ca Ioan de la Tutova, care, desculţ şi plin de zdrenţe, umbla din sat în sat, din casă-n casă, pentru ca apoi să lase tot ce a strâns la poarta săracilor cu mulţi copii.
Unul câte unul, bătrânii noştri dispar. Se retrag în tăcere şi cu teamă să nu facă nimănui supărare. Chiar şi când trăiesc sub ochii noştri, nu-i mai vedem. Le simţim cu adevărat prezenţa abia când pleacă dintre noi, când le descoperim cu mirare locul gol lăsat pe prispă. Nici nu bănuim măcar că, aşa singuri şi nepu­tincioşi cum par, bătrânii sunt reazemul acestei lumi. Ei sunt sarea pământului. Ei dau vieţii gust, înţelep­ciune şi simplitate. Fără ei, am fi obligaţi să rein­ven­tăm la nesfârşit lumea. Să retrăim mereu aceleaşi gre­şeli şi păcate. Fără ei, am fi de două ori mai săraci, mai trişti şi lipsiţi de speranţă.      

Sursa FormulaAS

Romania, esti iubire!

Se ia o foaie de hartie, se deseneaza o bucata de inima si se aseaza langa altar, se pune genunchiul jos, se deschide gura si se spune asa: “La multi ani, tara mea draga!”


Se ia taranul care strabate cu calcaiele crapate pamantul faramitat, dar gras, asteptand samanta si apa, si se imbratiseaza: “La multi ani, romanule care iti iubesti cartofii ca pe Dumnezeu!”
Se ia invatatoarea, care inainte sa puna in mana puiului de om creionul ii saruta ochii cu dragoste, si se strange la piept: “La multi ani, femeie care m-ai invatat sa scriu numele tarii mele cu sfintenie, ca si cand l-as fi scris pe al lui Dumnezeu!”
Se ia chirurgul, caruia nu-i tremura mana, caci si-a anesteziat sufletul cu speranta, si i se spune incet, privindu-l in ochi, ca pe Dumnezeu: “Multumesc, om care mi-ai prelungit viata, desi credeam ca nu merita traita”.
Se ia tamplarul, gunoierul, stomatologul si (pana si) avocatul, se cumpara un kilogram de mere si se face placinta pentru toti.
Sa iau imbecilii de noi, care ne marturisim limitele si ne mandrim cu ele, caci stim ca maine vom fi destepti, se pun picioarele in spinare si se merge la Alba Iulia. Macar in gand.
Se ia haina si se merge la teatru. Se ia copilul si se merge la plimbare. Se ia prajitura si suc. Se plescaie.
Se ia cartea si se citeste Nichita Stanescu. Se ia frunza si se canta. Se ia dusmanul si se saluta.
Se iau politicienii si nu se injura. Crestem impreuna, invatam democratia, iar peste 200 de ani, se sarbatoreste fara patima. Intre timp, avem in fiecare an 1 Decembrie. Adaugam timp, experienta, greseli si invatam din ele.
Se pune steagul in balcon. Se saluta vecinii. Se suna parintii, pe pamant sau in gand.
Se iubeste tara fara ascunzisuri, pana cand vom constata ca ne ajuta la nervi. Cand nu vom mai constientiza simtirea pentru ea, ne vom fi obisnuit sa n-o mai hulim. In fond, e populata.
Se ia pachetul cu salam ieftin, se pune intre doua pite si nu se mai injura. Poate maine vom fi mai harnici, mai inspirati, mai puternici, iar la anul vom lua pachetul cu cascaval.
Se ia haina si se pleaca la serviciu. Se ia gandul si se pune la treaba. Se ia demnitatea si nu se mai plange de mila. Poate maine vom fi mai convinsi ca viitorul ni-l facem singuri.
Se ia clipa si se trimite spre romanii care traiesc departe. Se ia timpul si se coboara pana la 1918. Se citeste Proclamatia. Se gaseste iubire.
Sursa: blackjack's Blog

vineri, noiembrie 30, 2012

Sfantul Andrei - Apostolul romanilor

Sfantul Andrei - Apostolul romanilor
Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.
Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume - Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.
Sfantul Andrei - ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul
Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : "Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20).
Cand mai este Andrei mentionat in Scriptura?
Scriptura il descopera pe Andrei la inmultirea painilor si a pestilor (Ioan 6, 8-9) si dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, ii spune lui Hristos ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-L vada (Ioan 12, 20 - 22).
Chemarea la Apostolie a Sfantului Andrei
Unde a vestit Sfantul Andrei invatatura lui Hristos?
Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia". Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti. De exemplu, calugarul Epifanie (sec. VIII), in "Viata Sfantului Apostol Andrei", afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentioneaza ca Andrei "a predicat in Pont, Tracia si Scitia". Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei, intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.
Moastele din Patras
Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii 64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Domitian (81-96).

In anul 357, moastele Sfantului Andrei au fost asezate in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfintirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moastele Sfantului Andrei in Italia, in catedrala din Amalfi, in timpul Cruciadei a IV-a. In anul 1462, in vremea papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, in biserica cu hramul Sfantul Andrei.
Crucea Sfantului Andrei - Patras
Pestera Sfantului Andrei
Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.
Sfantul Andrei - Ocrotitorul Romaniei
Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei". Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei !

Sursa: crestinortodox.ro

Povestea fabuloasa a unui fost scafandru in tancuri petroliere! Vindeca prin muzica suflete ranite, dupa ce i-a murit fiica!

Gheorghe Iovu - "Trecerea timpului" - "Trecerea timpului"

Gheorghe Iovu - Lacrimi pentru Diana


Muzica lui Gheorghe Iovu a devenit terapie fizica si sufleteasca pentru sute de oameni. Originar din Timisoara, barbatul face senzatie pe internet prin compozitiile lui, despre care spune ca sunt vindecatoare.

Unde te poarta cararile vietii! Dupa ce si-a riscat viata, timp de 30 de ani, pe un tanc petrolier, unde a lucrat ca scafandru, Gheorghe Iovu a avut o revelatie! Fara niciun pic de legatura cu ceea ce facuse anterior, s-a apucat brusc de muzica! Si nu orice muzica, ci una “tamaduitoare”.
“Am descoperit spontan aceasta pasiune, imediat dupa ’90, atunci cand mi-am cumparat un sintetizator si m-am apucat de treaba intr-una dintre camerele casei, plina cu icoane. Dar nu este vorba doar de asta. E vorba de inspiratie divina, caci fara credinta nu as putea sa creez asa ceva. E ceva care vine de-acolo, de Sus”, a declarat Gheorghe Iovu pentru CANCAN.ro
Barbatul sustine ca muzica lui naste minuni, si vindeca chiar si afectiuni pentru care nu exista solutii medicale. “Prin muzica mea am reusit sa ridic in picioare si s-o fac sa mearga pe o femeie caruia ii cazuse ceva in cap si paralizase”, a mai spus compozitorul. De altfel, Iovu este singurul roman care a obtinut o diploma de meloterapeut.
Lumea a inteles ca munca artistului este foarte speciala, astfel se explica ca salile din toata tara unde acesta obisnuieste sa tina spectacolele sunt pline pana la refuz.

Iar pentru cei care nu apuca sa ajunga sa-l asculte, acesta a publicat pe internet multe piese, astfel incat acestia sa se poata trata si de afectiuni mai “populare” stand pur si simplu in fotoliu.
De exemplu, pentru cei care sufera de insomnie, Iovu recomanda un volum de melodii “Best of meditation”, pentru depresii “Simfonia sufletului”, pentru deceptii in dragoste “Flori de duduiana”, iar pentru dureri de cap “Trecerea timpului”. De altfel, acest volum a fost produs in memoria fiicei lui, Diana, disparitie care l-a marcat profund.

Prima caseta audio semnata de Gheorghe Iovu a a aparut in 1995, si s-a intitulat “Muzica terapeutica”. Succesul l-a determinat sa scoata apoi albume pe banda rulanta. Insa cel mai special dintre ei pare a fi “Trepte de lumina”, produs in 2001. Atunci cand una dintre compozitiile sale a fost introdusa alaturi de lucrarile altor compozitori romani din Romania si strainatate, in CD-ul “Noua Romanie”, editat in Statele Unite. In acelasi an, socat de evenimentele de la 11 septembrie de la New York si Washington, a editat un alt album, denumit “No more tears”, dedicate presedintelui namerican Georghe Bush. Iar americanii par ca-l apreciaza la fel de mult.

“Am cantat prin mai multe centre medicale din New York, iar lumea se ridica in picioare si ma intreaba unde am stat ascuns pana acum, ca sunt un om special pe Pamant”, ne-a mai marturisit Iovu.
Despre talentul lui s-a auzit pana in Japonia! “A venit o doamna nipona care suferea de depresie si s-a tratat cu piesa <Fericire>", sustine compozitorul.
Sursa: CANCAN.ro

joi, noiembrie 29, 2012

DESCOPERIREA misterioasă a Serviciului SECRET American în Munţii BUCEGI


Legende transmise de-a lungul timpului, din generaţie în generaţie. Multe mistere, care i-au uluit şi pe specialişti. Toate legate de Munţii Bucegi, iar unele atât de adevărate încât ridică mari semne de întrebare.

O legendă susţine că Munţii Carpaţi sunt străbătuţi de tuneluri subterane atât de lungi încât ating şi sute de kilometri. Nimeni nu poate spune dacă au fost făcute de mâna omului sau de forţa naturii. Iar asemenea tuneluri ar exista şi în Bucegi.
Se vorbeşte şi despre faptul că pe Vârful Omu ar fi fost un sanctuar dacic, aşa cum au mai fost şi pe alte creştete ale munţilor, în Retezat şi Ceahlău. Acesta este supranumit “triunghiul de aur” al Daciei datorită energiilor impresionat de mari care se presupune că se regăsesc în cele trei puncte.


Unic în lume
De-a lungul vremii s-a descoperit că pe crestele Bucegilor se înregistrează un nivel foarte mare de radiaţii. Nu se ştie cu exactitate de unde provin aceste radiaţii sau ce le provoacă iar cercetările sporadice de până acum nu au reuşit să demonstreze nimic.
Singura explicaţie pe care au dat-o unii dintre specialiştii care s-au încumetat să explice într-un fel legendele şi misterele legate de Bucegi este aceea că nivelul radiaţiilor foarte mari de pe crestele Bucegilor s-ar datora faptului că aici a fost un mare sanctuar dacic, piatra de temelie a poporului român.
Primele cercetări cu privire la Munţii Bucegi s-au efectuat abia în anul 1927, în partea estică a masivului, pe Valea Ialomiţei, într-o zonă cunoscută sub numele de “şapte izvoare”. Aici s-a făcut o analiză a apei şi spre stupoarea cercetătorilor s-a constatat că apa din acest izvor are zero bacterii. Acest fapt este unic în lume. Alte cercetări au fost realizate în anii 80.
Specialiştii au constatat că izvorul se “alimentează” dintr-un lac subteran imens. Se spune că, din această zonă, a “celor şapte izvoare”, venea în fiecare zi măreţul Zamolxe pentru a bea apă...
Totul a început pe vremea primului domnitor din dinastia Basarabilor, când platoul Bucegilor a fost interzis pentru oamenii de rând. Acolo se antrena cavaleria domnitorului-oşteni „roşii”, denumire dată de îmbrăcămintea pe care o purtau.
Aceştia formau unităţile de elită ale armatei domnitorului din Ţara Românească, folosite doar în caz de mare primejdie. Platoul Bucegilor a fost ales deoarece în vremurile de primejdie, tezaurul Ţării era ascuns în tunelurile subterane din zonă şi păzit de oştenii „roşii”.
Privite de sus
Se mai afirmă, de asemenea, că Bucegii ar ascunde ceva care poate fi asimilat cu legendara “Gură de Rai”. E vorba despre o pantă cu o suprafaţă de aproximativ un kilometru pătrat, unde se manifestă o anomalie magnetică atipică, după cum o definesc specialiştii, zonă care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman.
În tradiţia populară românească, ”Gura de Rai” este un mediu intre cer şi pământ cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca poziţionare geografică, ”Gura de Rai” este situată pe un picior de munte şi se deschide într-o pajişte înaltă sau un gol de munte.
Legendele locale vorbesc şi despre existenţa unor tezaure deosebit de valoroase, comori îngropate, acumulate de-a lungul a zeci de generaţii de conducători şi păstrat în zonă. Este vorba despre un tezaur sfânt pe care fiecare domnitor era obligat să-l sporească pe timpul domniei sale (dar nu avea voie să folosească nimic din acest tezaur).
După cum menţionează pasionaţii care au studiat îndeaproape ”fenomenul”, dacă este să fie privite de sus, aceste tunele nu ar străbate haotic munţii ci sub forma unor linii care reprezintă imaginea unui lup imens, având gura deschisă, ca atunci când se aruncă asupra prăzii! Oricum ar fi, misterul în ceea ce priveşte Munţii Bucegi rămâne nedezlegat. Se spune că totul a fost construit de Zamolxis atunci când Marele Zeu a decis să apere acest pământ sfânt şi pe cei care îl locuiesc...
Baraj energetic
În cartea "Viitor cu cap de mort" de Radu Cinamar se dezvăluie faptul că în Munţii Bucegi ar fi fost descoperite de către sateliţii Pentagonului (Departamentul american al apărării) mai multe tuneluri şi încăperi "secrete" care nu aveau nici o comunicare cu exteriorul.
Se menţionează faptul că în anul 2003 s-a forat muntele pentru a se ajunge la acele încăperi, şi s-ar fi descoperit că aceastea ascund "aparate" extrem de sofisticate care permit vizualizarea întregului trecut al omenirii! De asemenea, tunelurile subterane ar fi de fapt imense, şi ar fi legate de alte locaţii considerate "sacre" de pe pământ.
De asemenea, Pentagonul nu ar fi străin de faptul că sub Bucegi s-ar afla o poartă imensă din piatră (legendele locale amintesc şi despre o poartă spre altă lume), înaintea acestei porţi un baraj energetic, iar orice obiect aruncat spre el se transformă în praf fin. Scepticii consideră că totul este exagerat, dar susţinătorii teoriei afirmă că istoria lumii începe în România...




RUȘII au STUDIAT din SATELIT oraşul SECRET de sub CETATEA dacică SARMIZEGETUSA | VIDEO

Este vorba despre informaţii care circulă de multă vreme pe Internet, mai ales pe blogurile pasionaţilor de arheologie şi nu numai, informaţii care au fost aduse la lumină de curând de scanările făcute de BBC şi Discovery. Mai precis, Cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia ar sta pe un oraş secret, de mărimea Bucureştiului, încă nescos la lumină.
Surse neoficiale arată că primele scanări în zona cetăţilor dacice au fost făcute pe la începutul anilor ’90 de ruşi, care au folosit un satelit pentru a ”scana” subsolul din zona Grădiştei. Oficial nu există nicio informaţie despre acele cercetări, însă s-a vorbit despre faptul că ruşii ar fi descoperit situri antice şi preistorice necunoscute încă în zonă.
Ansamblu militaro-civil
Se spune că munţii fuseseră tăiaţi şi terasaţi, apoi amenajaţi în incredibilul ansamblu. Iar la o adâncime de peste 8 metri s-ar afla o aşezare subterană.
Conform pasionaţilor, unele cercetări secrete, derulate de un grup de oameni de ştiinţă români până în 1999, au evidenţiat faptul că sub Sarmizegetusa şi sub celelalte cetăţi dacice pe care le cunoaştem acum există acel ansamblu arhitectonic militaro-civil, bogat în aur şi cu multe elemente anterioare civilizaţiei dacilor.
În 2001, generalul de divizie în retragere Vasile Dragomir a declarat pentru presa centrală că în zona Vârtoape, pe o suprafaţă de 4 km pătraţi, au fost descoperite 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum şi incinte paralelipipedice, modificate de mâna omului, care comunicau între ele, dar şi cu platoul de deasupra prin drumuri antice.
În centrul complexului
De la aceste incinte pleacă mai multe tuneluri spre munţii din apropiere, unele prăbuşite parţial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane.
„Vreau să subliniez că în urma măsurătorilor noastre a rezultat că în zona Vârtoape şi în imediata apropiere se află vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, construcţii cu o vechime mai mare decât cele de la Sarmizegetusa”, declara la vremea respectivă generalul Vasile Dragomir, declaraţie preluată pe toate blogurile care au abordat această temă.
Centrul complexului ar fi chiar oraşul subteran şi suprateran de la Vârtoape, de dimensiuni mult mai mari decât cel de la Sarmizegetusa Regia. De aceste tuneluri secrete localnicii nu ar fi străini, şi de aici legendele.
Zvonurile s-au amplificat în momentul în care în zonă şi- au făcut apariţia echipele de la BBC şi Discovery, care au scanat împrejurimile, folosindu-se de sateliţi şi de tehnologia numită LIDAR.
Majoritatea specialiştilor care studiază de multă vreme spun că aceasta este doar o legendă, neconfirmată de cercetările arheologice. Însă recunosc un adevăr, şi anume faptul că ruşii au efectuat la începutul anilor ’90, scanări ale perimetrelor.


Sursa: EVZ.ro