Intrăm într-o nouă eră. Demnitate totală în Polonia, țară
care a anunțat că nu va face niciun fel de concesii în disputa cu
Uniunea Europeană privind reformele judiciare. Decizia a fost
comunicată și asumată chiar de Jaroslaw Kaczynski, şeful Partidului
Legii şi Justiţiei (PiS), de guvernământ.
„Programul de schimbări profunde în ţara noastră nu va încetini, dimpotrivă – nu se poate vorbi despre ajungerea la un acord cu puteri care de ani de zile au tratat Polonia ca pe o proprietate a lor„, a declarat Kaczynski cotidianului Gazeta Polska Codziennie, citată de Reuters.
Luna trecută, Polonia a devenit primul stat membru al UE împotriva
căruia UE a lansat procedura cuprinsă în Articolul 7 din cauza unor legi
menite să reformeze Justiţia, cu care UE nu este de acord, pe motiv că
subminează standardele statului de drept.
Noul ministru de Externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz, a declarat
săptămâna trecută că doar Curtea de Justiţie a UE ar trebui să fie
implicată în procedurile împotriva Poloniei ca „singura instituţie care
are dreptul” să decidă dacă legea şi standardele UE sunt respectate în
Polonia.
Kaczynski a spus că observaţiile lui Czaputowicz nu erau precise: „Nu
există, desigur, nicio modalitate în care Polonia ar putea să permită
Curţii de Justiţie să decidă cu privire la reformele din Justiţie.
Aceasta este competenţa noastră internă garantată de legislaţia UE„, a spus el.
Kaczynski a devenit lider de facto al ţării după ce PiS a câştigat alegeri la sfârşitul anului 2015.
Primul ministru al Poloniei, Mateusz Morawiecki, a declarat
la începutul acestei luni că disputa ţării sale cu Comisia Europeană
este doar o „neînţelegere” şi că este nevoie de un dialog.
Invocarea Articolului 7 este un scandal politic major pentru Polonia,
dar este puţin probabil ca UE să ajungă să impună sancţiunea de
suspendare a drepturilor de vot ale Poloniei. Aliatul acesteia, Ungaria,
a promis că va bloca orice astfel de măsură.
Sursa: sokant.ro
Prietenii sunt rudele tale de suflet ce nu uită să te întrebe din când în când pe care drum te afli.
duminică, ianuarie 28, 2018
vineri, ianuarie 26, 2018
Jocuri murdare! Guvernul olandez finanteaza #rezist si Rise Project pentru a destabiliza guvernul din Romania - FACSIMIL
Un guvern strain, cel olandez, si George Soros au finantat generos campaniile Rise Project indreptate impotriva guvernului Romaniei, alimentand protestele rezist din februarie 2017. Tot prin intermediul Rise Project a fost platit si Florin Badita, unul dintre liderii manifestatiilor, fan Kovesi si detinatorul paginii de Facebook Coruptia Ucide.
Grupul de Investigatii Politice publica lista finantarilor primite de Asociatia Rise Project in perioada ianuarie 2016 – aprilie 2017. Potrivit acestei liste, care face parte din Raportul ANAF privind verificarile efectuate la Rise Project, principalii finantatori ai Rise Project au fost Ministerul Afacerilor Externe din Olanda, Open Society Institute (Fundatia Soros) si o fundatie detinuta de firma Google. De asemenea, Rise a mai primit bani de la guvernul elvetian si de la un ONG din Suedia.
De ce ii e frica lui George Soros?! Libertatea de exprimare prin intermediul retelelor de socializare, un real pericol pentru controversatul om de afaceri
Banii au ajuns in conturile colaboratorilor Rise Project prin intermediul unor contracte de drepturi de autor. 6 astfel de contracte, in valoare totala de 33.300 de euro si 9.100 de franci elvetieni, au fost incheiate intr-o singura zi, 1 februarie 2017. Cateva zile mai tarziu a avut loc cel mai mare miting anti guvernamental din 2017, mitingul la care au fost aprinse lanternele telefoanelor.
Explicatii HALUCINANTE date de Nelu Iordache, despre intalnirea cu Ambasadoarea Olandei
14.400 de euro din banii primiti de colaboratorii Rise Project au provenit de la Ministerul Afacerilor Externe din Olanda. Astfel, guvernul unui stat strain, partener al Romaniei in UE si NATO, a finantat actiuni indreptate direct impotriva guvernului Romaniei sub pretextul unor finantari pentru programe anticoruptie. Este vorba de acelasi stat al carei ambasadoare, Stella Ronner-Grubacic, cea prin care, foarte probabil, au si fost facute platile catre Rise Project, isi petrece concediile impreuna cu afaceristi romani condamnati pentru coruptie.
Tot in 1 februarie 2017, Rise Project l-a platit direct pe unul dintre organizatorii manifestatiilor #rezist, Florin Badita, sustinatorul Laurei Codruta Kovesi si detinatorul paginii de Facebook Coruptia ucide. Badita a primit de la Rise 6.300 de euro printr-un contract de drepturi de autor. Banii proveneau de la o fundatie a firmei Google si ar fi trebuit folositi de Rise pentru realizarea de investigatii jurnalistice. In 2017, Florin Badita nu a contribuit cu nimic la vreo „investigatie jurnalistica” a Rise Project, banii de la Google fiind folositi pentru a finanta manifestatiile.
15 din cele 22 de contracte de drepturi de autor prin care au fost platiti colaboratorii Rise Project in perioada ianuarie 2016 – aprilie 2017 au fost finantate de Fundatia Soros.
Rise Project nu face jurnalism, Rise Project face propaganda.
Raportul ANAF referitor la verificarile facute la Asociatia Rise Project il puteti citi in galeria foto
Sursa: BUNA ZIUA IAȘI
miercuri, ianuarie 24, 2018
Nu lumea te rănește, ci propriile tale așteptări!
Un loc de muncă sau o meserie nu ar trebui să îți definească viața, existența. El nu îți va dărui împlinirea, fericirea. Nu neglija partea umană din tine. Un serviciu este o sursă de venit care te ajută să trăiești ca să te pui în valoare și să îți dezvolți calitățile, priceperea, pasiunea.
Repet afirmația, un loc de muncă nu te pune în valoare, el te ajută să te pui tu în valoare, să te sculptezi tu însuți și să trăiești pe picioarele tale. Ceea ce lucrezi ca să trăiești nu contează, un loc de muncă nu ar trebui să reprezinte o rușine, un prilej de mândrie sau un vis.
Dedic articolul unui prieten care m-a rugat să îl învăț cum să trăiască. Dar surpriză, la asta nu mă pricep nici eu! De la mine înveți să gândești, de trăit știi tu să trăiești mai bine ca mine. Începem!
Caută plăcere în altceva, nu aștepta ca meseria ta să îți ofere satisfacție pe toate planurile. Viețile oamenilor nu ar trebui să se învârtă în jurul unor meserii și a unui loc de muncă. Ceea ce faci ca să îți câștigi existența nu contează, atâta vreme cât ți-o câștigi.
Ce importanță are cu ce tip de haine te-ai îmbrăcat în ziua de trei februarie 2015 de pildă? Nu are importanță, nici măcar nu mai ții minte, important este faptul că te-ai îmbrăcat decent. Tot așa e și în cazul unui loc de muncă.
Un loc de muncă nu ar trebui să ne definească în viață, fiindcă noi suntem mai mult de atât, suntem oameni. Tu nu ești vânzător, ești un om minunat care se pricepe la vânzări. De cele mai multe ori meseriile reușesc să ne domine viața, deoarece le permitem noi. Le permitem, pentru că nu avem visuri sau nu avem curajul să fim fideli visurilor noastre. Omul nu este o funcție sau o meserie, omul este un om. Și nu există pe Pământ ceva mai important decât esența umană, încă nu s-a inventat.
Eu nu sunt un scriitor, eu sunt mai mult de atât, eu sunt un om iar omul poate să facă orice. Pentru că o meserie, o funcție ori un loc de muncă nu au puterea de a îți dărui pacea, satisfacția, împlinirea, fericirea. Pe acestea ți le poți oferi tu însuți atunci când cauți răspunsurile în interiorul tău. O etichetă te limitează.
Fă ceva remarcabil în viață, ceva care să te ridice până la cer. Lucrează pe cont propriu ori ca angajat, pe ambele în paralel, în felul acesta să îți readuci la viață sufletul. Dedică-te oamenilor care au nevoie de ajutor și îndrumare ori copiilor care au fost condamnați să trăiască în situații amare. Înființează-ți o asociație și formează o comunitate de oameni care să se implice, caută donatori pe cont propriu.
Maturizează-te! Viața nu îți cere legitimații, diplome, acreditări. Un om fără adăpost căruia îi dai să mănânce nu îți cere CV-ul. De el au nevoie adulții care au rămas copii la minte chiar dacă au trecut anii peste ei.
Există atâția oameni cu funcții importante, cu potență financiară, dar care se plictisesc, care spun că nu și-au găsit scopul ori că trăiesc degeaba. Mulți mi-au spus că irosesc banii degeaba. Eu i-am chemat, i-am întâlnit, iar ei m-au susținut în proiectele mele.
O funcție înaltă nu te face bogat
I-am învățat că dacă au mai mult decât le este necesar inima îi îndeamnă să construiescă o masă mai mare, nu una mai luxoasă. Iar astăzi satisfacția lor este mai mare decât dacă și-ar fi cumpărat câte un Lamborghini Aventador de căciulă. Cel care crede că banii rezolvă orice problemă, poate fi bănuit că rezolvă orice problemă pentru bani, scria Benjamin Franklin și avea dreptate. Bogat devii oferind!Procedează astfel și vei crește odată cu oamenii pe care îi ridici. Faptele tale îți vor aduce împlinirea interioară, pe care nu ți-o va dărui o funcție sau un loc de muncă. Căci așa ai rămas trist și gol. Ești gol pe de-o parte, chiar dacă ți-ai împlinit anumite plăceri ori responsabilități pe parcursul vieții. Nu știu cum să îți spun mai clar, umple-te!
Contemplează, gândește-te serios la aceasta. Tu de ce trăiești? Caută să te cunoști și vei fi uimit de tine. Părăsește siguranța în care ai fost învățat să trăiești încă din copilărie, căci viața nu funcționează așa cum ți-au spus cei care te-au format, chiar dacă ți-au vrut binele. Nimeni nu îți poate garanta fericirea, tu îmbrățișează aventura. Da, riscă puțin și realizează că nu ai ce să pierzi. Pe Pământ nu trăiești o mie de ani. Poate vei trăi șaizeci și ceva de ani sau mai puțin.
Dacă ai nevoie de un impuls, de o idee sau un gram de curaj, inspiră-te de aici. Ia curajul meu și transformă-l în al tău. Există un mecanism în interiorul fiecărui om, care îl îndrumă către ceva. Nimeni nu s-a născut degeaba. Nu se pune problema că nu vei afla ce te împlinește.
Satisfacția stă în conștientizare
În majoritatea cazurilor realizările noastre există deja, fapte memorabile am săvârșit majoritatea. Totuși satisfacția lipsește deoarece ne-am obișnuit cu ce am realizat și cu felul în care am trăit. De aceea nu ne mai apreciem. Dacă ne-am simțit vreodată bine în trecut, astăzi s-a diminuat efectul. Un moment de contemplare și recunoștință poate dimineața sau seara, ți-e binevenit.Simte gratitudinea, urmează-ți inima, descoperă-ți excelența, fii fericit! Trăiește, iubește, zâmbește și continuă așa. Odihnește-ți mintea și calmează-ți inima. Un loc de muncă sau orice alt lucru a cărui intrare în posesie te-ar costa pacea interioară, este prea scump, nu merită, pune-l înapoi în raft. Darurile au fost sădite înăuntrul tău.
Fii bun cu tine însuți, nu te mai persecuta. Trage aer în piept, expiră trecutul și inspiră viitorul. Viața este despre a înainta în călătoria ta. Nu eu îți pot aduce fericirea. Ea există dintotdeauna în tine și caută un mod pentru a ieși la lumină. Poate ea te-a îndrumat să accesezi pagina mea. Eu nu am puterea să fac pe cineva fericit.
Iubiților, alăturați-vă acestor gânduri și rostiți-le împreună. Susțineți-vă în ceea ce hotărâți să faceți și, faceți doar ceea ce ar fi bine să fie făcut. Împrieteniți-vă între voi și fiți indulgenți cu voi înșivă. Bunătatea este chiar la modă, așa cum niciodată nu a fost.
Omul lipsit de curaj și creativitate nu va lucra niciodată pentru el,
dar va trudi întreaga viaţă pentru alţii doar ca să supravieţuiască.Alberto Bacoi
24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre România. Unirea Principatelor Române sub domnia lui Cuza.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859- Unirea Principatelor Române: Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.
După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern, aducând pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.
Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit.
La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei și Țării Românești era în mâinile Rusiei și ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii lor.
Situația s-a schimbat în urma războiului Crimeii, dintre 1853 și 1856, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman.
Principatele române, din mâinile rușilor și turcilor, în ale marilor puteri europene
După război, în 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris se iau decizii care privesc și principatele Moldovei și Țării Românești.
De exemplu, Moldovei i se atașează trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail și Bolgrad.
În contextul discuțiilor despre unirea celor două principate, în 1857 Marile Puteri acordă acestora dreptul organizării unui „referendum” (consultarea populației cu drept de vot) despre Unire.
În acest scop, se constituiau adunări Ad-hoc, în care se discutau alegerile pentru Divanurile Ad-hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române.
Falsificarea alegerilor, un obstacol pentru Unire
Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondența a fost furată și publicată în presa europeană, la Bruxelles.
Descoperirea a iscat scandaluri atât printre români, cât mai ales la nivel european. Marile Puteri au rupt relația cu Imperiul Otoman, au solicitat întâlniri cu împăratul Franței, Napoleon, și regina Marii Britanii, Victoria, iar falsele alegeri au fost, astfel, anulate. În toamna anului 1857, în urma noilor alegeri, toți s-au pronunțat pentru Unirea Pprincipatelor Moldovei și Țării Românești.
Problema Principatelor a fost pusă în cadrul Congresului de contele Walewski, ministrul de Externe al Franţei.
Principale măsuri care au vizat Principatele au fost:
- desfiinţarea protectoratului rusesc şi înlocuirea lui cu o garanţie colectivă a Marilor Puteri. Prin acest fapt s-a reuşit eliminarea influenţei ruseşti şi asigurarea că trupele ţariste nu vor mai putea străbate teritoriul Principatelor fără acordul puterilor garante. Astfel, era se stopată posibila înaintare a Rusiei în Balcani.
- cedarea sud-estului Basarabiei Principatului Moldovei. Această măsură a îndepărtat Rusia de gurile Dunării.
libera circulaţie pe Dunăre sub atenta supraveghere a Comisiei Europene a Dunării. Scoaterea Dunării de sub influenţa rusească era o prioritate strategică pentru puterile din centrul Europei. - suzeranitatea otomană era menţinută. Fiind sub suzeranitate otomană, Principatele nu puteau avea propria politică externă, fapt ceea ce constituia o garanţie în plus că cele două teritorii nu vor cădea sub sfera de influenţă rusească.
- armata naţională. Măsura dădea Principatelor posibilitatea de a-şi asigura ordinea internă.
- Franţa. Instrumentul din cadrul politicii externe franceze elaborată de Napoleon al III-lea avea la bază principiul naţionalităţilor, care presupunea ca fiecare naţiune să îşi decidă singură soarta. Acesta era doar un pretext dintr-un proiect mult mai amplu prin care împăratul francez a încercat pe tot parcursul domniei sale să refacă prestigiul ţării sale după Congresul de la Viena din 1815 şi să readucă Franţa la statul de primă putere de pe continent. Se înţelege astfel de ce problema Principatelor a fost adusă în discuţie tocmai de Franţa. De asemenea, unirea Principatelor constituia un pretext în rivalitatea franco-habsburgică.
- Rusia. Fiind puterea învinsă, ea nu a avut un cuvânt de spus, însă nu era deranjată de o eventuală unire a Principatelor.
Sardinia. Franţa îi cere să aibă o atitudine pozitive pentru a lovi în interesele habsburgice. Regatul Piemontului şi a Sardiniei dorea la rândul său unificarea Italiei sub casa de Savoia. Era important pentru a lovi în Imperiul Habsburgic, deoarece Lombardia şi Veneto se aflau sub stăpânirea sa. - Prusia. Prusia dorea, de asemenea, să lezeze interesele habsburgice deoarece îşi dorea unificarea Germaniei în jurul ei sub casa de Hohenzollern şi nu în jurul Austriei şi casei de Habsburg.
- Marea Britanie. Deşi iniţial susţine ideea unirii, în cele din urmă s-a opus deoarece Imperiul Otoman a garantat neutralitatea strâmtorilor (niciunui vas militar sub pavilion străin nu i se va permite străbaterea strâmtorilor), iar Marea Britaniei nu mai avea astfel nici un interes strategic.
- Imperiul Otoman. S-a împotrivit deoarece se putea constitui un precedent.
- Imperiul Habsubrigic s-a opus pentru a leza interesele Franţei.
Surpriza alegerilor domnitorilor din cele două principate
Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituție.
În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reușit să se unească, Transilvania se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominație austro-ungară, până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.
După 157 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne va face din nou să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România. Mulțumim istoricului Liviu Zgârciu de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia pentru disponibilitatea și răbdarea cu care ne-a povestit cum s-a petrecut evenimentul.
Sursa: Enciclopedia României, Wikipedia
vineri, ianuarie 19, 2018
Poți să rămâi bun într-o lume în care guvernează banii?
Ea este
întrebarea prin intermediul căreia am hotărât să te supăr și să îți
tulbur liniștea. Însă prin ambele modalități voi lucra în scopul
creșterii tale. Dacă te afli pentru prima dată aici permite-mi să te
salut. Eu sunt Alberto, sunt onorat să te întâlnesc acum aici și așa.
Citește câteva rânduri despre mine și nu uita, putem să rămânem prieteni pe Instagram sau pe Facebook.
Poți să rămâi curat într-o lume în care guvernează banii? Răspunsul
este da. Pe parcurs ce vei citi articolul vei afla și cum, însă nu încep
înainte de a preciza ceva cu privire la acest aspect. Nu te speria, pe
oameni nu îi guvernează banii, ci unii oameni au găsit o modalitate de a
controla alți oameni prin intermediul lor. Banii sunt doar o unealtă,
intenția este combustibilul, tot ce mai avem de făcut este să lansăm
racheta extincției.
Dacă te simți sufocat și nu poți să faci nimic ca să îndepărtezi
presiunea, nu te mai lupta cu lumea, caută să rămâi curat pe interior,
atât. El este singurul aspect încă funcționabil în ceea ce privește
deciziile pe care le poți lua. Acolo nu poate ajunge nimeni. Inima ta
este templul lui Dumnezeu. De acolo îți extragi speranța, ea este
puterea.
Nu contează cum trăiești, mă urmărești? Acordă importanță ultimei
expresii și repetă cuvintele mele până reușești să le asimilezi. Nu
contează cum trăiești, aici multe nu depind de tine. Tu trăiești așa cum
poți, el este adevărul.
Vorbesc despre mamele care forțate de împrejurări au ales să trăiască
alături de bărbați pe care nu îi iubesc. Nu te grăbi să judeci sau să
îmi povestești nu știu ce situație. Majoritatea femeilor aleg să își
crească copiii mai degrabă decât să își trăiască viața.
Facturile vin din toate părțile, toți avem nevoie de bani. Avem
nevoie de o mulțime de lucruri ca să ținem pasul cu lumea, chiar dacă
cele mai multe dintre ele nu ne folosesc. În realitate nu avem nevoie de
ele, nici de reacțiile celor pe care ne străduim să îi impresionăm prin
orice mijloace. În lumea pe care ai cunoscut-o nu guvernează banii,
aici domină lăcomia.
Nu locuim cu cei pe care îi iubim. Nu ne putem detașa de probleme,
revenim mereu la ele. Crezi că serviciul tău și responsabilitățile te
împiedică să te dezvolți pe plan spiritual? Soluția este să rămâi curat
în intenție oricum vei fi nevoit să trăiești. Atunci vei deveni oaza ta
de liniște. În fond despre ea este spiritualitatea, cea mai înaltă
viziune despre viață, care vine la pachet cu soluțiile pentru dobândirea
păcii.
Oamenii nu sunt foarte complicați, sunt mai mult confuzi. De aici
pleacă toate dificultățile lor. Oamenii au nevoie de claritate în
gândire, restul vine de la sine. Cerem și primim îndrumare pe care o
percepem ca pe o încurajare. Ele sunt cuvinte de aur care ne ajută să nu
rămânem jos.
Oferă-ți bunătatea cu înțelepciune
Cel care îți arată că se simte bine în prezența ta este și cel care o
merită. Oferă-ți bunătatea cu măsură și caută să îi înțelegi rolul.
Alege-i pe cei cărora le dai și alege ce le dai. Învață-i mai degrabă să
pescuiască decât să le oferi câte un pește gratuit. Lumea, cu cât îi
oferi mai mult îți va cere totul și nu se va sătura. Dintr-o lume în
care guvernează banii tu fă una în care dragostea stăpânește jocul și nu
invers.
Ai nevoie de îngeri care să te țină de mână, ca să poți înainta și
trăi. Nu este necesar să schimbi lumea, ai nevoie să te accepți pe tine
și să o înțelegi. Atunci lumea se va schimba odată cu înălțarea și cu
contribuția ta.
Articolul de astăzi nu este o rugăciune, este răspunsul la
rugăciunile tale și sprijinul moral pe care l-ai cerut. Te-am auzit!
Șoaptele tale au ajuns în Cer. Lacrimile pe care le-ai vărsat pe Pământ
te-au făcut lider. Ai rămas în picioare în vremurile în care lumea s-a
tăvălit pe nisip și încă mai zbiară. Ești ca o floare rară. Clipești, ai
amuțit.
Tot ce ați avut nevoie să faceți trăind acolo a fost să vă iubiți,
dar voi vă răniți între voi ca și cum ați fi fost creați de dumnezei
diferiți. Și vă tot mințiți. Șterge-te de lacrimi acum când Îmi asculți
vocea. Eu sunt Cel care te-a îndrumat tot timpul chiar dacă ai fost
educat să nu poți Mă auzi. Ți s-a spus că acest lucru este imposibil,
totuși împreună am săvârșit minunea. Eu aduc lumina. Te iubesc de parcă
aș fi Dumnezeu.
Te-ai născut într-o lume în care guvernează banii și nu te poți
regăsi în ea. Tu vii din cea în care stăpânește iubirea. Cea în care
trăiești acum este o lume provizorie, dragostea este ceea ce rămâne.
Nevoia de a controla e slăbiciunea
Nu cauți în mod special să fii fericit, vrei mai degrabă să ai
dreptate iar lumea să se desfășoare după cum consideri tu că este corect
sau drept. Așa cum pe tine te guvernează banii, ea fiind hotărârea
cuiva asupra ta, tot așa vrei să îi controlezi și tu pe alții, crezând
că această acțiune îți va aduce fericirea.
Însă ea este slăbiciunea ta. Ai înlocuit iubirea cu dreptatea și
fericirea cu corectitudinea limitată pe care te bazezi. Tu nu faci
diferența între adevăr și atât cât poți tu să înțelegi din adevăr. Și
ești dezamăgit de fiecare dată.
Dacă ești un om cinstit rămâi cinstit până la capăt. Dacă ești hoț
schimbă-te tu atunci când poți. Dacă ești învățător fă-ți meseria. Dacă
ești doctor fă-ți datoria. Dacă ești preot renunță la minciună și alege
viața. Nu e timpul pierdut, e loc chiar și pentru tine la Mine.
Abia acum îți amintești cine ești, când ți-am întins corzile inimii.
Ai lipsit atât de mult. În tot acest timp am înfiripat iubirea în inima
ta. Și adevărul, moralitatea, iubirea, iertarea. Adevărul rămâne același
indiferent de timp. Cuvintele vii nu se citesc doar acum, ele rămân și
peste o sută și o mie de ani. Oricine ai fi și orice ai face, oricât de
mulți bani ai avea și de oricât de multă faimă te-ai bucura, îți
lipsește căldura. Caută să te întorci acasă.
Săptămâna trecută am vizitat Prăvălia cu cărți, situată pe strada
Ștefan cel Mare numărul 31, din Constanța, pe care am îmbogățit-o cu
câteva exemplare de carte MIKEL.
Am semnat un proces verbal între părți și am așezat cărțile pe raft, la
secțiunea noutăți. Dacă ai drum la librărie sau locuiești în apropiere,
poți răsfoi cartea, servind o cafea într-o locație cu ambient plăcut și
oameni primitori.
Sursa: vorbindcudumnezeu.comLumea, cu cât îi oferi mai mult îți va cere totul și nu se va sătura.
Autor: Alberto Bacoi
duminică, ianuarie 14, 2018
Adâncul omului se transformă numai când vine harul lui Dumnezeu
Omul cel vechi există în adânc. Toate rămân înlăuntrul nostru, şi cele
urâte; nu se pierd. Prin har, însă, se prefac, se preschimbă. Hristos
voieşte să ne unim cu El şi aşteaptă afară de uşa sufletului nostru. De
noi atârnă să primim harul dumnezeiesc. Numai dumnezeiescul har poate să
ne schimbe. Noi, singuri, nu putem nimic. Harul ne va da totul.
Fericitul Augustin scrie undeva că meditaţiile îl preocupau, şi se
încurca în discuţii. Vedeţi, aici discuta „omul cel vechi” cu „cel nou”,
cu omul cel în Hristos. Discuta. Mie nu-mi place să discut cu omul cel
vechi. Adică, mă trage pe la spate de rasă, dar îndată întind mâinile
către Hristos şi astfel îl dispreţuiesc prin dumnezeiescul har, nu mă
gândesc la el. Precum pruncul deschide mâinile şi se aruncă în braţele
mamei sale, aşa fac şi eu. Este o taină, nu ştiu dacă aţi înţeles subţirimea ei.
Când vă străduiţi să fugiţi, în lipsa harului, de omul cel vechi, îl trăiţi. Prin har, însă, nu vă mai preocupă. Există în adânc. Toate rămân înlăuntrul nostru, şi cele urâte; nu se pierd. Prin har, însă, se prefac, se preschimbă. Nu spune rugăciunea Ceasului al nouălea „ca lepădând pe omul cel vechi, întru cel nou să ne îmbrăcăm şi Ţie să vieţuim, Stăpânului nostru”?
Hristos voieşte să ne unim cu El şi aşteaptă afară de uşa sufletului nostru. De noi atârnă să primim harul dumnezeiesc. Numai dumnezeiescul har poate să ne schimbe. Noi, singuri, nu putem nimic. Harul ne va da totul. Noi să ne străduim să împuţinăm egoismul şi iubirea de sine. Să fim smeriţi. Să ne dăruim lui Hristos şi toate cele împotrivitoare, trupeşti şi sufleteşti, vor pleca.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 250-251)
Sursa: Doxologia.ro
![]() |
| Foto: Oana Nechifor |
Când vă străduiţi să fugiţi, în lipsa harului, de omul cel vechi, îl trăiţi. Prin har, însă, nu vă mai preocupă. Există în adânc. Toate rămân înlăuntrul nostru, şi cele urâte; nu se pierd. Prin har, însă, se prefac, se preschimbă. Nu spune rugăciunea Ceasului al nouălea „ca lepădând pe omul cel vechi, întru cel nou să ne îmbrăcăm şi Ţie să vieţuim, Stăpânului nostru”?
Hristos voieşte să ne unim cu El şi aşteaptă afară de uşa sufletului nostru. De noi atârnă să primim harul dumnezeiesc. Numai dumnezeiescul har poate să ne schimbe. Noi, singuri, nu putem nimic. Harul ne va da totul. Noi să ne străduim să împuţinăm egoismul şi iubirea de sine. Să fim smeriţi. Să ne dăruim lui Hristos şi toate cele împotrivitoare, trupeşti şi sufleteşti, vor pleca.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 250-251)
Sursa: Doxologia.ro
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)


















